Solidaritate în criza coronavirus

Date:

Epidemia de coronavirus îi determină pe deținătorii de francize să vină în întâmpinarea partenerilor lor și să se solidarizeze cu aceștia pentru ca afacerile lor să aibă cât mai puțin de suferit.

Deși toată lumea se așteaptă la un impact negativ semnificativ asupra operațiunilor în următoarele luni, mai mulți francizori au început să comunice cu francizații pentru a lua împreună măsuri de protecție a personalui și a clienților lor.

Printre aceștia se numără cei de la „Salad Box” care au instituit mai multe măsuri privind curățenia, respectiv dezinfecția, achiziționarea de termometru cu infra roșu și folosirea lui înainte de intrarea angajaților în restaurant, amenajarea la intrare a unui punct de dezinfectare, lucrătorii vor purta doar încălțăminte specifică la locul de muncă. Unul dintre fondatorii companiei, Radu Lupaș, a adăugat că la servire vor fi folosite mănuși de unică folosință. La casa de marcat va lucra o singură persoană, care își va schimba imediat mănușa dacă strănută sau atinge nasul sau o altă parte a corpului. Personalul va lucra în ture, iar cei care au rude în străinătate, în special Italia și Spania, vor trebui să declare, pe propria răspundere, că nu vor lua legătura cu acestea.

Măsuri de protecție împotriva COVID-19 au luat și cei de la “Bella Italia”, care au comunicat partenerilor că monitorizează atent situația în interiorul organizației și în afara acesteia, pentru a se asigura că previn, pe cât posibil, răspândirea virusului printre angajați. Iulian Zamfir, deținătorul francizei “Bella Italia” își sfătuiește partenerii ca, dacă vreunul dintre angajați are simptome asemănătoare gripei, să nu vină la locul de muncă. Din 13 martiea.c., pizzarii și vânzătorii de la casă vor purta mănuși de unică folosință pe care le vor schimba la fiecare oră. Trebuie să curețe și să dezinfecteze mânerul ușilor de aces și suprafețele de vânzare și de servire la același interval de timp.

Partenerilor li s-au adresat și cei de la “Fornetti”, rugându-i să respecte mai multe reguli, apreciind că este în interesul comun să acorde o atenție sporită sănătății cumpărătorilor și angajaților. „Suntem convinși că printr-o atitudine socială cumună și responsabilă și prin respectarea mai strictă a regulilor de igienă a magazinelor de franciză vom reuși să combatem extinderea virusului”, a declarat Gabriel Voin, directorul comercial al companiei.

La rândul său, Radu Savopol, unul dintre fondatorii “5 to Go”, anunță că au fost implementate măsurile de igienă și a fost redus contactul între clienți și personal. S-a recurs și la servirea în exteriorul locației pentru a se putea aștepta la o distanță de siguranță între clienți, în aer liber. Mai mult, paletina, zahărul și capacul paharului de cafea nu mai sunt cu auto servicr, ci vor fi date fiecărui client de către barista. „Vom fi alături de francizații noștri în toată această perioadă și vor acorda asistență juridică pentru a putea eșalona chiriile din lunile martie-aprilie”, a adăugat Savopol.

Directorul general al restaurantelor de tip fast-food “Spartan”, Gabriel Melniciuc, a declarat că, în toată această perioadă, se va ocupa de reducerea la minim a prejudiciilor economice provocate de epidemia de coronavirus.  

Publicat de https://franchising.info.ro/articol/1454/solidaritate-criza-coronavirus/

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Prelungirea plafonării primelor RCA nu este un „medicament minune”

Industria de asigurări a luat nota cu profunda...

Digitalizarea raportărilor fiscale – etapele anului 2024. Ce schimbări apar la e-Factura?

de Victoria Dobre, Senior Manager și Ștefan Machidon,...

Costul proprietății – mai scump din 2025 pentru toți. De ce și cum?

de Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și...

Criza energetică a Europei a fost învinsă în primul rând datorită, reducerii voluntare a consumului de energie 

În februarie 2024 Comisia Europeană a recomandat statelor membre...