Uber, contestată și în România sub aspectul legalității

Date:

Uber este un serviciu nereglementat, ceea ce îl face pe viceprimarul Municipiului București să considere aplicația ca fiind „nelegală și neautorizată”, problema cu care de altfel compania americană se confruntă în majoritatea țărilor.

„Nu cred că este un secret că astăzi Uber este un serviciu nedefinit. Noi suntem primii care vrem să fie reglementat, însă, în acelaşi timp, este un serviciu extrem de nou”, a susținut Nicoleta Schroeder, managerul general al Uber România, în cadrul unei conferinţe de presă.

Prin modificările legislative, compania Uber doreşte ca fiecărui utilizator al aplicației să îi fie permis să lucreze suplimentar un număr de ore săptămânal, astfel încât să nu fie considerat un job full time, nici o carieră, ci o activitate part time.

În apărarea companiei, Nicoleta Schroeder spune că șoferii nu posedă licență de transport, pentru că legile care reglementează acest sector în România nu cuprind decât taximetria și transportul public, unde Uber nu se încadrează, „pentru că este o aplicație închisă”.

Ca peste tot în toate orașele din lume în care este prezentă, Uber este acuzată că este o activitate neautorizată care încalcă reglementările din domeniul transporturilor, general valabile.

„Activitatea aplicaţiei Uber este de tip ilicit pe piaţa transporturilor din Municipiul Bucureşti. Uber-ul este, la acest moment, o activitate neautorizată, nelegală şi care încalcă atât legea taximetriei, cât şi hotărârea de Consiliu General al Muncipiului Bucureşti care reglementează activitatea de taxi în Municipiul Bucureşti”, a declarat pentru Mediafax viceprimarul general al Muncipiului Bucureşti, Aurelian Bădulescu.

La nivelul Uniunii Europene, se încearcă încadrarea aplicației Uber în norme legale, care la momentul elaborării lor nu puteau să ia în considerare explozia smartphone-urilor.

„Dacă ne uităm la ultimul an, vedem lucruri clare care s-au întâmplat pentru reglementare. În primul rând, este o discuţie la nivelul Uniunii Europene. Astăzi avem un set de recomandări clare către statele membre prin care Uniunea Europeană le spune să îşi adapteze legile, să îi contorizeze pe cei noi, precum Uber. Avem o serie de ţări care deja au început să facă asta, chiar din Europa; vorbim de Portugalia, ţările baltice, Finlanda”, a explicat managerul general al Uber în România.

Potrivit reprezentantei Uber, ar putea dura mai mulţi ani până când legislaţia va fi actualizată.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...