Trei regiuni din România au PIB per capita sub jumătate din media la nivelul UE

Date:

Zona de Nord-Est a României se afla în anul 2015 pe antepenultimul loc în clasamentul celor 276 de regiuni din UE din punct de vedere al PIB pe cap de locuitor, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Conform acestor date, 19 regiuni din UE au un PIB pe cap de locuitor mai mic decât 50% din media generală la nivelul UE. Între aceste regiuni se înscriu și trei din România, precum regiunea Nord-Est (34%), Sud-Vest Oltenia (40%), Sud-Muntenia (47%).

Pe de altă parte, există 20 de regiuni în UE cu un PIB per capita mai mare de 50% față de media UE: cinci în Germania, patru în Marea Britanie, două în Olanda și Austria, și câte una din Belgia, Cehia, Danemarca, Franța, Slovacia, Suedia și Luxemburg.

Regiunile din Uniunea Europeană cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor, în 2015,  erau Inner London-West din Marea Britanie, cu 580% comparativ cu media din UE, Marele ducat de Luxemburg, cu 264%, Hamburg, Germania, cu 206%, Bruxelles, Belgia, cu 205% și Bratislava, Slovacia, înregistrând 188%.

În anul 2015, regiunea București-Ilfov deținea un PIB per capita de 136% comparativ cu media din UE, reprezentând cea mai bine plasată regiune din România din acest punct de vedere.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Concursul National Arena Urşilor Junior 2024

Liceeni din intreaga tara au infruntat celebrii ursi din...

PPC blue, noua aplicație pentru telefonul mobil, destinată șoferilor de mașini electrice

PPC Blue, compania din cadrul grupului PPC în România...