Academia de Studii Economice din București a conferit înaltul titlu de doctor honoris causa academicianului profesor universitar doctor Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Solemnitatea a beneficiat de cadrul asigurat de Aula Magna a ASE și de participarea unor personalități din mediul academic și din cel economic, a numeroși profesori și studenți.
Prof. univ. dr. Pavel Năstase, președintele Senatului ASE, a reliefat valoarea deosebită a evenimentului, dată de faptul că este pentru prima oară când cea mai înaltă școală economică a țării acordă acest titlu unui președinte al Academiei Române. Profesorul Pavel Năstase a vorbit cu căldură despre calitățile umane ale profesorului Ioan-Aurel Pop, calități care, împreună cu valoarea intelectuală recunoscută, îi întregesc personalitatea.
Laudatio a fost prezentat de prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul ASE, cu sublinierea fundamentală că „în 2001, profesorul universitar doctor Ioan-Aurel Pop este ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 2010 devine, la 55 de ani, cel mai tânăr membru titular din istoria celui mai înalt for de știință și cultură al țării. Este președintele Academiei Române, din 2018, și rectorul Universității Babeș-Bolyai, din 2012”.

În răspunsul său, academicianul Ioan-Aurel Pop a susținut o prelegere privind „unele aspecte economice ale lumii medievale”. Fundamentul expunerii l-a constituit accentuarea adevărului potrivit căruia existența oamenilor din acele vremuri „a fost la fel de reală ca și existența noastră. Viața lor e trecută pentru noi, nu pentru ei. Ei au fost viață, iar viața, fie și cea trecută, tot viață rămâne”, iar valorile Evului Mediu erau bazate „pe ierarhie, supunere, credință, privilegiu, onoare, comunități sau corporații”, deci erau cu totul altele decât cele perpetuate din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, de când societățile sunt judecate „în funcție de ideile considerate progresiste, adică în funcție de libertate, egalitate, frăție, concurență, capital, liberalism, individualism”. Admițând o abordare sub aspect economic, istoricul a semnalat sensul dat de oamenii Evului Mediu termenului de „proprietate”, spunând că pentru ei, „pământul era considerat sfânt, proprietarul pământului pentru ei era Dumnezeu”. Noi, cei de astăzi, a accentuat academicianul Ioan-Aurel Pop, „dacă nu reușim cu toții să iubim pământul cum au făcut oamenii Evului Mediu – în cazul nostru, să iubim pământul acesta și acest popor, și dacă unii dintre noi își iau lumea-n cap după o dreaptă cumpănire – deci dacă nu reușim cu toții să iubim pământul, măcar să nu-l urâm. Să nu urâm nici țara aceasta și nici oamenii ei. Nicio țară și niciun popor de pe lumea asta nu merită și nu trebuie să trezească ură. Iar înțelepții noștri ne transmit, dacă știm să le descifrăm mesajele, un testament minunat: setea de adevăr și de dreptate învăluite, amândouă, în iubire și bunătate”.






