de Radu Gabriel Safta,
ambasador al României în Australia, Noua Zeelandă și
Insulele Pacificului de Sud și
Dragoș Ștefan Calcan, diplomat
Rezumat
Sistemul internațional actual bazat pe reguli se confruntă cu amenințări structurale, pornind de la dorința de promovare a propriilor interese și valori ale unor state, cu implicații și accente revizioniste. Sentimentul anti-occidental, liant conjuctural al actualei colaborări dintre China și Rusia, este promovat ca formă de coagulare a unor grupări precum BRICS, ale căror state membre își doresc trecerea la o ordine mondială multipolară. Totuși, acest obiectiv nu este suficient pentru articularea unui parcurs politic coerent, în contextul intereselor divergente pe care statele membre BRICS le au atât pe plan internațional, dar și în relațiile dintre ele. Obiectivul declarat al BRICS de a se erija ca reprezentant al „Sudului Global” rămâne un deziderat departe de a fi atins. În plus, extinderea BRICS pare a dilua și mai mult unitatea grupului, prin admiterea unor state care împărtășesc rivalități istorice. Cu toate acestea, crearea unui cadru instituțional articulat ar putea aduce după sine mai multă unitate la nivelul BRICS. Către aceste evoluții pot conduce atât interese comune, precum cel pentru dedolarizarea sistemului financiar internațional, cât și reacții defensive la politicile derulate de actuala administrație americană în privința comerțului bilateral cu toate statele lumii. Pe acest fond de accelerare a competiției geopolitice împreună cu cea geoeconomică, dintre cei trei mari poli economici globali (SUE, UE, China), Uniunea Europeană riscă să fie actorul cel mai afectat de actualele evoluții internaționale, în absența unor măsuri imediate în spiritul recomandărilor cuprinse în raportul Draghi.
Sistemul internațional bazat pe reguli, aflat în vigoare după cel de-al doilea război mondial, se află într-un profund proces de tranziție, alimentat de dorința de promovare a propriilor interese și valori ale unor state, cu implicații și accente inclusiv revizioniste. Ca parte a acestei tendințe se încearcă o erijare de asumare a conducerii Sudului Global (termen generic ce include state din Africa, Orientul Mijlociu, America Latină, Asia de sud și de sud-est) de către axa Beijing – Moscova, a căror relație și apropiere, deși cu un propriu grad de complexitate și sensibilități, generează un anumit sprijin explicit sau tacit din partea multor state aflate în curs de dezvoltare.
Într-o lume tot mai fragmentată și caracterizată de o animozitate și competiție în creștere între SUA și China, sistemul de globalizare a intrat într-o perioade de descreștere, fiind favorizată tot mai mult dezvoltarea cooperării regionale. Pe acest fond, în a cărei cheie poate fi privită și cooperarea sino-rusă, o serie de state se alătură, unele conjunctural, obiectivului de schimbare a ordinii internaționale. Adesea, însă, aceste state au interese contrastante, chiar antagonice, principalul element comun fiind reprezentat de animozitatea manifestată în raport cu statele occidentale.
China și Rusia, lideri ai Sudului Global?
Ocazional, aceste state sunt reunite în anumite formate de cooperare multilaterale, precum BRICS, organizație pornită drept o inițiativă de dezvoltare și coordonare la nivel de politici globale. O asociere ce a cuprins inițial China, Rusia, India și Brazilia, iar ulterior și Africa de Sud (aceasta alăturându-se în 2011 formatului BRIC), BRICS s-a extins în 2024-2025, devenind BRICS+ prin includerea Egiptului, Etiopiei, Iranului, Indoneziei, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite. Totodată, au devenit „parteneri”, în vederea unei extinderi ulterioare, următoarele state: Belarus, Bolivia, Cuba, Kazahstan, Nigeria, Malaezia, Thailanda, Vietnam și Uzbekistan. Numele de BRICS, ce provine de la inițialele statelor formatoare, a fost propus de economistul britanic Jim O’Neill, căpătând notorietate prin utilizarea sa de către compania multinațională Goldman Sachs.
Dacă BRICS a pornit drept o inițiativă menită să însoțească și să mascheze, într-o oarecare măsură, ambițiile Chinei de a deveni o putere mondială, venirea la conducere a lui Xi Jinping, în 2012, a condus la o schimbare de paradigmă. Prin Belt and Road Initiative, o reinterpretare a Drumului Mătăsii, China și-a asumat deschis ambițiile de mare putere, printr-o amplă strategie cu implicații geopolitice și geoeconomice. Prin proiecte complexe de infrastructură menite să conecteze terestru și maritim China de restul lumii, prin finanțarea a multiple zone economice speciale și prin penetrarea tehnologică prin intermediul comunicațiilor 5G, China a reușit să extindă acest vast proiect în 147 de state ce însumează două treimi din populația globală și 40% din PIB-ul global[1]. Concretizarea acestor proiecte și continua industrializare a țării era și este condiționată de existența unui flux continuu de importuri de materii prime, toate statele BRICS (cu excepția Indiei) fiind, de altfel, exportatori de vaste resurse minerale și energetice către China.
Anvergura în creștere a Chinei este demonstrată și de valul masiv de împrumuturi acordate, care au atins un maximum la momentul anului 2016, când China a împrumutat mai mult decât toți creditorii occidentali la un loc. La momentul actual, China are de recuperat împrumuturi scadente în 2025 cu o valoare de 35 de miliarde USD, aproximativ 60% din aceste sume fiind datorate de state vulnerabile[2]. Dincolo de dilemele intrinseci ale Chinei cu privire la recuperarea sau eșalonarea acestor datorii, existența acestora reprezintă o modalitate concretă de consolidare a rolului Renminbi (RMB), denumirea oficială a monedei chineze, pe piețele financiare internaționale, ca una dintre acțiunile concrete care să vizeze formarea unei noi ordini globale.
Pornind de la puterea financiară a Chinei, parteneriatul dezvoltat cu Rusia oferă complementaritate în încercarea de a conduce Sudul Global, în contextul experienței Moscovei în operațiuni militare și de securitate. În plus, prin efortul lor conjugat, cele două încearcă să propună statelor din Sudul Global o alternativă financiară rezilientă la sancțiuni internaționale, prin combinarea celei de a doua puteri economice globale cu un exportator de vaste resurse energetice[3].
Tendința de căutare a unei căi către un sistem internațional multipolar este accentuată de rolul primordial jucat de China ca putere ascendentă, pornind de la elementele istorice prezente în cultura politică chineză, conform cărora China s-a alăturat într-un mod refractar unei ordini internaționale deja construite, neavând posibilitatea de a dicta modul în care regulile acestei ordini au fost create[4].
În cazul Federației Ruse, dorința pentru un sistem internațional multipolar provine în mod primordial din nostalgia existentă pentru perioada imperială a statului rus, precum și după rolul avut de URSS în arhitectura internațională, inclusiv prin prisma sferelor de influență exercitate. Acestea reprezintă, de altfel, un element constitutiv din punct de vedere politic al arhitecturii statale ruse: controlarea vecinătății era primordială pentru menținerea siguranței statului rus de la finalul Evului Mediu, iar această idee s-a perpetuat de la momentul invaziei mongole din epocă și până în prezent.
Invazia intempestivă a Federației Ruse din Ucraina din 2022 și lipsa de reacție imediată, dar și subsecventă a multor state din așa zisul Sud Global accentuează ideea prevalentă a necesității sau a iminenței unei noi ordini mondiale. Deși aceste state sunt mânate de motive individuale în a nu condamna Federația Rusă pentru invazia sa ilegală, aceste considerații particulare pot fi încadrate în patru mari categorii – ipocrizia percepută în raport cu atitudinea statelor occidentale la adresa Rusiei, incapacitatea de a își diversifica relațiile (economice, militare) cu Federația Rusă suficient de rapid, preferința unei abordări percepute mai puțin riscante în raport cu alinierea la poziția statelor occidentale și, desigur, lupta pentru existența unui sistem internațional în care aceste state să nu fie nevoite să adopte o poziție favorabilă uneia dintre părți[5].
Chiar dacă Federația Rusă a reușit, după invazia din Ucraina, să își promoveze narativele și să își mențină sau sporească influența în Sudul Global, perioada ulterioară anului 2022 a adâncit dependența economică a Rusiei față de China. Pornind de la o relație asimetrică încă înainte de momentul 2022, evidențiată de ponderea schimburilor economice bilaterale în ecuația comercială internă a fiecărui stat (Fig.1), această tendință a fost exacerbată de sancțiunile internaționale impuse Rusiei, ale cărei exporturi s-au îndreptat în cantități în creștere în China (Fig. 2), pentru prețuri însă din ce în ce mai reduse.
Fig. nr. 1 Ponderea comerțului bilateral Rusia-China în totalul schimburilor comerciale ale fiecărui stat în 2022 (schimburi totale ale Rusiei în valoare de 681 miliarde USD, schimburi totale ale Chinei în valoare de 5.89 trilioane USD)[6]
Fig. nr.2 Creșterea schimburilor bilaterale Rusia-China după invadarea Ucrainei [7]
Pe fondul acestor evoluții, mai poate fi considerat tandemul ruso-chinez, aflat în căutarea unei noi ordini internaționale, ca fiind un parteneriat între egali? Cu siguranță aceasta este o întrebare ce răsună în cercurile de putere ale mai multor state din Sudul Global care și-au adâncit dependența economică față de China.
Swing states sau formula inițială a BRICS
Celelalte state membre BRICS, organizația ce dorește a contrabalansa instituții sau grupuri de lucru precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială sau G7, fac parte fie din categoria așa numitelor swing states (state cu influență semnificativă la nivel mondial care manifestă interes variabil pentru cooperare internațională cu diverși actori cu interese divergente). Acestea împărtășesc o serie de caracteristici – sunt actori pragmatici și profund individualiști, caută avantaje la nivel național și regional și nu se văd limitate de ordinea internațională condusă de SUA[8].
La nivelul acestui așa zis Sud Global, India, Brazilia și Africa de Sud ocupă un rol important (ca actori de plan secund, prin raportare la China și Rusia), atât prin influența regională, puterea economică (membri G20), dar și prin modul de raportare complex și ambivalent în relațiile cu China și Rusia, pe de o parte, și cu SUA și UE, pe de altă parte. Apetența de cooperare a acestor state cu diverși parteneri internaționali este ilustrată mai jos în fig. nr. 3, 4 și 5, conform analizei realizate de The German Marshall Fund of the United States of America.
- India
India, după obținerea independenței, a adoptat o politică neutră în termenii Războiului Rece, parțial ca element de principiu în sprijinirea păcii mondiale, însă, mai ales, în susținerea și avansarea interesului național[9]. India, de altfel, este unul dintre membrii fondatori ai Mișcării de Nealiniere, care în timp s-a transformat în ceea ce se poate numi multialiniere, o situație de fapt ce favorizează o atitudine tranzacțională în relațiile internaționale[10]. Primul premier al statului, Jawaharlal Nehru, promitea că India nu va urma orbește niciuna din taberele internaționale, în condițiile suferințelor îndurate sub conducerea Imperiului Britanic, însă această atitudine era motivată și de convingerea că o putere în ascensiune nu trebuie să își limiteze opțiunile prin nici un demers care să îi pericliteze libertatea de acțiune din viitor, la momentul la care va deveni o putere globală[11].
India continuă dezvoltarea unei politici externe bazate pe aceleași coordonate, navigând între competiția strategică cu China, cooperarea militară cu Rusia și alinierea parțială cu statele occidentale în anumite formate de cooperare, precum QUAD (Australia, Japonia, India, SUA). Cu toate acestea, nu își dorește o lume în care SUA să rămână singura putere dominantă, încercând nu doar să țină sub control ambițiile Chinei, dar și ale oricărui alt stat care și-ar dori hegemonia sistemului internațional[12]. În pofida ambițiilor, creșterea economică a Indiei a fost inferioară celei chineze, după cum a fost și creșterea influenței în raport cu partenerii internaționali și mai ales cei din regiunea indo-pacifică. India rămâne un partener mai puțin influent decât China și în formate precum BRICS. Acest rol secundar în aceste organizații din așa zisul Sud Global ridică întrebări, pe de o parte, cu privire la capacitatea sa de a fi o putere globală și, pe de altă parte, riscă să irite puterile occidentale prin dublul rol pe care New Delhi încearcă să îl joace. Astfel, la momentul actual India alege, pe de o parte, să realizeze exerciții militare complexe cu Filipinele, într-o manevră care reclamă atenția Beijing-ului, să pregătească concomitent prima vizită a premierului Modi în China din ultimii șapte ani și să răspundă articulat nemulțumirilor SUA și UE cu privire la importurile masive de petrol din Rusia[13].
Fig. nr.3. Analiză a preferințelor de cooperare ale Indiei cu diverși parteneri internaționali[14]
- Brazilia
Brazilia sprijină o ordine internațională bazată pe reguli, însă percepe actualul sistem ca fiind construit pentru a avantaja interesele SUA, motiv pentru care încearcă să limiteze această percepută tendință prin cooperarea cu organizații care sprijină schimbarea polilor de influență[15]. În acest sens, BRICS este un instrument util pentru avansarea acestui scop, reprezentând, de altfel, un format de raportare mai amplu față de incipientul IBSA Forum (India, Brazilia, Africa de Sud), format în 2003. În acest scop, Brazilia vede în cooperarea cu China o modalitate de a avansa în schimbarea unei ordini internaționale unipolare. Totuși, deși are China drept principal partener comercial și destinație predilectă de exporturi, Brazilia împărtășește evaluările SUA și UE cu privire la politicile controversate ale Chinei în materie de drepturile omului, guvernanță digitală sau proprietate intelectuală[16], iar exemplele pot continua.
Fig. nr.4. Analiză a preferințelor de cooperare ale Braziliei cu diverși parteneri internaționali[17]
Brazilia are o atitudine ambivalentă și în raport cu Federația Rusă, mai ales față de invazia din Ucraina – vizează continuarea cooperării și vizitelor diplomatice cu Federația Rusă (inclusiv pe fondul dependenței economice braziliene față de importurile de fertilizatori rusești), dar propune și propriile demersuri de mediere ale conflictului, refuză sancțiunile internaționale la adresa Rusiei (pe motivul nevalidării acestora de Consiliul de Securitate al ONU). În plus, statul sud-americans-a poziționat ca singurul stat BRICS care a susținut o rezoluție ONU care propunea retragerea tuturor trupelor rusești de pe teritoriile ucrainene[18].
- Africa de Sud
Africa de Sud, lider regional african din perspectiva economiei, infrastructurii, resurselor naturale și influenței diplomatice, dar și voce credibilă a așa zisului Sud Global, prin tranziția de la regimul apartheid la democrație, identifică BRICS ca o alternativă incipientă în raport cu puterile occidentale. Congresul Național African, partidul istoric de guvernământ post-apartheid, a avut în URSS un aliat important în perioada de rezistență, iar relațiile cu Kremlinul au continuat și după democratizarea „națiunii curcubeu”. În relația cu China, Africa de Sud a refuzat presiunile occidentale pe fondul riscurilor cooperării cu HUAWEY, un centru de inovare al acestei companii fiind deschis la Johannesburg în 2023[19]. China a devenit principalul partener economic al Africii de Sud și un important investitor în modernizarea infrastructurii sale energetice, confruntată cu probleme masive.
Fig. nr.5. Analiză a preferințelor de cooperare ale Africii de Sud cu diverși parteneri internaționali[20]
Prin accederea sa în BRICS, în calitatea de membru cu cea mai redusă economie și cea mică dimensiune(în formatul pre extindere), Africa de Sud a căpătat accesul la o platformă prin care să promoveze propriile obiective de politică externă, printre care amplificarea vocii statelor africane[21] și dezvoltarea unor alternative la sistemul internațional condus conform regulilor propuse de statele occidentale. Deși ultimii ani, în care comerțul Africii de Sud a devenit tot mai legat de China, au reprezentat și o perioadă de vizibilă aliniere a guvernului de la Pretoria la obiectivele chineze în formatele multilaterale, Africa de Sud încearcă și menținerea unei relații de lucru cu SUA. Acestă politică pare a fi însă dificilă în relația cu administrația Trump, care a acuzat în repetate rânduri autoritățile de la Pretoria de discriminarea populației albe și a impus Africii de Sud cele mai mari tarife comerciale dintre statele sub-sahariene.
Direcția actuală a acestor trei state nu este însă neapărat unitară sau de neclintit, tocmai denumirea de swing state evidențiind posibilitatea schimbării direcției la un anumit punct de inflexiune. Acest aspect trebuie avut în vedere în contextul elementelor de politică internă specifice fiecărui stat. Astfel, în India, partidul prim-ministrului Narendra Modi a câștigat trei alegeri succesive, însă orice viitor ciclu electoral se poate dovedi mai complicat în relația cu electoratul, pe fondul erodării inerente specifice guvernării pe perioade lungi. În Africa de Sud, partidul tradițional de conducere în era post-apartheid, African National Congress experimentează deja această eroziune, fiind nevoit să guverneze, pentru prima dată, în cadrul unei alianțe politice, iar următoarele alegeri îi pot diminua și mai mult rolul pe scena politică internă. În Brazilia, mandatul fostului președinte Bolsonaro indică existența unui electoral suficient de consistent pentru o guvernare conservatoare care să fie mai puțin deschisă către cooperarea cu China, toate cele trei state fiind susceptibile unor ajustări ale politicii externe pe termen mediu.
BRICS + , coeziune în minus?
În privința noilor membri BRICS, singurul element comun al acestora pare a fi reprezentat de aceeași dorință de a sprijini apariția unui sistem internațional multipolar. Relațiile dintre aceste state sunt caracterizate de anumite animozități sau interese contrastante – Egiptul și Etiopia se află într-o dispută diplomatică de ani de zile pe tema utilizării apelor Nilului, Egiptul și Emiratele Arabe Unite susțin facțiuni diferite în conflictul din Sudan, iar Iranul și Arabia Saudită împărtășesc o îndelungată rivalitate regională. Altele, precum Indonezia, au relații complexe și pe alocuri ambivalente cu liderii informali ai BRICS. În pofida apropierii economice de China și a investițiilor majore chineze în sectorul industrial din Indonezia, Jakarta este nevoită să gestioneze o relație politică complicată cu Beijingul în Marea Chinei de Sud, în contextul în care ambele state revendică anumite poziții insulare. În paralel, Indonezia își consolidează comerțul cu Uniunea Europeană, inclusiv prin anticipata finalizare a unui acord de liber schimb până la finalul anului 2025, după 10 de ani de negocieri, însă președintele indonezian alege să viziteze Moscova în locul acceptării invitației de a participa la summit-ul G7 din iunie 2025.
Imaginea conferită de BRICS prin această ultimă extindere indică un spirit de coeziune tot mai redus, în pofida lărgirii acoperirii geografice, imagine ilustrată de ultimul summit BRICS (6-7 iulie 2025, Rio de Janeiro), unde, în premieră, liderii Rusiei și Chinei nu au fost prezenți (ca, de altfel, nici cei ai Egiptului și Iranului). Dacă absența lui Vladimir Putin a fost motivată de mandatul său de arest internațional emis de Curtea Penală Internațională (Brazilia fiind parte a CPI), lipsa prezenței lui Xi Jinping indică posibila pivotare a Chinei către platforme unde poate exercita o influență mai ridicată[22] sau mai eficientă în articularea unei căi comune conforme cu dorințele Beijing-ului.
Suplimentar acestor absențe, comunicatul final al summit-ului de Rio nu a condus la propunerea sau adoptarea unor politici notabile, care să depășească exprimări generice cu privire la necesitatea reformării Consiliului de Securitate al ONU sau al Fondului Monetar Internațional. Astfel, deși BRICS și-a propus a reprezenta mai mult decât o altă platformă de dialog internațional, summit-ul de Rio a evidențiat că, dincolo de retorica de schimbare a ordinii mondiale de către puterile emergente, grupul nu dispune de coeziune și de aliniere strategică pentru a genera o schimbare reală la nivel internațional[23], această tendință fiind accentuată, paradoxal, prin extinderea de la nivelul statelor membre. Singurul anunț notabil al summit-ului a vizat demararea unor discuții pentru formarea unui instrument de garantare multilateral, care ar putea crește apetitul mediului privat de a finanța proiectele de infrastructură ale BRICS. Acest element se înscrie, de altfel, în eforturile de instituționalizare orientate mai ales către laturile financiară și comercială, ca potențiali vectori care să atragă pe viitor și creșterea coeziunii politice a grupului.
Dedolarizarea, un demers incipient dar concret al BRICS
Una dintre inițiativele concrete ale BRICS care înregistrează și anumite progrese, ca parte a intenției construirii unui nou sistem internațional pornind de la cooperarea pe linie financiară, este reducerea dependenței față de dolarul american, perceput de anumite state drept un mijloc de impunere de sancțiuni internaționale[24]. De altfel, dedolarizarea se află în fața celui de-al doilea episod, după momentul crizei ostaticilor din Iran, când impunerea de sancțiuni americane a condus la scăderea ponderii dolarului la nivelul tranzacțiilor internaționale de la 77%, în 1976, la 67% în 1980. Cu toate acestea, procesul de dedolarizare din prezent (deși incipient, în condițiile în care aproximativ 90% din tranzacțiile bancare și peste jumătate din rezervele globale sunt în dolari[25]) pare mai greu a urma o tendință inversă, pe fondul tensiunilor din comerțul internațional, dar și a multiplelor alternative de plasare a fondurilor[26].
Ca parte a acestei strategii, dar cu ancore păstrate încă în realitatea actualului sistem internațional, se încadrează și tendința Chinei privind internaționalizarea Renminbi, o abordare mai degrabă pragmatică de a răspunde unei economii globale tot mai fragmentate, și nu neapărat o încercare de rivalizare a rolului dolarului la nivel internațional sau de protecție a Chinei față de riscurile geopolitice ale dependenței de dolarul american[27].
Astfel, China vizează crearea unor fluxuri alternative de schimb valutar cu partenerii strategici, generarea apariției unor bănci care să lucreze cu aceste fluxuri, formarea unor mecanisme de compensare și a unor infrastructuri de plăți internaționale alternative la modelul SWIFT, sisteme care permit, de altfel, unor state aflate sub sancțiuni internaționale, precum Rusia sau Iran, să realizeze compensarea schimburilor de petrol prin intermediul RMB[28]. Platforma ideală de dezvoltarea acestor mecanisme este reprezentată de formate precum Belt and Road Initiative sau BRICS+ (unde, de altfel, Rusia și Iran sunt state membre), pentru care dedolarizarea este un obiectiv important în încercarea de creare a unui sistem internațional multipolar. Deși neoficial, există indicii care punctează că începând cu luna martie 2025 China a finalizat conectarea unui sistem digital de plată cu anumite state ASEAN și cu șase state din Orientul Mijlociu care reușește să ocolească sistemul de comerț internațional realizat prin dolarul american[29]. Cu toate acestea, atingerea acestor obiective se poate dovedi anevoioasă. Plățile transfrontaliere în RMB, deși în creștere, reprezintă doar 3,8% la nivel global, majoritatea acestora parte a schimburilor dintre Rusia și China[30].
Adițional acestor demersuri, ca parte a eforturilor de remodelare a sistemului financiar internațional, statele BRICS au înființat în 2015 Noua Bancă de Dezvoltare, instituție care se poate profila ca o alternativă a mult mai cunoscute Bănci Mondiale. Această creștere de profil, dar și de capacitate financiară poate fi reușită prin extinderea BRICS, mai ales prin admiterea noilor membri din zona Orientului Mijlociu. Tocmai în contextul lipsei unei direcții politice comune, eforturile de instituționalizare ale BRICS, mai ales pe parte financiară, pot fi percepute ca o modalitate de articulare a unei direcții mai închegate a grupului.
Implicații asupra UE
În pofida lipsei coeziunii politice a statelor sale membre, summit-ul BRICS din 2025 a generat reacția imediată a administrației Trump, președintele SUA precizând că toate statele care se vor alinia la „politicile anti-americane ale BRICS” vor fi afectate de un surplus tarifar de 10% pentru exporturile către SUA. De altfel, conform noilor tarife anunțate de administrația Trump, cu aplicabilitate de la data de 7 august 2025, toate statele BRICS vor fi taxate consistent: 30% pentru China (conform acordului temporar), 30% pentru Africa de Sud, 50% pentru India (25% tarif de bază și o taxă suplimentară de 25% drept consecință pentru cumpărarea petrolului rusesc), 50% pentru Brazilia (10% tarif de bază și 40% suplimentar drept consecință pentru anchetarea fostului președinte Bolsonaro) și 10% pentru Rusia (cu mențiunea că schimburile bilaterale au înregistrat scăderi masive după invazia rusă din Ucraina).
Fig. 6. Principalii poli economici globali prin raportare la PIB-ul anului 2023[31]
În contextul în care relațiile economice globale riscă a se fragmenta între cei trei mari poli economici ai săi (SUA, China, Uniunea Europeană), Uniunea Europeană devine actorul cel mai vulnerabil. Acordul tarifar încheiat cu SUA, sub așteptările inițiale ale UE, vulnerabilizează poziția blocului european în perspectiva viitoarelor negocieri comerciale și poate conduce la creșterea dependenței UE față de SUA, prin angajamentul luat de a investi și a achiziționa produse din SUA în valoare de până la 750 miliarde euro în energie și până la 600 miliarde euro în alte domenii[32]. De altfel, dacă în 2013 PIB-ul agregat al UE era aproximativ egal cu cel al SUA, în prezent acesta reprezintă doar două treimi din valoarea celui american[33], demonstrând pierderea turației economiei europene, cu repercusiuni inclusiv pe plan geopolitic.
Nici perspectivele UE din relația comercială cu China nu sunt mai optimiste, chiar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, considerând că relațiile au atins un punct de inflexiune, pe fondul creșterii asimetriei balanței comerciale bilaterale și a continuării sprijinului Chinei pentru susținerea economiei Rusiei[34], după ce în ultimii ani relația era caracterizată de UE prin sintagma „partener pentru cooperare, competitor economic, rival sistemic”. În plus, conform unor sondaje realizate în Germania, la nivelul mediului de afaceri, reprezentanții din mai multe sectoare economice au atras atenția asupra practicilor companiilor chinezești de distorsionare a piețelor, dar și asupra superiorității tehnologice a acestora, care s-ar putea accentua în lipsa unor investiții semnificative[35].
Suplimentar, continuarea negocierilor între SUA și China pe teme comerciale (aplicabilitatea nivelului tarifar provizoriu aplicat de ambele state a fost din nou prelungită în august 2025 pentru încă trei luni) poate conduce la posibilitatea unui acord viitor între cele două state, având în vedere interconexiunile existente dar și dependențele reciproce (spre exemplu nevoia SUA de a importa minerale critice din China și nevoia Chinei de a importa procesoare americane pentru dezvoltarea inteligenței artificiale), care ar putea să survină la un moment în care relațiile UE-China să cunoască cel mai dificil moment din ultimele decenii.
În acest context, Uniunea Europeană își va adânci probabil dependența strategică față de Statele Unite ale Americii pe termen scurt și mediu, mai ales din punct de vedere al securității, ca singură opțiune viabilă de a răspunde provocărilor actuale din sfera geopolitică.
Pe fondul acestor evoluții și a posibilelor dezvoltări ulterioare, pentru ca Uniunea Europeană să rămână pe termen lung un actor geopolitic și geoeconomic relevant este important ca blocul european să realizeze demersuri pentru revitalizarea economiei sale, cu redobândirea competitivității și a spiritului de inovație. Un important punct de pornire în această direcție poate fi reprezentat de Raportul Draghi, ale cărui concluzii și recomandări sunt formulate în spiritul concurării cu succes pe o piață mondială fragmentată.
Îndeplinirea acestui obiectiv este însă condiționată nu doar de politici cadru trasate la nivel european, ci și de efortul conjugat al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Din perspectiva României, dezvoltarea unei diplomații economice active, care să pornească de la o coordonare și o armonizare interinstituțională, este esențială pentru depășirea perioadei de incertitudine globală pe care o traversăm. În acest sens, inclusiv pentru asigurarea relevanței la nivel european din punct de vedere al competitivității și inovării este necesară o abordare holistică care să implice și să reunească mediile de afaceri, sectoarele industriale, mediile universitare, academice și cercetare împreună cu factorii de decizie și societatea civilă.
Radu Gabriel Safta deține un doctorat în relații internaționale și un masterat în administrarea afacerilor (MBA). Diplomat de carieră, ambasador al României în Australia, Noua Zeelandă și Insulele Pacificului de Sud. Fost ambasador al României în Africa de Sud și fost consul general al României la Istanbul și Toronto.
Dragoș Ștefan Calcan deține un doctorat în științe politice și un masterat în geopolitică și relații internaționale. Diplomat de carieră.
[1] McBride, James, Berman, Noah, Chatzky, Andrew, China’s Massive Belt and Road Initiative, Council on Foreign Relations, https://www.cfr.org/backgrounder/chinas-massive-belt-and-road-initiative, 2003, accesat la 24 iunie 2025.
[2] Duke, Riley, Peak repayment: China’s Global Lending, Lowy Institute, https://interactives.lowyinstitute.org/features/peak-repayment-china-global-lending/ , 2025, accesat la 24 iunie 2025.
[3]The German Marshall Fund of the United States, Alliances in a Shifting Global Order: Rethinking Transaltantic Engagement with Global Swing States, https://www.gmfus.org/news/alliances-shifting-global-order-rethinking-transatlantic-engagement-global-swing-states , 2023, p.15, accesat la 13 iunie 2025.
[4]Kissinger, Henry, World order, Penguin Books, 2014, p. 225.
[5]The German Marshall Fund of the United States, op.cit., p.12.
[6] Fong, Clara, Merrow, Will, Where the China-Russia Partnership Is Headed in Seven Charts and Maps, Council on Foreign Relations, https://www.cfr.org/article/where-china-russia-partnership-headed-seven-charts-and-maps , 2024, accesat la 19 august 2025.
[7] Mercator Institute for China Studies, China-Russia Dashboard: a special relationship in facts and figures, https://merics.org/en/china-russia-dashboard-facts-and-figures-special-relationship , accesat la 19 august 2025.
[8]The German Marshall Fund of the United States, op.cit, p.1.
[9]Kissinger, Henry, op.cit., Penguin Books, 2014, p. 202.
[10]The German Marshall Fund of the United States, op. cit., p. 4.
[11]Tellis, Ashley, India’s Great-Power Delusions: How New Delhi’s Grand Strategy Thwarts Its Grand Ambitions, Foreign Affairs, https://www.foreignaffairs.com/india/indias-great-power-delusions,2025, accesat la 21 iunie 2025.
[12]Idem.
[13]https://www.mea.gov.in/Speeches-Statements.htm?dtl%2F39936 , accesat la 6 august 2025.
[14]The German Marshall Fund of the United States, op. cit., p. 30.
[15]Ibidem,p. 24.
[16]Ibidem, p. 19.
[17]The German Marshall Fund of the United States, op. cit., p. 26.
[18]Chivvis, Christopher S., Geaghan-Breiner, Beatrix, Brazil in the Emerging World Order, Carnegie Endowment for International Peace, https://carnegieendowment.org/research/2023/12/brazil-in-the-emerging-world-order?lang=en , 2023, accesat la 21 iunie 2025.
[19]Chivvis, Christopher S., Usman, Zainab, Geaghan-Breiner, Beatrix, South Africa in the Emerging World Order, Carnegie Endowment for International Peace, https://carnegieendowment.org/research/2023/12/south-africa-in-the-emerging-world-order?lang=en , accesat la 11 iulie 2025.
[20]The German Marshall Fund of the United States, op. cit., p. 43.
[21]Idem.
[22]Porto, Filipe, BRICS in Rio: Bigger, yet emptier than ever, Lowy Institute, https://www.lowyinstitute.org/the-interpreter/brics-rio-bigger-yet-emptier-ever , accesat la 11 iulie 2025.
[23]Idem.
[24]The German Marshall Fund of the United States, op. cit., p.3
[25] Ryan, Monique, Understanding China’s Renminbi Strategy: Strategic Integration over Monetary Supremacy, https://www.internationalaffairs.org.au/australianoutlook/understanding-chinas-renminbi-strategy-strategic-integration-over-monetary-supremacy/ , 2025,accesat la 21 iunie 2025.
[26] Mulder, Nicholas, The convergence of political risk, economic coercion and de-dollarization, Hinrich Foundation, https://www.hinrichfoundation.com/research/wp/trade-distortion-and-protectionism/the-convergence-of-political-risk-economic-coercion-and-de-dollarization/ , 2025, accesat la 13 iunie 2025.
[27] Ryan, Monique, op.cit.
[28] Idem.
[29] Paterson, Stewart, China’s quiet inroads on its digital currency for global trade, Hinrich Foundation, 2025, https://www.hinrichfoundation.com/research/article/digital/china-quiet-inroads-on-its-digital-currency-for-global-trade/ , 2025, accesat la 21 iunie 2025.
[30]Porto, Filipe, op.cit.
[31]The Draghi report: A competitiveness strategy for Europe (Part A), https://commission.europa.eu/topics/eu-competitiveness/draghi-report_en, 2024, accesat la 18 august 2025.
[32]Naas, Peny, The United States Trumps the EU, The German Marshall Fund of the United States, https://www.gmfus.org/news/united-states-trumps-eu , accesat la 7 august 2025.
[33]Idem.
[34]Barkin, Noah, Watching China in Europe—August 2025, The German Marshall Fund of the United States, https://www.gmfus.org/news/watching-china-europe-august-2025 , accesat la 10 august 2025.
[35]Idem.
