Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) solicită Guvernului României prezentarea pachetului de măsuri de relansare economică într-un format unitar, cu măsuri, termene de implementare și bugete alocate.
Florin Jianu (foto), președinte CNIPMMR, apreciază că „o importanță mai mare decât nivelul pachetului financiar de măsuri o are asumarea unor termene clare, precise și fără echivoc de implementare a unor măsuri menite să relanseze economia României. Până în acest moment au fost prezentate o serie de intervenții economice de la granturi până la flexibilizarea forței de muncă dar nu avem un calendar clar de implementare a acestor măsuri. Cel mai important este nu CÂT, ci CUM și CÂND”. Caurmare, președintele CNIPMMR accentuează: „Cerem guvernului publicarea în această săptămână a calendarului de măsuri cu termene, bugete alocate, responsabili de implementare.”
CNIPMMR propune o sere de investiții pentru relansare economică
INVESTIȚII DE BAZĂ | INVESTIȚII LANȚ VALORIC ȘI STIMULARE CONSUM | INVESTIȚII SISTEMICE NAȚIONALE | INVESTIȚII DE TIP SUPORT |
Start-upuri digitale, medicale, programele naționale pentru IMM-uri | Vouchere turism | Autostrăzi | Fond national equity – PPP |
Transformare digitală societală IMM-uri | Vouchere digitalizare | Anvelopare blocuri | Centre support pentru IMM – preluare costuri (contabilitate, juridice, resurse umane, pachete digitale, 24 h chatbox, mediere credite, etc.) |
Educație RU privind digitalizarea | Capital de lucru basic IMM max. 10-15.000 eur/ micro firma | Centre de colectare, distribuție produse agro-alimentare românești | Program național de susținere de parcuri industriale și a centrelor suport pentru IMM-uri |
Granturi pentru muncă flexibilă + crearea de noi locuri de muncă | Bonuri de CONSUM pentru populația afectată de criză: aceste bonuri se pot folosi pentru masa, servicii pentru populație (frizer, stomatolog, etc) – VOUCHERE DE CONSUM „LA MINE ÎN ȚARĂ”, „FABRICAT DE UN, „ANTREPRENOR ROMÂN”, „FABRICAT ÎN ROMÂNIA” | Planuri de investiții locale de lucrări publice pentru IMM-uri locale (infrastructură rutieră, trasee de utilități – gaz, energie electrică, etc) | Centre regionale de susținere a exportului și atragerii de investiții |
Granturi pentru producători agroalimentari sau fabrici strategice: în fiecare regiune să existe minim o fabrică de materiale medicale și consumabile, minim un depozit multiproduse, | |||
Granturi oferite firmelor din IT pentru digitalizarea instituțiilor statului – O INSTITUȚIE DIGITALIZATĂ, O ROMÂNIE DIGITALIZATĂ |