Activitatea economică în zona euro, la cel mai ridicat nivel din 2011

Date:

Activitatea economică, care cuprinde industria și sectorul serviciilor, din zona euro a crescut mai rapid decât așteptările analiștilor, impulsionată de evoluția pozitivă a celor mai importante trei economii care utilizează euro.

Indicele compozit Purchasing Managers Index (PMI), calculat de compania Markit a crescut la 56,8 în aprilie, față de 56,4 în martie. Diferențele dintre indicatorii pentru Germania, Franța și Italia nu au fost mai reduse de când a început colectarea datelor în 1998.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

„Datele încurajatoare din acest studiu vor majora probabil estimările privind avansul zonei euro în 2017 și ar putea duce la o înăsprire a politicii monetare a BCE”, a apreciat Chris Williamson, economist șef al IHS Markit.

El se așteaptă ca economia din zona euro să-și accelereze expansiunea în al doilea trimestru, după ce a avansat cu 0,5% în primele trei luni ale anului.

Dar chiar dacă semnalele de redresare pentru zona euro sunt solide, Banca Centrală Europeană (BCE) nu se grăbește să renunțe la  programul de stimulente financiare deoarece rata inflației de abia s-a ridicat peste un procent, iar creșterea salariilor este modestă.

Politica monetară relaxată a BCE și o atenuare a politicii fiscale vor sprijini un avans al economiei de 1,6% în 2017 și în 2018, a estimat recent Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Provocările Fiscale în Sectorul Petrolului și Gazelor Naturale din România

de Tănase Stamule decanul Facultății de Administrarea...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...