7 sfaturi utile de la Școala de Bani

Date:

„Nu îmi ajung banii de la un salariu la altul”, „Nu am bani de vacanță”, „Îmi doresc să îmi cumpăr ceva și iar nu îmi ajung banii”. Acestea sunt cele mai frecvente probleme auzite în familie, la colegi și la prieteni. Experții Școlii de Bani de la BCR îți oferă câteva ponturi despre cum îți poți rezolva astfel de probleme.

1. Fă-ți un fond de rezervă

Te-ai gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă de mâine ți-ai pierde locul de muncă sau cineva drag ție ar avea o problemă de sănătate? Dacă ai avea un fond de rezervă, ai găsi mai ușor puterea să treci peste toate aceste probleme. Fondul de rezervă este o sursă de lichidități care acoperă o parte sau toate cheltuielile tale din perioadele când veniturile sunt mai scăzute, în caz de șomaj temporar sau când apare o urgență neprevăzută. În caz de forță majoră, este de preferat să îți poți acoperi cheltuielile pe cel puțin 3-6 luni doar din fondul de rezervă. Poți folosi acest fond doar în caz de pierdere a locului de muncă, urgențe medicale, daune care afectează locuința, reparații auto neprevăzute sau costuri neprevăzute de călătorie. Dacă suntem prevăzători din timp, putem trece cu încredere peste orice obstacol.

2. Informează-te bine înainte de orice achiziție

Primul pas spre conștientizarea costurilor pe care le presupune stilul tău de viață este să faci cumpărături inteligente. În primul rând, înainte de a pleca la cumpărături informează-te despre produsul pe care vrei să-l cumperi, mai ales dacă e vorba de un produs costisitor pe care vrei să îl folosești pe termen lung. În al doilea rând, citește cu atenție etichetele și asigură-te că înțelegi cum se întreține produsul.
Nu uita de reduceri! Majoritatea magazinelor pun produsele la reducere după ce trece o sărbătoare importantă pentru a aduce clienții înapoi în magazin, așa că e momentul propice să profităm de aceste cumpărături. Nu în ultimul rând, analizează cu atenție calitatea unui produs, nu prețul. Degeaba îți cumperi un frigider ieftin dacă trebuie să-l repari din doi în doi ani. Un cumpărător bine informat poate reduce costurile pentru întreținerea și repararea produselor, așa că întotdeauna trebuie să faci cumpărături cu cap și sigur bugetul tău nu va avea de suferit foarte mult.

 

3. Practică regula zgârcitului

Știai că există o regulă a zgârcitului? Aceasta spune așa: Amână o achiziție până a doua zi. Poate te răzgândești. Această regulă este foarte utilă pentru că de multe ori avem tendința să cumpărăm din impuls. Dacă amânăm achiziția unui lucru, avem timp să ne gândim dacă acel lucru este într-adevăr util pentru noi. În acest fel ne va fi mai ușor să ne dăm seama dacă avem cu adevărat nevoie de bunul respectiv sau este o simplă dorință. De multe ori ne este greu să facem această diferență, însă trebuie să ne găsim echilibrul dintre ceea ce ne dorim și ceea ce avem nevoie. Este important să fim informați despre produsul pe care îl dorim – mai ales dacă este costisitor și îl vom folosi pe termen lung.

 

4. Monitorizează-ți cumpărăturile prin cardul de credit

Mulți oameni află cu stupoare că au probleme financiare fiindcă nu au monitorizat atent achizițiile făcute prin intermediul cardurilor de credit. Pentru a evita această situație îți propunem o soluție în patru pași. În primul rând stabilește o sumă rezonabilă pe care o poți cheltui folosind cardul de credit în fiecare lună și limitează-te la acea sumă. Asigură-te că îți monitorizezi cheltuielile asociate cardului tău de credit în mod regulat, la fel cum îți monitorizezi bugetul personal, și scade fiecare sumă cheltuită din limita stabilită în prealabil. Și, mai ales, nu mai folosi cardul de credit dacă te apropii periculos de mult de această limită sau dacă ai atins-o.

 

5. Comunicarea în cuplu e esențială

Banii ocupă primul loc în topul motivelor de ceartă în cuplu. De multe ori, banii sunt scânteia care aprinde discuții despre ambiții, obiective ratate, frica de viitor și balanța puterii în cuplu.
Prin urmare, comunicarea este esențială. Decideți împreună dacă ambele salarii vor fi puse în același cont sau în contul individual al fiecăruia. Hotărâți o sumă pe care, lunar, fiecare dintre voi o va pune într-un cont comun, pentru cheltuieli ce țin de casă. Stabiliți împreună cine va plăti facturile și cine acoperă celelalte cheltuieli ale casei. Discutați modurile în care veți finanța achiziții majore precum o mașină, o casă sau diverse electrocasnice. Este recomandat să evitați însă o îndatorare care va diminua o mare parte din câștigurile voastre. Creați, tot împreună, un plan de economii și de investiții. Indiferent de mărimea venitului, un plan coerent de venituri, cheltuieli și investiții va ajuta orice cuplu să se mențină deasupra liniei de plutire.

6. Asigură-i viitorul copilului tău

Mulți părinți observă că rămân cu bani în plus în fiecare lună odată ce copilul lor intră în clasa 0, adică în sistemul public de educație. Asta se întâmplă deoarece nu mai există costuri asociate bonelor, grădinițelor sau deficitului de venit dat de faptul că unul dintre parteneri stă acasă cu copilul. În loc să redistribuiți acești bani în alte părți, puneți surplusul deoparte sau într-un cont de economii pentru a-i asigura copilului banii necesari pentru facultate.
Pe măsură ce crește, e bine să discuți cu copilul tău în privința unei liste cu liceele sau facultățile care se potrivesc cu ceea ce își dorește și de unde poate ieși cu niște abilități și competențe adaptate realității de pe piața muncii. Vezi câți bani poți să aloci pentru acest demers din surse precum bugetul de economii, salariul membrilor familiei sau joburi part-time, în cazul în care sunt necesare fonduri suplimentare.
Caută să vezi ce burse poate accesa copilul tău sau ce sponsorizări poți obține pentru el – programe ONG, fonduri de stat sau, posibil, sponsorizări private.

7. Ai grijă de pensia ta

Se spune că pensia ar trebui să fie 75-80% din venitul tău de dinainte de pensionare ca să-ți poți menține nivelul de trai la momentul retragerii din activitate. O țintă nu foarte ușor de atins, dacă ținem cont de realitățile sociale și economice de astăzi. Așa că, indiferent de vârsta pe care o ai, nu este niciodată prea devreme sau prea târziu pentru a pune deoparte niște bani pentru pensie. Dar noi credem că regula 20/20 te va ajuta cel mai bine în planificare. Ce înseamnă asta? Ca să strângi bani pentru 20 de ani de pensie, începe să pui bani deoparte cu cel puțin 20 de ani înainte de momentul în care te vei pensiona. Cu cât ai mai puțin timp la dispoziție, cu atât ar trebui să pui mai mulți bani deoparte.

Pentru mai multe informații, vă puteți înscrie la cursurile gratuite Școala de Bani organizate de BCR în fiecare joi. Detalii și înscrieri pe www.scoaladebani.ro 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...