Europa nu trebuie să accepte dependența strategică ca destin, iar consolidarea unui pilon european în cadrul NATO ar face Alianța mai rapidă și mai eficientă, afirmă Vasile Dîncu, într-o replică la declarațiile recente ale lui Mark Rutte privind autonomia europeană în domeniul apărării.

Pe scurt

1. Vasile Dîncu respinge ideea că autonomia europeană ar fi incompatibilă cu NATO.

2. Cheltuielile de apărare ale statelor UE au ajuns la 343 miliarde euro în 2024 și sunt estimate la 381 miliarde euro în 2025.

3. Instrumente precum SAFE și European Defence Fund sunt prezentate ca dovezi ale capacității reale a Europei.

4. Un pilon european ar crește viteza de reacție, interoperabilitatea și credibilitatea strategică a Alianței.

În mesajul intitulat „Pentru un pilon european al NATO”, Vasile Dîncu califică drept „o greșeală de perspectivă” poziția potrivit căreia Europa nu ar trebui să aspire la autonomie în apărare. Acesta susține că a descrie dependențele actuale și a le transforma într-un argument împotriva schimbării „înseamnă a confunda prezentul cu limita politică”.

„Europa nu trebuie să accepte dependența ca destin”, afirmă Dîncu, argumentând că pornirea de la o realitate parțială – existența dependenței – și transformarea acesteia într-o concluzie definitivă reprezintă „o eroare strategică majoră”.

Potrivit autorului, Europa dispune deja de resurse concrete pentru a susține un pilon european solid în cadrul NATO, inclusiv bugete de apărare în creștere, capacitate industrială și forțe militare semnificative. În 2024, cheltuielile de apărare ale statelor membre UE au atins 343 miliarde euro, iar pentru 2025 sunt estimate la 381 miliarde euro, marcând o creștere continuă de peste un deceniu.

Dîncu menționează pachetul ReArm Europe / Readiness 2030, care include mecanisme financiare noi, precum SAFE, un instrument de 150 miliarde euro destinat achizițiilor comune, consolidării capacităților și reducerii fragmentării. De asemenea, prin European Defence Fund, Uniunea Europeană finanțează peste 160 de proiecte comune de cercetare și dezvoltare de tehnologii interoperabile, implicând entități din aproape toate statele membre.

În ceea ce privește capacitatea militară, textul arată că statele europene contribuie deja semnificativ la NATO. Conform estimărilor ONU, forțele active ale țărilor europene totalizează aproximativ 1,5 milioane de militari, iar împreună cu partenerii NATO europeni și Ucraina, cifra se apropie de 2,8 milioane. Exerciții comune precum Steadfast Defender sau Nordic Response implică zeci de mii de trupe și consolidează interoperabilitatea la nivel tactic și strategic.

„NATO este deja un spațiu de interoperabilitate”, subliniază Dîncu, adăugând că intensificarea mecanismelor existente în cadrul unui pilon european „nu slăbește Alianța, ci o face mai rapidă și mai eficientă”.

Mesajul se înscrie într-o dezbatere mai largă privind viitorul apărării europene și relația dintre autonomia strategică a UE și rolul NATO ca piatră unghiulară a apărării colective. Dîncu respinge ideea unei opoziții între cele două concepte, susținând că „o Europă care produce, cheltuiește împreună, planifică împreună și acționează împreună întărește NATO, nu îl slăbește”. În acest cadru, autonomia europeană este prezentată nu ca separare, ci ca responsabilitate partajată și descurajare comună.