Colliers: Trei sferturi dintre investitorii activi pe piața de terenuri au încheiat sau se așteaptă să încheie tranzacții în 2020

Date:

Aproximativ trei sferturi dintre investitorii activi pe segmentul de terenuri au încheiat tranzacții în 2020 sau se așteaptă să încheie tranzacții până la sfârșitul anului, în ciuda redresării economice care stagnează din cauza evoluției pandemiei, potrivit unui sondaj realizat de Colliers International pe piața terenurilor, în rândul a peste 90 de profesioniști activi pe acest segment imobiliar.

Piata de terenuri continuă să înregistreze tranzacții, iar interesul investitorilor rămâne semnificativ, în ciuda semnelor de întrebare legate de redresarea economică pe fondul evoluției virusului. Aproximativ 60% dintre respondenții la sondajul Colliers International din segmentul terenurilor au decis să meargă mai departe cu toate sau cu o parte din tranzacțiile care erau deja în curs în acest an, în timp ce 19% au identificat chiar oportunități pentru a iniția noi tranzacții în ultima perioadă. În ceea ce privește activitatea din piață în 2020, 73% dintre investitorii intervievați au încheiat tranzacții cu terenuri în 2020 sau se așteaptă să încheie una până la finalul anului.

„Activitatea de tranzacționare de terenuri pare să se adapteze la o nouă normalitate. Ambele sondaje din acest an ne-au arătat un număr important de respondenți care au finalizat tranzacții cu terenuri în 2020, până la momentul efectuării sondajului respectiv, sau se așteaptă să încheie tranzacții până la sfârșitul anului – 71% în sondajul din primăvară, respectiv 73% din sondajul de toamnă. Pe lângă acestea, percepția despre viitor este într-o notă pozitivă. 85% dintre cei chestionați recent au răspuns că se așteaptă să încheie o tranzacție cu terenuri în 2021. Rămâne însă de văzut cât de mult reprezintă previziuni bazate pe analize și planificări concrete, și cât doar așteptări optimiste”, a declarat Sînziana Oprea, Director Land Agency at Colliers International (foto).

Aproape similar cu sondajul din primăvară, interesul de a achiziționa în continuare terenuri este uniform distribuit între sectoare, majoritatea respondenților plasând terenurile pentru dezvoltarea unor proiecte rezidenţiale (31%) sau de retail (25%) în topul alegerilor lor. În ceea ce privește evoluția prețurilor terenurilor, percepția cu privire la evoluția acestora în 2020 e similară între sondaje. Respondenții nu văd nicio schimbare majoră, ci mai degrabă variații în anumite cazuri, balanța înclinând în sensul scăderii. Percepția pentru 2021 înclină mai mult balanța spre un trend de scădere, circa 60% dintre respondenți așteptându-se la o scădere a prețurilor la terenuri, într-o măsură mai mică (30% din respondenți) sau mai mare (pondere similară, de 30% din respondenți).

Deși există încă incertitudine cu privire la dinamica pieței terenurilor în contextul epidemiologic actual, 62% dintre investitori se așteaptă ca situația generală a sectorului imobiliar să devină satisfăcătoare până la sfârșitul anului 2021. Jucătorii activi pe piața terenurilor sunt totuși mai optimiști atunci când vine vorba de propriul business, 29% așteptând o revenire satisfăcătoare până la sfârșitul anului 2020, alți 24% până la mijlocul lui 2021, iar 23% văd o revenire în a doua jumătate a anului viitor.




Despre Colliers International

Colliers International Group Inc. (NASDAQ: CIGI) (TSX: CIGI) este unul dintre liderii globali în domeniul consultanței imobiliare și al managementului investițiilor. Cu operațiuni în 68 de țări, cei peste 15.000 de specialiști întreprinzători lucrează împreună pentru a oferi consultanță și servicii de specialitate pentru a maximiza valoarea proprietății pentru chiriași, proprietari și investitori. Timp de peste 25 de ani, echipa noastră experimentată de management, care deține aproximativ 40% din capitalul nostru, a oferit acționarilor profituri investiționale anuale de aproape 20%. În 2019, veniturile corporate au fost de peste 3 miliarde de dolari (3,5 miliarde de dolari inclusiv afiliații), cu active gestionate de 33 miliarde de dolari. Pentru mai multe detalii despre Colliers International puteți accesa corporate.colliers.com sau ne puteți urmări pe Twitter @Colliers și LinkedIn.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...

EY România a asistat Hidroelectrica în achiziția unor linii de business ale UCM Reșita

EY România a asistat Hidroelectrica, cel mai mare producător...