Anansi World Fiction, cel mai nou proiect editorial de traduceri de pe piața de carte

Date:


Cel mai nou proiect editorial dedicat traducerilor din literatura universală de pe piața românească de carte, colecția „Anansi. World Fiction”, împlinește un an de la lansare de către Editura Pandora M. Portofoliul la aniversare cuprinde 34 de titluri, de la șase, în momentul lansării. Colecția include cinci serii: Anansi. Contemporan – literatură actuală, Anansi. Clasic – clasici ai secolului XX, Anansi. Mentor – eseuri literare, Anansi. Ego – memorialistică, Anansi. Blues – poezie.
Top 5 al celor mai bine vânduți autori Anansi. World Fiction semnalat de editor: „Delia Owens – autoarea bestsellerului Acolo unde cântă racii, carte aflată în curs de ecranizare; Elena Ferrante – cea mai citită autoare a momentului, cu romane mai vechi, dar și cu Viața mincinoasă a adulților, cea mai recentă carte a sa; Maggie O’Farrell – cu romanul Hamnet, cartea anului 2020, tradusă cu succes în întreaga lume și aflată, de asemenea, în curs de ecranizare; Hervé Le Tellier – romanul său Anomalia, distins în 2020 cu prestigiosul Prix Goncourt, bestseller absolut în întreaga lume; dr. Edith Eva Eger – cu al său cutremurător volum de memorii, Alegerea”.


Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction: „Orice noutate atrage interesul, inclusiv pe cel concretizat comercial. Anansi. World Fiction a avut parte de o primire spectaculoasă din partea cititorilor în acest prim an de existență, așa că nu ne putem dori decât ca acest interes să reziste în timp, pentru că acest lucru ne va ajuta să rămânem fideli dorinței noastre inițiale, aceea de a construi o colecție «literară», variată, vie, o colecție premium din toate punctele de vedere. În anul care a trecut s-au adăugat nume foarte importante portofoliului nostru, autori ale căror cărți urmează să apară cât de curând în ediție românească, dintre care țin neapărat să amintesc câțiva: László Krasznahorkai, Don DeLillo, Jaume Cabré, Jon Fosse, Michel Tournier, Richard Powers. Simpla lor enumerare demonstrează, cred, fidelitatea noastră față de programul anunțat în septembrie 2020”.


Editura Pandora M derulează campania aniversară „Poveștile ne apropie”, descrisă astfel de către inițiatori: „Derulată sub motto-ul Poveștile ne apropie, campania aniversară își propune să readucă în actualitate obiceiul dialogurilor purtate în tihnă despre cărți, al prieteniilor consolidate grație afinităților livrești și al mărturiilor scrise despre îndrăgostirea de o carte. Iubitorii de literatură sunt invitați să aleagă o carte despre care le-ar plăcea să povestească unui om drag într-o scrisoare. Să expedieze apoi prin poștă scrisoarea prietenului respectiv, nu înainte însă de a o fotografia, pentru a o putea transmite editurii.


Cele mai frumoase scrisori vor fi selectate și publicate într-o carte care va fi lansată pe 23 aprilie 2022, de Ziua Internațională a Cărții – un volum despre care editura speră că va rămâne în memoria afectivă a multor iubitori de povești.
Campania se desfășoară în perioada 1 octombrie 2021-28 februarie 2022”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Noile reglementări UE pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor, tema centrală a Forumului România Eficientă 2024

Creșterea performanței energetice a clădirilor, responsabile pentru 40% din...

Lavazza – cifră de afaceri de peste 3 miliarde de de euro în 2023

Consiliul director al Grupului Lavazza a aprobat declarațiile financiare...