Economia circulară –o alternativă viabilă pentru dezvoltarea sustenabilă. Implicații pentru România

de Florin Bonciu,
cercetător la Institutul de Economie Mondială

De mai multe decenii modelele de afaceri, dar și cele privind viața personală percep succesul aproape exclusiv dintr-o perspectivă linear crescătoare. Fiecare an se presupune ca ar trebui să fie mai bun decât cel anterior, în primul rând dintr-o perspectivă cantitativă. Modelul linear crescător este atât de răspândit încât el pare a avea un caracter obiectiv, firesc, natural. Dar a fost mereu așa? Și, mai ales: poate continua la nesfârșit așa? Având în vedere limitele modelului linear crescător, limite puse în evidență mai ales de problemele de mediu și de climă pe care le determină, economia circulară poate oferi șansa unui altfel de progres, mai echitabil și, în primul rând, sustenabil.

Economia circulară – o soluție mai bună decât economia linear crescătoare

Creșterea treptată a gradului de conștientizare a limitelor inerente modelului linear crescător a generat interesul pentru conceperea unui nou model de organizare a activităților economice care să permită furnizarea bunurilor și serviciilor necesare, precum și îmbunătățirea nivelului de trai pentru un număr din ce în ce mai mare de oameni, fără ca aceste lucruri să determine creșterea consumurilor de materii prime și energie și fără a crește cantitatea de deșeuri deversate în mediul înconjurător. Punerea în discuție a ideii de creștere economică lineară permanentă este însă o chestiune sensibilă din multe puncte de vedere. Așa cum remarca Tim Jackson în lucrarea „Prosperitatea fără creștere? Tranziția la o economie sustenabilă”: „A pune în discuție creșterea poate fi considerat drept un semn de nebunie, idealism sau spirit revoluționar. Dar oricum ar fi, trebuie să formulăm această întrebare.”

Dificultatea punerii în discuție a ideii de creștere economică ca expresie a dezvoltării a fost dovedită și de reacția la criza economică care s-a manifestat în multe părți ale economiei mondiale în anii 2008-2009. Majoritatea oamenilor s-a așteptat ca mai devreme sau mai târziu să ne reîntoarcem la creșterea economică, cu alte cuvinte la ceea ce făceam și înainte de criză. Așteptări similare sunt legate de momentul depășirii crizei Covid-19. A ne gândi la „prosperitate fără creștere” este dificil deoarece necesită un alt cadru conceptual, o nouă perspectivă. Și, mai presus de orice altceva, necesită investiții în schimbare, o schimbare probabil la fel de profundă precum cea care a avut loc odată cu prima revoluție industrială.

Din fericire o astfel de perspectivă nouă există și ea este reprezentată de economia circulară. Trebuie să recunoaștem că aceasta nu este singura perspectivă nouă, că nu este perfectă și nici gata de a fi utilizată. Dar pare a fi o perspectivă fezabilă deoarece a fost deja testată de mai multe companii mari, are o recunoaștere la nivel mondial și este susținută de către Uniunea Europeană.

Poziția oficială a Uniunii Europene cu privire la economia circulară a fost prezentată la 1 decembrie 2012 sub numele de „Manifest pentru o Europă care utilizează eficient resursele” [1]. Acest document sublinia: „Într-o lume care pune o presiune tot mai mare pe resurse și pe mediul înconjurător Uniunea Europeană nu are altă opțiune decât de a trece la tranziția către o economie circulară care utilizează eficient resursele și care asigură regenerarea acestora.” Această declarație chema la realizarea unei economii circulare, fiind în același timp o modalitate de reindustrializare a Europei și de asigurare a unei creșteri eficiente și sustenabile. Poziția inițială a fost completată în 2014 într-o Comunicare a Comisiei Europene care se referea la nevoia de schimbări radicale în percepția și utilizarea resurselor[2].

Angajamentul susținut al Uniunii Europene în favoarea economiei circulare este dovedit și de continuitatea acțiunilor în acest sens. Astfel, în 2015 a fost adoptat un Plan de acțiune pentru accelerarea tranziției la economia circulară; în perioada 2017-2020 au avut loc conferințe ale părților interesate (Circular Economy Stakeholder Conference); în 2017/2018 s-au adoptat pachete de prevederi privind economia circulară (Circular Economy Package); în 2018 a fost adoptat un Cadru de monitorizare pentru economia circulară. Anul 2020, deși marcat de pandemia Covid-19 a reprezentat un moment de referință pentru poziția Uniunii Europene față de economia circulară prin adoptarea mai multor strategii care vor jalona drumul spre 2030 și chiar 2050, între care: European Green Deal[3], EU Strategy for Energy System Integration[4], EU New Industrial Strategy for Europe[5], A new Circular Economy Action Plan – For a cleaner and more competitive Europe[6]. Reglementările respective au fost completate în perioada 2023 – 2024 prin documente precum: Circular Economy – New Tool for Measuring Progress[7] sau An EU Critical Raw Materials Act for the Future of EU Supply Chains[8].

Activitățile desfășurate de către Uniunea Europeană până în 2020 în favoarea economiei circulare au avut ca principală limită accentul pus pe reciclare/reutilizare/gestionarea deșeurilor în defavoarea abordărilor conceptuale/sistemice. Această abordare limitativă nu era însă întâmplătoare deoarece o abordare sistemică ar fi presupus modificări dificil de implementat, cum ar fi trecerea la produse durabile și renunțarea la înlocuirea anuală sub efectul modei a numeroase produse încă perfect funcționale, înlocuirea profitului ca singur instrument de măsurare a succesului în afaceri, etc. Abordările definite în 2020 au adus un accent suplimentar pe latura conceptuală, de inovare, a produselor și proceselor, precum și pe educație și schimbarea comportamentului producătorilor și consumatorilor. Noile contexte geopolitice și geoeconomice de după 2022 au determinat un nou interes pentru economia circulară, de această dată prin prisma reducerii dependenței de surse de energie și materii prime din zone cu potențial de risc sau considerate nefrecventabile.

Din perspectiva economiei circulare resursele nu mai sunt privite drept materiale obținute în mod linear din mediul înconjurător la un anumit nivel de costuri (modul linear însemnând că la o creștere a producției îi corespunde extragerea de mai multe resurse din mediul înconjurător și deversarea de mai multe deșeuri, fără a lua în calcul sustenabilitatea procesului), ci mai degrabă o componentă a procesului de producție care este conceput în mod circular (ceea ce înseamnă că resursele sunt obținute inițial din mediul înconjurător dar ulterior deșeurile devin la rândul lor resurse și sunt reciclate un timp nedefinit în cadrul procesului economic). Reprezentarea grafică a acestui proces este redată în Figura 3.

Figura 3. Principalele faze ale unui model de economie circulară

Sursa: Spre o economie circulară: un program „zero deșeuri” pentru Europa, Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic și social european și Comitetul regiunilor, Document COM(2014) 398 final, Bruxelles, 2.7.2014, p. 6

Este de la sine înțeles că economia circulară prezentată în Figura 3 nu se constituie într-un perpetuum mobile. Punerea în funcțiune și menținerea procesului economic necesită consum de energie și, totodată, există încă deșeuri dar, atât consumul de energie cât și deversarea de deșeuri în afara procesului economic sunt cu mai multe ordine de mărime inferioare proceselor economice și tehnologice actuale. Implementarea pe scară largă a economiei circulare implică o schimbare de paradigmă deoarece include toate dimensiunile activităților economice și sociale, precum și a sistemelor de valori[9].

Prin conținutul său cuprinzător economia circulară diferă de încercările anterioare, cu caracter parțial, care se refereau doar la colectarea selectivă a deșeurilor sau la anumite activități de reciclare sau de creștere a eficienței energetice. Economia circulară presupune un nou tip de procese tehnologice (care consumă mai puține resurse și energie și le utilizează în mod circular), un nou tip de produse (în primul rând mult mai durabile decât cele actuale), un nou model de afaceri (în care valoarea centrală este sustenabilitatea și nu profitul), un nou timp de comportament al consumatorilor (în care accentul este pus pe utilitatea produselor și serviciilor și nu pe modă). Principalele diferențe dintre economia linear crescătoare și cea circulară sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1. Economia circulară comparativ cu economia linear crescătoare

Sursa: Tabel realizat de autor.

Prin natura sa economia circulară va implica renunțarea în mare măsură la tipul de societate postbelică bazată pe produse de unică folosință și pe mari cantități de deșeuri. Aceasta va implica renunțarea la abordarea caracterizată de etapele: „Preia din mediu, prelucrează, utilizează și aruncă” și adoptarea pe scară largă a abordării bazate pe „Reutilizare și reciclare”. Din acest punct de vedere o definiție foarte scurtă și simplă a economiei circulare este: „elementele de ieșire din sistemul economic devin elemente de intrare” [10]. La rândul său, Comisia Europeană definește astfel economia circulară: „O economie circulară păstrează valoarea adăugată a produselor pentru un timp cât mai lung posibil și elimină deșeurile. Ea reține resursele în cadrul economiei atunci când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, astfel încât acesta să rămână în procesul de producție și să creeze în continuare valoare” [11]. Cu alte cuvinte economia circulară presupune decuplarea creșterii economice continue de degradarea continuă a mediului și de poluare.

Diferențele dintre economia circulară și încercările anterioare de îmbunătățire a eficienței utilizării energiei și a materiilor prime

O serie de caracteristici fac ca economia circulară să fie diferită față de încercările anterioare de a reduce consumurile de materii prime și energie, precum și de a reduce poluarea sub toate formele sale. Principalele diferențe sunt următoarele:

Prima diferență se referă la abordarea holistă ce caracterizează economia circulară. Economia circulară se referă la toate activitățile desfășurate în societate, începând cu proiectarea produselor, serviciilor și proceselor. Acestea trebuie să fie concepute în așa fel încât să permită realizarea de produse mai durabile, posibil de reparat, care să poată dobândi ulterior funcții sau proprietăți noi, care să permită re-industrializarea/reprocesarea și reciclarea pentru aceleași domenii industriale sau pentru altele.

Prin urmare, diferența fundamentală dintre economia circulară și economia lineară existentă în prezent, în care doar anumite materiale și componente sunt reciclate, constă în faptul că în economia circulară produsele, serviciile și procesele industriale sunt concepute în așa fel încât să permită o durată mai lungă de viață, posibilitatea de reparare, de actualizare sau de re-industrializare/reprocesare (pentru a ajunge la aceleași proprietăți ca și un produs nou).

În afară de aceste aspecte, în economia circulară se are în vedere încă din faza de proiectare a produselor și serviciilor ca la sfârșitul duratei de viață acestea să reprezinte inputuri către aceleași sau alte industrii. O astfel de abordare va însemna mai puține produse de unică folosință și mult mai multe produse mult mai durabile, care se pot repara sau actualiza. Rămâne de văzut cum se va putea face trecerea la principiile economiei circulare pornind de la situația actuală în care se acordă importanță aspectelor de noutate și în care consumatorii sunt încurajați să cumpere produse noi doar pentru faptul că sunt la modă sau pentru că prezintă o serie de caracteristici superioare care însă nu satisfac nevoi evidente. Chiar și această simplă întrebare ne oferă o indicație cu privire la dificultățile de implementare a principiilor economiei circulare.

A doua diferență se referă la scara la care firmele se vor baza în desfășurarea activităților lor industriale pe reutilizarea, reciclarea sau reprocesarea produselor. Implementarea pe scară largă a acestor abordări va reduce necesarul de energie pentru realizarea de produse și va necesita mult mai puține materii prime. În același timp, pentru a avea succes, o astfel de abordare va necesita o mult mai strânsă colaborare și interacțiune între firme din diferite sectoare de activitate, precum și între firmele producătoare și consumatori. Acest aspect conduce la concluzia că economia circulară va necesita modificări în procesul de educație, dar și în ceea ce privește valorile și comportamentele producătorilor și consumatorilor. Din această perspectivă, diferența dintre economia lineară și economia circulară poate fi asimilată cu diferența dintre deciziile și activitățile individuale privind reutilizarea, reciclarea și reprocesarea și abordarea sistemică în această direcție, desfășurată în mod reglementat, la scară mare, de exemplu la scara întregii Uniuni Europene.

Esența economiei circulare este aceea a menținerii și reciclării resurselor materiale și de energie pentru cât mai mult timp în interiorul sistemului economic. Pentru ca sistemul economic să funcționeze în mod optim este necesară asigurarea unei interconexiuni eficiente între procesele industriale și activitățile din diferite sectoare ale economiei. Dincolo de motivația ecologică, motivația de natură economică pentru trecerea la economia circulară joacă un rol important deoarece, conform unor studii ale Fundației Ellen Macarthur economiile materiale nete la nivel global care ar putea fi determinate de adoptarea economiei circulare ar putea depăși în anul 2025 un trilion de dolari.

În acest punct este util să reamintim vechiul proverb care spune că un lanț este atât de puternic pe cât este cea mai slabă verigă a sa. Prin urmare, nu se poate concepe o economie circulară parțială, și, prin comparare cu traficul rutier, pentru a avea un trafic fluent și fără accidente este necesar ca toată lumea să conducă după aceleași reguli. Chiar dacă un astfel de proiect (respectiv trecerea la economia circulară) poate părea gigantic, el este fezabil în cadrul unei organizații integrate cum este Uniunea Europeană deoarece mecanismul pieței unice permite implementarea unor reguli care să fie respectate de toți participanții. O întrebare încă fără răspuns este însă în ce măsură Uniunea Europeană poate trece la economia circulară (proces ce implică niște costuri și schimbări majore pe multiple planuri) în condițiile în care alți participanți la economia globală puternic interconectată (SUA, China, India, etc) nu fac același lucru iar între acești participanți există puternice raporturi concurențiale.

Pe baza celor prezentate mai sus se poate spune că economia circulară este fezabilă ca model teoretic și că ea a fost deja testată pe scară redusă de mai multe firme, dovedindu-se eficientă. Prin urmare conceptul este valid atât din perspectivă teoretică, cât și în baza unor testări limitate. Aceste aspecte sunt importante, necesare, dar nu și suficiente. Rămâne ca acest concept să fie larg acceptat și implementat pe scară largă, de exemplu la scara întregii Uniuni Europene. Pentru aceasta va fi necesar un efort susținut de coordonare și sincronizare a mai multor programe cadru și planuri (cum ar fi European Green Deal, EU Strategy for Energy System Integration, EU New Industrial Strategy for Europe, A new Circular Economy Action Plan – For a cleaner and more competitive Europe, Circular Economy – New Tool for Measuring Progress). Totodată, va fi necesară participarea activă a tuturor instituțiilor europene, precum Banca Europeană de Investiții[12], Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare[13], Agenția Europeană pentru Mediu[14] și multe altele.

O a treia diferență se referă la faptul că pentru a deveni funcțională o economie circulară are nevoie de un cadru juridic și instituțional specific, care să acopere toate aspectele activităților economice și sociale. Comisia Europeană este pe deplin conștientă de acest aspect și a început de câțiva ani un proces de construcție legislativă și instituțională. Pentru a sublinia complexitatea și implicațiile acestui proces se poate arăta că numai în cazul produselor alimentare sunt numeroase dovezi că în actuala situație peste 30% din produsele alimentare realizate sunt aruncate. Depășirea acestei situații printr-o combinație de metode stimulative și coercitive reprezintă o provocare considerabilă.

În fine, o a patra diferență se referă la nevoia de a concepe și aplica indicatori specifici care vor permite implementarea și monitorizarea activităților din economia circulară. Acest proces este în curs și printre indicatorii care sunt avuți în vedere la nivelul Comisiei Europene se numără și productivitatea resurselor măsurată prin producerea unei unități de Produs Intern Brut raportată la Consumul de Resurse Materiale / Raw material consumption (RMC), consumul de apă sau de resurse finite de teren, etc[15]. În acest sens Comisia Europeană are drept obiectiv creșterea productivității resurselor cu peste 30% până în anul 2030[16].

Se poate aprecia că Uniunea Europeană dispune de circumstanțe favorabile pentru tranziția la economia circulară. Aceste circumstanțe au în vedere interesul ridicat manifestat de către statele membre, precum și de către instituțiile comunitare pentru relansarea economiei europene în perioada post-pandemie, decizia de reindustrializare a Europei, existența unor încercări și experimente privind economia circulară, elemente care pot fi integrate într-o abordare sistemică. Pe de altă parte, trebuie menționate o serie de provocări determinate de contextul geopolitic și geoeconomic caracterizat de situații conflictuale în diferite zone ale globului, manifestarea unor noi raporturi de forțe în economia mondială, precum și prefigurarea unei noi ordini economice internaționale la orizontul anilor 2050.

Tranziția la economia circulară: implicații pentru România

Tranziția României la economia circulară și, prin aceasta, la o formă de dezvoltare durabilă se va face în totalitate din perspectiva calității sale de stat membru al Uniunii Europene. Tranziția va putea combina în mod creator cadrul comunitar cu abordările originale. Din această perspectivă România va putea beneficia de cel puțin trei avantaje:

1. Va acționa în baza unui cadru de reglementare și acțiune definit la nivelul Uniunii Europene;
2. Va beneficia de avantajul pe care îl aduce orice nou model economic care oferă o șansă potențială de rescriere a ierarhiilor, în funcție de ingeniozitatea și competitivitatea fiecărui participant;
3. Va asigura simultan și atingerea obiectivelor legate de combaterea schimbărilor climatice, precum și de reducerea importurilor prin mai buna utilizare a materialelor și reducerea consumurilor de energie.

Realizarea tranziției în cadrul Uniunii Europene va permite României să acceseze atât exemplele de bune practici existente deja în alte state membre (de exemplu prin intermediul European Circular Economy Stakeholder Platform[17]), precum și fondurile europene substanțiale ce vor fi disponibile în acest sens. Se poate considera un avantaj și faptul că prevederile privind reciclarea, gestionarea deșeurilor, renunțarea la anumite materiale și tehnologii sunt obligatorii pentru toate statele membre, evitându-se astfel apariția unor întârzieri. În context, sunt de menționat transpunerile experiențelor și reglementărilor comunitare prin: adoptarea Strategiei naționale privind economia circulară în 2022[18] și a Planului de acțiune pentru Strategia națională privind ecoonomia circulară în 2023[19].

Din perspetiva României, un aspect pozitiv este și acela că tranziția la economia circulară este compatibilă și sinergică cu Strategia de Dezvoltare Durabilă 2030, program derulat sub egida ONU.

Modelul economic românesc de tranziție la economia circulară va trebui să valorifice atât tradițiile și resursele existente (cu acordarea unei importanțe sporite agriculturii și turismului, dar și resurselor solului și subsolului), cât și creativitatea și spiritul de inovare și antreprenorial (de exemplu în domeniul informaticii și comunicațiilor), trăsături ce au caracterizat de-a lungul timpului poporul român. Redescoperirea tradițiilor și resurselor naționale va necesita și o contribuție însemnată din partea sistemului educațional, la toate nivelurile.

Concluzii: Economia circulară – o soluție viabilă pe termen mediu și lung pentru economia europeană și cea mondială

Utilizarea conceptului de economie circulară, implementarea de aplicații practice dar și apariția unor reglementări juridice sau orientări strategice în domeniu s-au intensificat în ultimii ani, mai ales în Uniunea Europeană, marcând astfel încheierea unor tendințe vechi de peste 75 de ani, caracterizate de reducerea prețurilor la numeroase materii prime, bunuri și servicii dar și de stimularea consumului.

Prin conținutul său conceptul de economia circulară reprezintă opusul modelului de producție și consum al economiei lineare care a fost utilizat pe o scară din ce în ce mai mare în secolul XX. Modelul linear a fost caracterizat de faptul că bunurile și serviciile erau produse, vândute, utilizate și eliminate sub formă de deșeuri odată ce își îndeplineau funcția pentru care au fost create[20]. Timp de mulți ani știința și tehnologia au permis creșterea eficienței economiei lineare și, prin urmare, producerea unei unități de produs sau serviciu a fost posibilă cu un consum tot mai redus de materii prime și energie. Dar această creștere a eficienței utilizării resurselor nu a făcut altceva decât să amâne momentul în care acest tip de economie devenea nesustenabilă.

Prin contrast, economia circulară reprezintă un sistem bazat pe reutilizare și regenerare pe 3 niveluri: Conceptual; Organizațional; Operațional. În cadrul acestui sistem reutilizarea și regenerarea sunt caracteristici intrinseci și nu doar elemente adiționale sau îmbunătățiri ale modelului economiei lineare. Un aspect semnificativ este acela că economia circulară se bazează pe studiul sistemelor nelineare, specifice organismelor vii. Cu alte cuvinte, economia circulară se concentrează pe optimizarea sistemelor și nu a componentelor, făcând astfel o distincție clară între consumul de materiale și utilizarea materialelor[21]. În consecință, economia circulară propune un model de afaceri în care actorii economici păstrează proprietatea asupra bunurilor produse și acționează în calitate de furnizori de servicii, prin urmare vânzând utilizarea produselor și nu produsele propriu zise, Această abordare îi determină pe producători să conceapă de la început produsele lor în așa fel încât să satisfacă cerințe de durabilitate, reutilizare și bio-compatibilitate cu mediul.

În opinia noastră, datorită acestor caracteristici, economia circulară se poate constitui într-o soluție cuprinzătoare pentru problemele complexe cu care se confruntă în prezent Europa, dar și întreaga economie mondială. Conceptul este fezabil, poate fi implementat în mare parte folosind tehnologiile existente și valorifică imensul potențial al economiei bazate pe informație ce caracterizează cea de-a patra revoluție industrială. În același timp, conceptul de economie circulară integrează și interacționează sinergic cu alte concepte larg acceptate, cum ar fi dezvoltarea durabilă, economia cu conținut redus de carbon, comuniunea cu natura, etc.

Multiplele inițiative privind economia circulară lansate de Uniunea Europeană (consultări, transfer de bune practici, reglementări juridice) pot constitui o bază solidă de pornire pentru statele membre, inclusiv pentru România, deoarece facilitează un proces deja demarat și parțial implementat de către sectorul privat, fiind în același timp în acord cu alte strategii precum Europa Verde sau cu Agenda de dezvoltare durabila 2030 derulată sub egida ONU, dar și cu percepția unei părți importante ale opiniei publice.

Trecerea cu succes la economia circulară în România, în Uniunea Europeană, precum și pe o scară mai largă, la nivelul întregii economii mondiale va reprezenta, fără îndoială, un proces de durată. În opinia noastră succesul acestei tranziții de la linear la circular va depinde în mare măsură de educație, respectiv de familiarizarea cu conceptul de economie circulară, precum și cu implicațiile acestuia. Educația va trebui să se adreseze atât tinerilor, cât și restului populației care se vor afla în postura de participanți și utilizatori ai noii economii.

Sustenabilitatea economiei și societății nu se pot realiza decât prin eforturi de creativitate și adaptare din partea tuturor, la nivel local, regional, continental sau global iar buna comunicare și cunoaștere poate constitui liantul între toate părțile implicate.

[1] Manifesto for a Resource-Efficient Europe, European Commission Memo 12/989, 17 December 2012, Brussels, p.1

[2] Towards a circular economy: A zero waste programme for Europe, Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions, Document COM (2014) 398 final, Brussels, 2.7.2014

[3] European Commission, (2020): A European Green Deal – Striving to be the first climate-neutral continent.

[4] European Commission, (2020): EU strategy on energy system integration

[5] European Commission, (2020): Making Europe’s businesses future-ready: A new Industrial Strategy for a globally competitive, green, and digital Europe.

[6] European Commission, (2020d): A new Circular Economy Action Plan For a cleaner and more competitive Europe

[7] European Commission, (2023): Circular Economy – New Tool for Measuring Progress

[8] Council of the European Union, (2024): An EU critical raw materials act for the future of EU supply chains

[9] Felix Preston, A Global Redesign? Shaping the Circular Economy, Chatham House Briefing Paper, March 2012

[10] Teresa Domenech, Explainer: What is a Circular Economy? 25 July 2014, la pagina http://theconversation.com/explainer-what-is-a-circular-economy-29666, read at 01.08.2014.

[11] Questions and answers on the Commission Communication „Towards a Circular Economy” and the Waste Targets Review, Memo 14/450, 2 July 2014, Brussels

[12] European Investment Bank, (2024): The EIB Circular Economy Overview 2024

[13] European Bank for Reconstruction and Dvelopment, (2024): A Shared Vision for The Circular Economy

[14] European Environment Agency, (2024): Accelerating the circular Economy in Europe – State and Outlook 2024

[15] Towards a circular economy: A zero waste programme for Europe, Communication From The Commission To The European Parliament, The Council, The European Economic And Social Committee And The Committee Of The Regions, Document COM (2014) 398 final, Brussels, 2.7.2014, pp.13-14

[16] The Circular Economy: Connecting, creating and conserving value, European Commission, 2014, p.2

[17] European Union, (2024): European Circular Economy Stakeholder Platform – Knowledge Hub, la pagina https://circulareconomy.europa.eu/platform/en/knowledge-hub

[18] Strategia națională privind economia circulară, Hotărârea Guvernului României nr. 1172 din 21 septembrie 2022, Monitorul Oficial nr. 943 din 27 septembrie 2022

[19] Planul de acțiune pentru Strategia națională privind economia circular, Hotărârea Guvernului României nr. 927 din 5 octombrie 2023, Monitorul Oficial nr. 918 bis din 11 octombrie 2023

[20] The circular model – an overview, Ellen Macarthur Foundation, 8 July 2013, la pagina http://www.ellenmacarthurfoundation.org/circular-economy/circular-economy/the-circular-model-an-overview

[21] Michael Braungart, William McDonough, Craddle to Craddle: remaking the way we make things, North Point Press, 2002