CCR-SAI pentru cetățean

Date:

În vederea îmbunătățirii calității rapoartelor de audit și a consolidării relației dintre Curtea de Conturi și principalul destinatar al acestora, Parlamentul României, instituția noastră alături de colegi din instituțiile supreme de audit (SAI) partenere (Polonia, Austria și Olanda) au organizat o întâlnire cu membrii Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancă și piață de capital din Senatul României și ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care, în prezent, SAI-urile menționate realizează o analiză de tip peer-review (inter pares) a Curții de Conturi a României în cadrul proiectului CCR-SAI pentru cetățean.

Discuțiile dintre experții din SAI-urile partenere și membrii celor două comisii de specialitate au vizat calitatea rapoartelor de audit transmise de instituția noastră către forul legislativ, așteptările acestora de la Curtea de Conturi și posibile modalități de aprofundare și dezvoltare a relației dintre instituția supremă de audit și Parlamentul României, astfel încât rapoartele de audit să aibă un impact mai mare în viața cetățeanului, în calitate de beneficiar final.

“Este important să avem o relație strânsă cu Parlamentul României, principalul destinatar al rapoartelor Curții de Conturi, astfel încât acestea să fie dezbătute și evaluate în comisiile de specialitate, ca punct de reper pentru buna gestionare a banului public. Recomandările din rapoartele noastre își vor maximiza efectul dacă vor fi dezbătute și susținute de membrii comisiilor de specialitate din Parlament în prezența reprezentanților entităților auditate.” (Mihai Busuiocpreședintele Curții de Conturi a României)

Această evaluare împreună cu analiza funcțională realizată de instituția supremă de audit a Statelor Unite ale Americii (GAO) vor fundamenta demersurile ulterioare de reformă pe care ni le-am propus în cadrul proiectului CCR – SAI pentru cetățean.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...