Deschiderea programului Centenarul României Mari

Date:

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a deschis programul de activităţi dedicate Centenarului României Mari prin evenimentul cultural-științific „Onor Casei Regale! Rolul Monarhiei în făurirea statului modern prin Marea Unire de la 1918” organizat în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și Casa Corpului Didactic București (foto). A participat şi s-a adresat reuniunii principele Radu. O perspectivă actuală asupra evenimentelor şi personalităţilor istorice din urmă cu un secol a oferit prof. Mihai Manea. A fost prezentată o expoziţie cu o largă ofertă de materiale didactice (hărţi, planşe etc.) pe teme de istorie, produse de „Eurodidactica”. În calitate de inspector şcolar general adjunct, prof. Diana Melnic a prezentat coordonatele abordărilor educaţionale referitoare la Unirea din 1918.

Scoala 178Gânduri pentru Marea Unire

 O primă concretizare a programului cu tema Centenarul Marii Uniri a derulat Şcoala Gimnazială Nr 178 din sectorul 1 – director, prof. Daniela  Paizan. Activitatea „Gânduri pentru Marea Unire” a angrenat elevi şi cadre didactice (foto) într-un demers creativ, pornit din prezent, de la tabloul socio-economic al României de azi, aşa cum este perceput de pe poziţia celei mai tinere generaţii.

Economistul este unul dintre partenerii programului Centenarul României Mari.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Finanțarea companiilor

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

ANAF a demarat proceduri de control privind raportarea „Country-by-Country”

| de Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Prețuri de transfer, EY România, Georgiana Bizdrigheanu, Senior Manager, Prețuri de transfer, EY România și Victor Bozdog, Avocat, Manager, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

Scăderea investițiilor în inovare ale mediului de afaceri

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din...