Universități din România selectate în rețelele Universităților Europene

Date:

Încă șapte universități din România au fost selectate de Comisia Europeană pentru includere în consorții de Universități Europene: Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Politehnica din București, Universitatea din Petroșani, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara. Anterior, la primul apel de selecție, fuseseră incluse în categoria Universităților Europene Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea din București și Universitatea Tehnică de Construcții din București.

Ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, subliniază: „Felicit universitățile din România selectate pentru a face parte din cadrul Universităților Europene, contribuind astfel la consolidarea Spațiului European al Educației. Îmi doresc ca aceste universități să constituie un exemplu de bună practică pentru tot mediul academic din România. Vom continua să susținem cu resurse financiare universitățile, pentru a-și îndeplini obiectivele propuse în cadrul rețelelor europene din care fac parte. Fiecare din cele trei universități deja membre în rețeaua universităților europene au fost finanțate de către Ministerul Educației și Cercetării din Fondul pentru Situații Speciale cu un milion de lei pentru fiecare universitate. Avem disponibilitatea de a susține financiar și cele șapte universități câștigătoare. Bugetul de anul acesta pentru finanțarea învățământului superior este mai mare cu aproximativ un miliard de lei, comparativ cu 2019”.

Ministerul Educației și Cercetării reafirmă că „Universitățile Europene sunt alianțe transnaționale ale unor instituții de învățământ superior din întreaga Uniune Europeană care se aliază în beneficiul studenților, al profesorilor și al societății în ansamblul ei. Comisia Europeană a anunțat cele 24 de noi universități europene care vor adera la primele 17 alianțe ale instituțiilor de învățământ superior selectate încă din 2019, din România fiind selectate șapte universități. Beneficiind de sprijin financiar din partea programelor Erasmus+ și Orizont 2020, ele sporesc calitatea, incluziunea, digitalizarea și atractivitatea învățământului superior european”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu

Grupul Agricover, lider în piața de agribusiness din România,...

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...