Cristian Roșu (ASF): Nu există o presiune pe tarifele de primă RCA

Date:

Vicepreşedintele Sectorului Asigurări – Reasigurări din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) dl. Cristian Roşu, a declarat:

„Prin modificările legislative privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, aprobate prin Legea 132/2017 au fost introduse o serie de elemente cum ar fi conceptul de tarif de referință și clientul cu risc ridicat. Aceste elemente nu sunt și nu au fost în fapt modalități de plafonare a tarifelor de primă la nivelul pieței ci au fost instrumente pentru creșterea transparenței și pentru a oferi o mai bună informare a consumatorilor de produse de asigurare asupra modului  de determinare a tarifelor de primă RCA. Tarifele de primă RCA și în prezent pot fi stabilite în mod liber de către societățile de asigurare în funcție de istoricul propriu de daunalitate și strategia de afaceri.

Din datele avute la dispoziție de către (ASF) tarifele de primă practicate de către societățile de asigurare au fost în general situate sub nivelul tarifelor de primă de referință publicate de ASF.

Modificările propuse de Ministerul Finanțelor în ceea ce privește Legea 132/2017 au drept scop clarificarea anumitor aspecte de formă care să conducă la eliminarea percepției că tarifele de primă RCA sunt sau pot fi stabilite de către ASF.

În urma modificărilor propuse, ASF va continua să publice tarifele de referință calculate de către un expert independent, furnizând informațiile relevante privind evoluția daunalității (frecvența, dauna medie, etc.) pentru categoriile folosite și până în prezent. De asemenea acestea vor include în continuare un nivel al cheltuielilor de achiziție și administrare mediu de 25 %.

Evoluțiile recente privind cele două componente de bază care determină tariful de primă nu conduc la concluzia unor creșteri semnificative a tarifelor de primă medii la nivel de piață în perioada următoare în piața RCA din România.

De asemenea, conceptul privind clientul cu risc ridicat se menține și ulterior modificărilor propuse urmând ca administrarea acestor clienți să se efectueze de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), conform politicilor interne proprii aprobate de membrii acestui organism.

În concluzie, în momentul de față nu există o presiune pe tarifele de primă RCA iar modificările propuse, în principal referitoare la formă și nu la fond, nu sunt de natură să creeze premisele escaladării acestora în perioada care urmează”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Valentin Ionescu (ISF): Rolul esențial al conectării tinerilor cu realitățile piețelor financiare nebancare

În cadrul Seminarului de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic...

Valorile europene, celebrate în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Enescu

Într-o seară dedicată unității culturale europene și puterii muzicii...

Vulcan Value Centre găzduiește un eveniment dedicat siguranței rutiere

Pe 10 mai 2025, între orele 11:00 și 14:00,...

FoodIntelForum 2025: Business la cote înalte și oportunități valoroase

Cea de-a opta ediție a FoodIntelForum, eveniment reprezentativ pentru...