Comisia lansează o nouă aplicație Erasmus+, cu o legitimație europeană de student integrată

Date:

Noua aplicație, disponibilă în toate limbile UE, va oferi fiecărui student o legitimație europeană de student digitală, valabilă în întreaga Uniune Europeană. Viitorul este digital, iar această aplicație reînnoită va garanta că studenții vor avea nevoie de mai puține documente pe suport de hârtie.

Vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Mă bucur că interfața programului nostru emblematic pentru tineri, Erasmus+, îi reprezintă din ce în ce mai bine. Mai digitală, mai mobilă și mai orientată către comunitate. Noua aplicație și legitimația de student integrată sunt emblematice pentru Spațiul european al educației pe care îl susținem.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Hârtia aparține în mod oficial trecutului. Această nouă aplicație Erasmus+ va fi un ghișeu unic pentru studenții Erasmus+ mobili. A avea toate informațiile la îndemână înseamnă mai puțin stres, mai puțin timp dedicat cerințelor administrative și mai multă flexibilitate. Legitimația europeană de student, disponibilă prin intermediul aplicației, reprezintă un pas important către un adevărat Spațiu european al educației. Unul în care fiecare elev se simte inclus și poate avea acces la aceleași servicii și aceeași recunoaștere a studiilor sale.”

Datorită noii aplicații, care funcționează pe sistemele Android și iOS, elevii vor putea:

  • să caute și să selecteze destinația lor dintre partenerii universității;
  • să semneze contractul de studii online;
  • să descopere evenimente și sfaturi utile de la și despre destinația lor și să ia legătura cu alți elevi și
  • să obțină legitimația europeană de student pentru a avea acces la servicii, muzee, activități culturale și oferte speciale în universitatea și țara gazdă.

În prezent, peste 4 000 de universități sunt implicate în rețeaua Erasmus Without Paper (Erasmus fără hârtie), care le permite să facă schimb de date în condiții sigure și să identifice mai ușor contractele de studii. Această cooperare digitală permite introducerea și recunoașterea pe scară largă a legitimației europene de student.

În conformitate cu Planul de acțiune pentru educația digitală, noul program Erasmus+ pentru perioada 2021-2027 sprijină dezvoltarea competențelor digitale și contribuie la tranziția digitală a sistemelor de învățământ europene. Cu un buget majorat de peste 28 miliarde EUR pentru perioada de 7 ani, Erasmus+ va sprijini, de asemenea, reziliența sistemelor de educație și formare în fața pandemiei.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...