Cetățenii UE continuă să aibă o imagine în general pozitivă despre UE, dar solicită reforme

Date:

Cel mai recent sondaj de opinie al Parlamentului European arată că sprijinul pentru UE rămâne ridicat, în pofida pandemiei.

În același timp, mai mult de jumătate dintre europeni resimt sau se așteaptă să resimtă impactul COVID-19 asupra situației financiare personale.

Un nou sondaj Eurobarometru comandat de Parlamentul European și realizat în perioada martie-aprilie 2021 arată impactul din ce în ce mai puternic al pandemiei de COVID-19 asupra vieții personale și a situației financiare a cetățenilor. Opt din zece respondenți știu ce face UE pentru a combate consecințelor pandemiei, în timp ce cetățenii plasează sănătatea publică, combaterea sărăciei, sprijinirea economiei și a locurilor de muncă, precum și combaterea schimbărilor climatice printre prioritățile lor pentru Parlamentul European. În general, sondajul arată un sprijin puternic pentru Uniunea Europeană, precum și un consens larg în jurul opiniei că e cel mai bine ca provocările globale, cum ar fi pandemia de COVID-19, să fie abordate în comun, la nivelul UE.

Impactul COVID-19 asupra situației financiare personale resimțit sau preconizat de mai mult de jumătate dintre europeni

La sfârșitul primului trimestru al anului 2021, 31% dintre europeni, respectiv 39% dintre români, au resimțit deja o influență negativă asupra situației lor financiare personale, de la începutul pandemiei. Alți 26% (UE), respectiv 37% dintre români, se așteaptă ca acest lucru să se întâmple. În timp ce 57% dintre respondenți reprezintă o majoritate clară la nivelul UE, există variații importante de la o țară la alta. În cazul României, 76% dintre cetățeni consideră că pandemia a avut sau va avea un impact asupra situației financiare personale.

Beneficiile preconizate pentru sănătate, în urma măsurilor de limitare a mișcării persoanelor, depășesc efectele negative economice percepute

În pofida impactului financiar al pandemiei, majoritatea respondenților (58% în UE, 45% în România) consideră că beneficiile pentru sănătate ale măsurilor de restricționare în țara lor sunt mai mari decât efectele negative economice pe care le-ar fi putut cauza. Această opinie este prezentă în majoritatea țărilor UE și sugerează o schimbare de atitudine față de a doua jumătate a anului 2020, când o mică majoritate a cetățenilor au considerat efectele economice ca fiind mai importante, conform datelor sondajului PE din 2020.

Opt din zece europeni cunosc măsurile luate de UE începând cu vara trecută, dar numai jumătate dintre ei sunt de acord cu acestea

Europenii sunt pe deplin conștienți de eforturile Uniunii Europene de combatere a pandemiei de COVID-19 și a consecințelor acesteia: opt din zece europeni au auzit, au văzut sau au citit despre măsurile sau acțiunile inițiate de UE ca răspuns la pandemie și aproape jumătate din toți cetățenii (48% în UE, 41% în România) știu care sunt aceste măsuri. Cu toate acestea, în ciuda acestui nivel ridicat de notorietate, doar 48% dintre cetățenii UE (52% în România) afirmă că sunt mulțumiți de măsuri, în timp ce 50% (46% în România) spun că nu. În mod similar, doar 44% dintre cetățenii UE (54% în România) sunt mulțumiți de gradul de solidaritate internă dintre statele membre în combaterea pandemiei.

În pofida datelor fluctuante, sprijinul pentru UE în general rămâne foarte puternic

În ciuda fluctuațiilor pe termen scurt, precum și a diferențelor dintre țări, scorurile pozitive pentru imaginea UE rămân la unul dintre cele mai ridicate niveluri din ultimii zece ani. În medie, la nivelul UE, aproape jumătate dintre cetățeni (48% în UE, 49% în România) au o imagine pozitivă despre UE. Alți 35% (34% în România) au o imagine neutră, în timp ce doar 17% (în UE și România) exprimă o părere negativă despre UE. Acest sondaj confirmă și continuă tendința pozitivă pentru imaginea UE din ultimii zece ani, care este în continuă creștere și rămâne puternică, în pofida pandemiei și a consecințelor acesteia asupra vieților cetățenilor europeni.

Combinația dintre opinia uneori critică a cetățenilor cu privire la punerea în aplicare a unor măsuri concrete de combatere a crizei și tendința pozitivă pe termen lung în ceea ce privește sprijinul fundamental pentru Uniunea Europeană explică, de asemenea, apelul clar și actual pentru o reformă a UE: 70% dintre respondenți (65% în România) afirmă în cadrul acestui sondaj că, în general, sunt favorabili UE. Dar mai puțin de un sfert dintre europeni (23% în UE, 33% în România) sunt în favoarea UE „așa cum s-a realizat până în prezent” — o scădere cu patru puncte față de noiembrie/decembrie 2020. În prezent, jumătate dintre respondenți (47% în UE, 32% în România) se declară „în favoarea UE, dar nu și a modului în care aceasta a fost realizată până în prezent”.

Sănătatea, vaccinurile și mai multe competențe în situații de criză ca priorități-cheie pentru UE

74% dintre europeni (71% dintre români) doresc ca UE să dobândească mai multe competențe pentru a face față unor crize precum pandemia de COVID-19, incluzând 28% care „sunt total de acord”.

Atunci când sunt întrebați despre care ar trebui să fie prioritățile UE în lupta cu pandemia, europenii identifică ca fiind cea mai importantă accesul rapid la vaccinuri sigure și eficiente pentru toți cetățenii UE (39% în UE, 27% în România). Aceasta este urmată de alocarea unor sume mai mari pentru dezvoltarea de tratamente și vaccinuri (29% în UE, 26% în România), de stabilirea unei strategii europene de criză (28% în UE, 24% în România) și de dezvoltarea unei politici europene în domeniul sănătății (25% în UE, 28% în România).

Parlamentul trebuie să acorde prioritate sănătății publice, dar și combaterii sărăciei și a schimbărilor climatice

Întrebați în mod concret despre așteptările lor cu privire la Parlamentul European, cetățenii doresc ca deputații lor aleși să se concentreze asupra sănătății publice (49% în UE, 56% în România). Aceasta este urmată de combaterea sărăciei și a excluziunii sociale (39% în UE, 44% în România), de măsurile de sprijinire a economiei și de creare de noi locuri de muncă (39% în UE, 45% în România), precum și de măsurile de combatere a schimbărilor climatice (34% în UE, 16% în România).


Eurobarometrul Parlamentului European din primăvara anului 2021 a fost realizat între 16 martie și 12 aprilie 2021 în cele 27 de state membre ale UE. Sondajul a fost realizat față în față și a fost completat cu interviuri online, dacă a fost necesar ca urmare a pandemiei. În total, au fost efectuate 26.669 de interviuri (1.045 în România).

Raportul complet poate fi consultat aici.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...