Proiect ReStart pentru un jurnalism de calitate

Date:

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, Agenția Națională de Presă Agerpres și Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind au încheiat de Ziua Mondială a Libertății Presei, 3 mai, un acord de parteneriat prin care au relansat proiectul ReStart – pentru un jurnalism de calitate. Documentul a fost semnat de Claudia Viorica Nicolae – directorul general al ANP Agerpres, Antonio Momoc – decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și Cristinel Godinac – președintele Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind.

Proiectul, lansat în 2016 inspirat de conceptul The Ethical Journalism Initiative promovat de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, se adresează studenților care doresc să se implice în promovarea unui jurnalism de calitate. Inițiatorii la noi subliniază că prin derularea proiectului, „studenţii au fost familiarizaţi de către profesioniști ai Agerpres şi MediaSind cu principiile profesiei de jurnalism şi cu normele Codului Deontologic al Jurnalistului. Având un real succes, proiectul a fost implementat în mai multe universităţi, precum: Universitatea Danubius Galați (unde s-a lansat proiectul pilot),  Universitatea Ovidius din Constanţa, Universitatea din Craiova, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova – ULIM, Universitatea de Studii Europene din Moldova. ReStart urmăreşte ca studenții să intre în contact nemijlocit cu exigențele meseriei de jurnalist, prin participarea efectivă la activități redacționale, prin redactarea de ştiri sau realizarea de fotografii ori materiale video, fiind îndrumați de profesioniști de la Agerpres și MediaSind.

Studenţii care vor fi selectaţi să participe la proiect vor primi legitimaţii de presă, vor avea încheiate contracte de voluntariat Agerpres, iar cele mai bune articole, fotografii sau materiale video vor fi postate pe site-urile www.agerpres.ro, www.mediasind.ro și/sau pe ale partenerilor naţionali/internaţionali și pe site-urile universităţilor participante, fiind promovate astfel în presă”.

Universităţile şi instituţiile de presă care doresc să se alăture proiectului se pot adresa la [email protected].

Primul eveniment al noului parteneriat va fi organizat în data de 10 mai 2021 împreună cu studenții FJSC și cu profesioniști din domeniu, jurnaliști și reprezentanți ai asociațiilor profesionale: Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării va găzdui o conferință (online) pe tema libertății presei din România după un an de pandemie.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...