Târg de joburi pentru refugiați

Date:

Târgul Locurilor de Muncă pentru Refugiați este organizat de Asociația Ecumenica a Bisericilor din România – AIDRom, vineri, 23 septembrie, în amfiteatrul de la etajul 3 al Universității Hyperion, Calea Călărașilor, nr.169, sector 3, București.

Elena Timofticiuc, secretar executiv al AIDRom: „La începutul războiului din Ucraina am acționat pe urgență ajutând cât de mult am putut. Acum, ne concentrăm pe integrare. O importantă facilitare a accesului pe piața muncii pentru refugiații ucraineni din București are loc în cadrul proiectului „AIDRom response to the Ukrainian humanitarian crisis” finanțat de Act Alliance, sub egida căruia are loc și Târgul Locurilor de Muncă pentru refugiați. După 200 de zile, voluntarii și reprezentanții AIDRom continuă și vor continua să-i susțină pe cei aflați în nevoie, pentru că suntem aici să ajutăm!”

Cătălina Cătuți, coordonator al proiectului AIDRom response to the Ukrainian humanitarian crisis: „Pe parcursul târgului,  vom pune la dispoziție, în mod gratuit, atât piesele de mobilier (mese, scaune etc.) necesare amenajării unui stand cât și traducători pentru română- ucraineană  sau engleză- ucraineană, care să faciliteze interacțiunea refugiaților cu posibilii angajați.” 

Își prezintă oferta cinci angajatori din domeniile tehnic, horeca, producție, asociații, cum este Ateliere fără frontiere, agenții de recrutare, precum Fin Task, companii precum Hellenic Cables, Matei Conf Grup, Maspex etc. AIDRom anunță că facilitează organizarea Târgului de Locuri de Muncă pentru Refugiați punând la dispoziția organizațiilor care oferă locuri de muncă, în mod gratuit, mobilierul și traducători.

Până acum, în proiectul AIDRom response to the Ukrainian humanitarian crisis beneficiază de suport peste 1500 de ucraineni.

Foto: AIDRom

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...