Investitorii își reduc deținerile în tehnologie la minim, NVIDIA înregistrează vânzări record

Date:

 

Investitorii și-au diminuat pozițiile în domeniul tehnologiei la un minim nemaiîntâlnit în ultimii 15 ani, potrivit unui sondaj al Bank of America. Cash-ul este la cel mai ridicat nivel din mai 2020, potrivit sondajului realizat în rândul a 363 de investitori cu active totale însumând peste 1.000 de miliarde de dolari. Doar 30% dintre investitori se așteaptă la o piață în scădere a acțiunilor în 2022. Băncile centrale care se pregătesc să crească dobânzile, inflația și bulele formate în diverse clase de active sunt principalele trei motive de îngrijorare pentru investitori. În mișcarea generală de scădere a pieței au fost prinse și unele acțiuni din domeniul tehnologiei precum Advanced Micro Devices (AMD) și NVIDIA (NVDA), care au avut performanțe foarte bune în 2020 și 2021.

NVIDIA, cunoscută mai ales ca furnizor de cipuri grafice pentru jocuri, și-a extins portofoliul pentru a include cipuri utilizate pentru servere, în special pentru inteligență artificială, pentru conducere autonomă, vizualizare, minerit de criptomonede și aplicații mobile. Compania a fost fondată în 1993 de trei parteneri care credeau în utilizarea calculului accelerat bazat pe grafică. Dacă vi se pare că NVIDIA sună a invidie aveți dreptate. Fondatorii care își denumeau fișierele NV „new version”, căutând toate cuvintele care conțineau aceste două litere s-au oprit la cuvântul latin „invidia”, de aici și numele companiei. 

În această dimineață, NVIDIA a raportat venituri record pentru trimestrul al patrulea, încheiat la 30 ianuarie 2022, de 7,64 miliarde de dolari, în creștere cu 8% față de trimestrul precedent. Sectoarele de Gaming, Data Center și Vizualizare Profesională au obținut fiecare venituri record atât la trimestru cât și pentru anul în curs. Pentru anul fiscal 2022, veniturile au atins un nivel record de 26,91 miliarde de dolari, în creștere cu 61% față de anul trecut. Veniturile din Gaming au crescut cu 61%, ajungând la un nivel record de 12,46 miliarde de dolari, în timp ce veniturile din Data Center au crescut cu 58%, ajungând la un nivel record de 10,61 miliarde de dolari. Câștigurile GAAP (dupa contabilitatea americana) pe acțiunea diluată au fost de 3,85 dolari, în creștere cu 123% față de 1,73 dolari în urmă cu un an. În ciuda rezultatelor financiare foarte bune, analiștii se arată îngrijorați de evaluarea NVIDIA. Compania are un raport P/E de 81,79x, față de o medie de 28,47x din industria respectivă. În urma raportului, acțiunile au scăzut cu aproximativ 2,5% după închiderea pieței, până la 258 dolari. Acțiunile NVIDIA au fost tranzacționate la un maxim de 346 de dolari anul trecut, în noiembrie.  

În căutarea unor surse suplimentare de venituri, NVIDIA se îndreaptă, de asemenea, către un model de licențiere a software-ului.
„NVIDIA a fost întotdeauna o afacere axată pe software”, a declarat CEO-ul și fondatorul Jensen Huang. Anul acesta, Nvidia a început să ofere clienților diferite pachete de licențe pentru platformele sale de Artificial Intelligence Enterprise, Omniverse – o platformă pentru creatorii de conținut și Drive – platforma sa pentru automobile.

„Cred că acest lucru, [licențierea de software], va fi o oportunitate de afaceri semnificativă pentru noi”, a spus Huang. 

Deși NVIDIA a renunțat la achiziția companiei ARM Limited din cauza unor provocări semnificative legate de reglementare care au împiedicat finalizarea tranzacției, aceasta deține în continuare o licență pentru arhitectura ARM pe 20 de ani. NVIDIA a declarat că proiectele ARM vor continua, inclusiv utilizarea pentru „dispozitive conectate și procesoare robotice utilizate în industria automobilelor”.

Cu câteva ore înainte de raportul privind rezultatele, NVIDIA a anunțat un nou parteneriat cu Jaguar Land Rover. Începând din 2025, toate noile vehicule Jaguar și Land Rover vor fi construite pe platforma software NVIDIA Drive și vor încorpora inteligență artificială. 

Privind în viitor, în acest trimestru din 2022, pentru prima dată, NVIDIA prognozează vânzări care ar putea depăși 8 miliarde de dolari.

„Vom avea o creștere pe mai multe dintre piețele noastre, atât în ceea ce privește centrele de date, cât și în ceea ce privește jocurile și, probabil, alte câteva”, a declarat Colette Kress, CFO al NVIDIA. Dar compania are încă unele probleme din cauza constrângerilor din lanțul de aprovizionare, în special pe partea de componente de rețea și cipuri de memorie pentru servere. 

Pe lângă rivalitatea tradițională în zona plăcilor grafice, se pare că serverele vor fi noul câmp de luptă între NVIDIA și AMD. AMD se așteaptă, de asemenea, la o cerere „foarte puternică” pentru produsele sale în 2022, propulsată puternic de produsele sale pentru servere. Pentru că ne aflăm încă într-un mediu dominat de lipsuri ale lanțurilor de aprovizionare, compania a lucrat la capacitățile sale de producție, Lisa Su, CEO-ul AMD, menționând că „obiectivul este de a avea suficientă ofertă pentru a satisface cererea din piață”. Pentru trimestrul încheiat în decembrie, AMD a declarat că a obținut un profit de 0,80 dolari pe acțiune, la venituri de 4,8 miliarde de dolari, rezultat care a depășit estimările analiștilor. În ceea ce privește evaluarea, AMD are un raport P/E de 47,19x, față de 28,47x cât are industria, aproape jumătate din raportul NVIDIA. 

Bogdan Maioreanu
Bogdan Maioreanu
Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...