Propunerile studenților pentru Legea bugetului de stat

Date:

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) analizează finanțarea învățământului superior românesc și pe această bază face o serie de propuneri pentru Legea bugetului de stat pe anul 2021

ANOSR subliniază că „învățământul superior suferă de o subfinanțare cronică, stabilită cu precădere după criza economică din 2008” și accentuează că „indiferent de creșterile economice ulterioare anului 2008, finanțarea învățământului superior nu a atins nici până acum niveluri cel puțin comparabile cu cele ale anului 2008. De altfel, în ciuda redresării economice, guvernanții au inițiat creșterea modestă a finanțării învățământului superior abia în anul 2014”. Totodată, studenții semnalează că „România se află pe ultimul loc în ceea ce privește procentul din produsul intern brut alocat educației, în timp ce doar 25,8% din tinerii cu vârsta de 30-34 de ani au studii superioare, față de media europeană de 40%, deși studiile arată că adulții fără studii superioare reușesc cu o probabilitate de două ori mai mică să se angajeze, să acceseze serviciile sociale de bază, să participe la viața democratică și să-și dezvolte sentimentul de coeziune socială”.

Pentru Legea bugetului de stat pe 2021, ANOSR propune:

  • Creșterea fondului de burse studențești, garantând creșterea cuantumului burselor (creștere necesară admisă și de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior) cu păstrarea numărului actual de bursieri
  • Creșterea subvenției pentru cămine și cantine, pentru a asigura îmbunătățirea condițiilor de viață ale studenților
  • Stabilirea unei subvenții distincte pentrub finanțarea activităților Centrelor de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) în vederea sporirii angajabilității studenților și flexibilității pe piața muncii
  • Asigurarea gratuității la serviciile Bibliotecilor Centrale Universitare prin subvenționarea abonamentului, conform legislației în vigoare
  • Creșterea substanțială a fondului de investiții alocat Ministerului Educației, pentru a permite îmbunătățirea dotărilor universităților din România, departe de a fi comparabile cu cele europene

ANOSR subliniază că „solicitările implică o creștere a bugetului învățământului superior cu 5.687.470.734 lei, urmând ca bugetul total vizat să atingă 1,006% din PIB”, odată cu „nevoia de finanțare corespunzătoare a cercetării cu 1% din PIB”.

Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR: „Ne aflăm la primul buget care va fi propus în noua legislatură parlamentară, iar momentul va arăta dacă cu adevărat educația va reprezenta o prioritate, astfel cum s-a prezentat în campania electorală, și va fi un mesaj pentru a seta direcția în următorii 4 ani. Cifrele prezentate de ANOSR sunt alarmante, fie că vorbim de investiții, de consilierea în carieră, situația financiară a studenților sau cercetare. Întrebarea pe care trebuie să și-o pună guvernanții acum este dacă vor ca peste 4 ani să fim în continuare codașii Uniunii Europene – dacă nu, trebuie acționat de acum”.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se definește ca „federația națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care, de peste 21 de ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială, economică și culturală. ANOSR reunește studenți din 19 centre universitare din întreaga țară, din 30 de universități, atingând un număr de 104 organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești. La nivel național, ANOSR este parte a Alianței pentru o Românie Curată și membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federația este reprezentantul legitim al studenților din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Europene a Studenților (ESU – European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenții”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...