BistroMar a împlinit un an

Date:

Specializat în ofertă de pește sălbatic, de acvacultură și fructe de mare exclusiv marca Alfredo Seafood, BistroMar – restaurantul din Piaţa Floreasca din Bucureşti care asociază un sector de bistrou cu o pescărie de unde se poate cumpăra pește proaspăt – a împlinit un an de la deschidere. Câteva date de bilanţ arată că investiţiile în primul an s-au ridicat la circa 250.000 euro, creșterea medie a vânzărilor pe parcursul anului a fost de 30%, cele mai solicitate preparate din meniul restaurantului s-au dovedit a fi Cacciucco (supă siciliană de pește și fructe de mare), caracatiță a la Gallega și borș de sturion, de puţin timp există şi meniul zilei (două feluri de preparate, preț între 35 și 50 lei). De dată recentă sunt serviciul de livrări la domiciliul clienților şi oferta de specii precum creveții Carabinieri sălbatici de Sicilia, peștii undițari, midiile românești, rapanele din Marea Neagră. Prepararea se face în fața clienților.

Mihai Cristian Dărmănescu, directorul general al BistroMar și fondatorul Alfredo Seafood, subliniază: „Suntem mulțumiți de parcursul pe care l-am avut în primul an al BistroMar. Am reușit să ne îndeplinim obiectivele de creștere și să facem acest lucru fără a face rabat de la calitate. Eu sunt de circa 20 de ani în domeniul afacerilor cu pește și fructe de mare, iar în momentul de față una dintre principalele mele ținte este educarea consumatorului, atât în zona de retail, cât și în cea de HoReCa. Cei mai mulți români cunosc un număr limitat de specii de pește și fructe de mare, așadar m-am bucurat să văd că prin oferta foarte variată de la BistroMar am deschis orizontul culinar al multor clienți. Se întâmplă des să ne treacă pragul oameni care își doresc să afle detalii despre specii mai deosebite și să învețe rețete variate de preparare. Un rol important îl joacă aici conceptul pe care l-am gândit pentru BistroMar, acela în care clientul își poate alege produsul de la pescărie, care este ulterior pregătit chiar în fața lui, iar apoi îl poate consuma în restaurant sau lua la pachet. Dincolo de țintele financiare pe care mi le-am propus pentru 2019, îmi doresc ca BistroMar să fie un loc de referință pentru cei care vor să mănânce un pește de calitate”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

Misiune economică România-Spania la Barcelona și în Insulele Baleare

Platforma Repatriot, care conectează românii din afara granițelor cu...

Concurs european de educație financiară organizat de Asociația Română a Băncilor

  Asociația Română a Băncilor, în parteneriat cu Banca Naţională...