Producătorii de computere se bucură de ultima rundă a pandemiei? Noile investiții ale companiilor ar putea spori vânzările în 2021

Date:

Comentariul analistului eToro, Ionuț Paulenco


Producătorii de computere personale au fost printre campionii pandemiei, deoarece oamenii au fost obligați să lucreze sau să studieze de acasă. Va urma o perioadă diferită, cu noi provocări și oportunități, odată cu ieșirea din pandemie. Deși s-ar putea să vedem o scădere a cererii de calculatoare personale, revenirea la birou preconizată pentru a doua jumătate a anului 2021 înseamnă că firmele vor face investiții mari în infrastructura lor de IT, sporind cererea pentru dispozitive de stocare, servere și alte componente hardware pentru companii.

Lenovo, HP Inc. și Dell Technologies își raportează câștigurile trimestriale mâine iar piețele așteaptă rezultate foarte bune, în ciuda dificultăților de aprovizionare cu cipuri pe fondul unei penurii mondiale care a obligat producătorii de computere să plătească prețuri mai mari pentru a-și asigura accesul prioritar la ele.

Lenovo, cel mai mare producător mondial de computere personale, a raportat un profit record de 395 milioane dolari în trimestrul trecut, în creștere cu 53% față de trimestrul anterior. Veniturile au ajuns, de asemenea, la 17,25 miliarde de dolari, în creștere cu 22%. De asemenea, Lenovo și-a consolidat poziția de top în ce privește PC-urile, cu 27,1% din piață, înaintea HP Inc, care are un 19,8% din piață și Dell Technologies cu 16,6%, potrivit firmei de cercetare Gartner.

Analiștii se așteaptă ca producătorul chinez să raporteze mâine vânzări de 14,34 miliarde de dolari, în creștere cu 35,57% față de trimestrul similar din anul precedent, când compania a raportat 10,58 miliarde de dolari.

De cealaltă parte a Oceanului Pacific, HP Inc., vine și ea după un 2020 excelent, iar analiștii se așteaptă ca vânzările puternice să fi continuat și în 2021. Compania de calculatoare personale din California a raportat în februarie un venit trimestrial de 15,6 miliarde de dolari, depășind estimările analiștilor, de 15 miliarde de dolari. Pentru al doilea trimestru fiscal care se încheie în aprilie, analiștii se așteaptă la venituri de 15,24 miliarde de dolari, sugerând o creștere de 4,3% față de anul anterior.

Dell Technologies din Texas, o companie cu o gamă mai diversificată, a avut, de asemenea, un an extraordinar în timpul pandemiei, după ce a livrat un număr record de 50,3 milioane de computere în 2020, în creștere cu 8% față de 2019. Pentru trimestrul încheiat pe 31 ianuarie, Dell a înregistrat venituri de 26,1 miliarde de dolari, în creștere 9%, compania raportând câștiguri de 1,57 dolari pe acțiune. Pentru ultimul trimestru, care s-a încheiat la 30 aprilie, se așteaptă ca Dell să înregistreze câștiguri de 1,51 dolari pe acțiune, cu 12,7% în plus față de anul precedent. Veniturile sunt prognozate să fie de 23,33 miliarde de dolari, în creștere cu 6,5% față de trimestrul trecut.

Ce ne rezervă restul anului depinde de evoluția pandemiei iar lucrurile par să se normalizeze deoarece campaniile de vaccinare merg bine și, dacă virusul nu ne va surprinde neplăcut cu vreun nou val, se preconizează că lucrurile vor reveni la normal în această toamnă. Oricum ar fi, cei trei producători de computere s-au dovedit rezilienți. Și pentru că mulți consumatori occidentali au acumulat economii în timpul pandemiei sau au primit cecuri de pe urma pachetelor de stimul economic, producătorii de computere ar putea beneficia atât de creșterea cererii din partea consumatorilor, cât și de investițiile companiilor.

_________________

Despre eToro

eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care și le doresc, de la acțiuni la mărfuri până la active cripto. Suntem o comunitate globală cu peste 20 milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate copia tranzacțiile celor care au avut cel mai mult succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține sau vinde active, pot să își monitorizeze portofoliul în timp real, și pot tranzacționa oricând doresc.


Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Provocările Fiscale în Sectorul Petrolului și Gazelor Naturale din România

de Tănase Stamule decanul Facultății de Administrarea...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...