Gazul din Marea Neagra provoacă discuții în SUA

Date:

Apropierea momentului adoptării deciziilor de investiție în ceea ce privește perimetrele din Marea Neagră, majorarea de vineri a redevențelor sau alte modificări ale reglementărilor (printre care și posibilă instituire a taxei de finanțare a studiilor de mediu de 1% din valoarea investiției) au intensificat în ultimul timp discuțiile dintre agențiile de reglementare din România și companiile petroliere implicate în proiecte offshore, conform Profit.ro.

Astfel, s-a organizat o întalnire a președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gigi Dragomir și a consilierului său, Nicoleta Husaru, cu Shelley Saxen, consilier economic adjunct al Ambasadei SUA la București. Lukoil deține 72% din drepturile și obligațiile aferente concesiunii Trident (cu resurse de gaze descoperite de peste 30 miliarde metri cubi, consumul României pe 3 ani), restul fiind în posesia PanAtlantic Petroleum (18%) și Romgaz (10%).

De asemenea, Ministerul Mediului susține ca proiectul de lege reprezintă o transpunere a Directivei 52 din 2014 a Uniuni Europene, însă aceasta nu conține nicăieri taxa de 1% din valoarea investiției, propusă de Executivul roman, potrivit unui proiect criticat de mai toată lumea, de la Consiliul Investitorilor Străini (CIS) la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) sau Nuclearelectrica.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

ROMGAZ: Profitul net consolidat mai mic cu 23,64% în T1 2025 față de T1 2024

Cifra de afaceri a ROMGAZ din primul trimestru (T1)...

Criza plăților întârziate: companiile pierd timp, bani și clienți 

10 recomandări Atradius care pot preveni riscurile de neîncasare Experții...

Guvernanță Corporativă: Din nou în atenția legiuitorului

de Monica Popa, associate, Roxana Tiugan, associate –...