de Ciprian Dumitru MUSCĂ, președintele ASFOR
O sobă cu lemne, o gospodărie de munte și o familie care numără banii pentru lemnele de iarnă. Dincolo de documentele de la Bruxelles și conferințele despre climă, acolo se vede cel mai clar cât de ruptă de realitate poate deveni „tranziția verde”.
În timp ce Comisia Europeană retrage, în tăcere, o directivă controversată care oferea ONG-urilor ecologiste putere nelimitată de contestare, în România se discută majorarea TVA-ului la lemnul de foc – de la 5% la 19%. Un câștig bugetar de 0,029% din PIB, dar un risc uriaș pentru 3,5 milioane de gospodării. Și totul se întâmplă în timp ce alte țări, cu o putere de cumpărare mult mai mare, mențin TVA redus și investesc într-o bioeconomie forestieră aplicată.
Fisura care spune tot: retragerea Directivei privind Reclamațiile Verzi
Un exemplu recent și revelator este retragerea de către Comisia Europeană a Directivei privind Reclamațiile Verzi. Acest act legislativ ar fi permis ONG-urilor ecologiste să conteste în instanță orice decizie administrativă cu implicații de mediu – chiar și fără o legătură directă cu zona afectată. Era o formulă care transforma activismul în procesomanie și risca să paralizeze dezvoltarea economică, punând infrastructura publică la cheremul ideologiei.
Sub presiunea Germaniei și a Partidului Popular European, Comisia a făcut un pas înapoi. Însă mesajul transmis este mai important: chiar și Bruxelles-ul începe să accepte că Green Deal-ul, în forma sa radicalizată, sufocă economia europeană.
Lemnul de foc și absurditatea fiscală
În acest context, propunerea de a crește TVA-ul la lemnul de foc de la 5% la 19% reprezintă o ruptură gravă față de realitatea socială. Peste 3,5 milioane de gospodării din România se încălzesc cu lemn de foc. Anual, consumăm peste 8 milioane de metri cubi, iar o astfel de măsură ar aduce un câștig bugetar estimativ de aproximativ 256 milioane de lei – adică doar 0,029% din PIB-ul național estimat pentru 2025.
Dar cu ce cost social? Familii care vor plăti cu peste 1.000 de lei în plus pentru încălzire, o piață neagră alimentată de disperare și un nou val de evaziune fiscală.
În acest timp, alte state europene mențin TVA redus pentru lemnul de foc:
- Franța: TVA de 5,5%, cu subvenții pentru sobe moderne și energie din biomasă;
- Austria: TVA de 10%, combinat cu rețele locale de încălzire cu biomasă;
- Germania: TVA de 7%, alături de programe de sprijin pentru eficiență energetică;
- Polonia: TVA de 8%, tratând lemnul de foc ca resursă esențială pentru gospodăriile rurale.
Toate aceste țări au în comun un nivel de trai și o putere de cumpărare mult mai mari decât în România. Cu toate acestea, ele aleg să protejeze accesul populației la lemnul de foc. Noi, în schimb, discutăm despre majorări fiscale care ar lovi exact în cei mai vulnerabili.
Mai ales în condițiile în care programul ASFOR – Rabla pentru sobe – este blocat de către AFM, deși peste 900 de UAT-uri s-au înscris deja.
Aceasta nu este o politică fiscală, ci o formă de sinucidere socială.
Bioeconomia începe în pădure
În loc să penalizăm gospodăriile care folosesc lemnul pentru încălzire, ar trebui să construim o strategie de bioeconomie forestieră, bazată pe valorificarea inteligentă a resurselor locale. Lemnul este singura materie primă regenerabilă pe care o avem din abundență. Pădurile nu sunt o piedică – ele sunt soluția.
Modelele funcționale există deja:
- În Norvegia, clădirea Mjøstårnet arată cum lemnul poate înlocui betonul și oțelul în construcții;
- În Austria, sate întregi sunt încălzite cu biomasă forestieră locală;
- În Finlanda, companii de top transformă lemnul în textile, bioplastice și ambalaje biodegradabile;
- În Franța, cooperativele forestiere combină lemnul cu turismul, produsele nelemnoase și educația forestieră.
Ce trebuie făcut
România are păduri, are industrie forestieră, are profesioniști. Ceea ce lipsește este o politică coerentă, care să trateze sectorul forestier ca parte a soluției verzi – nu ca pe o problemă.
- Investiții prin DR-24, predictibile, susținute și extinse;
- Politici publice care recunosc lemnul ca resursă strategică;
- Investiții în digitalizare, infrastructură, tehnologii moderne și formare profesională;
- Sprijin pentru construcții din lemn, energie din biomasă și materiale biobazate;
- Finanțare pentru IMM-urile forestiere, coloana vertebrală a economiei rurale;
- O strategie națională de bioeconomie forestieră, aliniată Pactului Verde European, dar ancorată în realitatea românească.
Pădurile trebuie să devină o prioritate reală în economia națională. Ele sunt coloana vertebrală a unei economii sustenabile, scutul nostru climatic natural și o infrastructură vitală. Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de politici curajoase și de investiții – nu de dogme.
Green Deal-ul trebuie regândit, nu abandonat. Dar dacă rămâne doar un set de reguli împovărătoare, oamenii vor rămâne cu nota de plată: facturi mai mari, reguli mai dure, resurse locale interzise și soluții scumpe, importate de la mare distanță, cu costuri uriașe de mediu cauzate de transport – tocmai din China.
Pădurea e aici. Soluțiile sunt aici. E timpul să punem pădurea în centrul economiei naționale.
