Declarații ale lui Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București în cadrul conferinței „România 2025-2040. POLITICI ȘI RESURSE PENTRU DEZVOLTAREA RURALĂ: AGRICULTURĂ, INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI SILVICULTURĂ” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 4 noiembrie 2025, la Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești”(ASAS).
Discutăm despre asigurarea competitivității sectorului agroalimentar, competitivitatea fiind cea mai importantă problemă pe care o are România la această vreme. Toate sectoarele se referă la competitivitate, pentru că, fără competitivitate, nu vom reuși să ne integrăm în Uniunea Europeană. Mulți spun că ne-am integrat la 1 aprilie 2007. Fals. Am aderat. De integrat, nu ne-am integrat. În sectorul agroalimentar, puține sunt subsectoarele competitive pe piața internă; cu atât mai puțin, pe cea externă!
Dacă vrem să evaluăm competitivitatea, trebuie să pornim de la a analiza cu cât contribuie sectorul agroalimentar la PIB, precum și raportul dintre import și export. Constatăm că este o evoluție destul de bună în perioada 2020-2024: o creștere medie de 12%, o creștere susținută. Bine ar fi să fie această creștere pe baza producției interne, nu a importurilor. Evoluția este oscilantă. Anul 2021 a fost un an agricol bun. A înregistrat rezultate favorabile. Din 2022-2024, începem să avem o scădere. Abaterea este mai puțin importantă. Sunt date statistice. Foarte importantă este ponderea agriculturii în PIB-ul total, care înregistrează o scădere de la 4,07 la 2,81. Acum 10-15-20 de ani, era o discuție în Uniunea Europeană, în sensul că țările care au pondere mare în PIB din agricultură sunt țări sărace, slab dezvoltate. De când s-a spus că trebuie să procesăm mâncare din plastic, inflația și creșterea prețurilor la produsele agroalimentare creează posibilitatea ca țările mici să devină importante nu numai în Europa, ci și în lume. Mă gândesc că și-au mai schimbat unii părerea.
În evoluția comerțului în general, cu toate creșterile, avem și o creștere a deficitului de balanță de comerț exterior, de la 62,75 miliarde în 2020 la 92,62 miliarde. Exporturile au crescut cu 49,8%, în timp ce importurile au crescut de la 80,65 miliarde la 126,15 ceea ce înseamnă 56,4%. Creează un deficit per total de 33,46 de miliarde, pornind de la 18,46. Acest deficit dovedește că avem mult de făcut până la a ne integra în Uniunea Europeană. Avem un an defavorabil, 2022, cel mai defavorabil an cu balanța deficitară, de 340 de miliarde, după care începem să ne reglăm, cât de cât. Abaterile sunt mai puțin importante, având în vedere abaterea față de medie.
Avem un potențial agricol ridicat. Din păcate, nu-l valorificăm. Este un indicator pe care putem să-l luăm în calcul și la analizele noastre. Se referă și la ponderea soldului balanței de comerț exterior în balanța comercială totală. De la 10,49 la sfârșitul lui 2020, scade la 2,49 în 2021 și apoi crește la 10,09 în 2024. Media este de 6% pe an. Această creștere deteriorează balanța de comerț exterior a României. Fără doar și poate că de aici ni se trage și componenta de credit extern. Într-un deficit de balanță, n-ai de unde să acoperi, decât din credit. Legat strict de comerțul cu produse alimentare, vedem că și aici avem o creștere la exporturi, de la aproape 7 miliarde de euro în 2000 la 12,2 miliarde în 2023. Dacă comparăm și cu importurile, se vede că importurile au plecat destul de sus. Dacă am plecat la exporturi de la 7 miliarde, plecăm la importuri în 2020 de la 9 miliarde. După 2007, dacă facem o serie de date mai lungă, după aderarea la Uniunea Europeană, am început să creăm acest dezechilibru între importuri și exporturi, ceea ce nu ne este favorabil în niciun fel. Soldul balanței de comerț exterior raportat la Produsul Intern Brut, în perioada 2020-2024, se adâncește de la 1,2 miliarde la 3,3 miliarde. 2021 este singurul an în care s-a creat cât de cât un echilibru, undeva la 600 milioane de euro, dar tot deficit.
Legat de soldul balanței de comerț exterior a României cu produse agroalimentare în perioada 2020-2024, în PIB-ul total, reprezintă între 0,2 și aproape 0,1%, ceea ce arată un impact relativ redus. Având în vedere că noi avem un potențial agricol extraordinar, n-ar trebui să existe acest deficit. Chiar dacă se situează sub 1%, demonstrează clar că economia României poate să fie considerată ca fiind diversificată cu celelalte activități. Să nu omitem că ar trebui să existe preocupare pentru valorificarea potențialului nostru, astfel încât, la orice reducere a deficitului bugetar, să constatăm că echilibrăm balanța de comerț exterior pentru produse agroalimentare și cea pe total țară. Să stabilizăm, într-o primă perioadă, componenta credit expert și ulterior, să o reducem. Ministrul de finanțe spune că a scăzut dobânda de împrumut extern la 7%. Totuși, e 7% și nu cred că e bine să ne credităm ca să putem să acoperim deficite pe care noi am putea să le realizăm. Soldul negativ legat de soldul balanței comerciale raportat la PIB este între 5 și 34%, în perioada 2020-2024. Este destul de mult 34%. Această situație contribuie la adâncirea deficitului balanței de comerț exterior și la creșterea gradului de îndatorare. Legat de instrumentul statistic, făcând o ecuație de regresie constatăm că, în situația în care deficitul balanței comerciale s-ar reduce cu 1 miliarde euro, ponderea agriculturii în PIB-ul total ar crește cu 0,52 de procente. Deci, iată că avem tot interesul să facem tot ce ține de noi, cei care suntem decidenți și de noi, cei care putem să atragem atenția.
Avem o structură dezechilibrată în ceea ce privește această balanță de comerț exterior pe produsele agroalimentare. Știm bine că sunt câteva categorii de produse, din păcate, numai materii prime. Nu avem excedent în raport import-export din produse procesate. Asta este problema majoră a sectorului agroalimentar. Avem cereale două miliarde de euro, avem sold pozitiv și la semințe și fructe oleaginoase, la animale vii, la grăsimi și animale. Avem deficit destul de mare la carne și preparate din carne: aproape 1,7-1,8 miliarde de euro. Cea mai importantă este carnea de sine: aproape 1,1 miliarde. Deficit avem și la legume comestibile – 715 milioane, produse lactate, ouă, cereale și produse de patiserie. Exportăm grâu, importăm aluat. Importăm cacao, preparate din cacao, produse pe care noi nu le putem produce, așa că aici e greu să echilibrăm balanța de comerț la produse agroalimentare.
Din datele din 2020-2024, constatăm că se aduce cât de cât o ameliorare a competitivității, chiar dacă avem deficit de balanță de comerț exterior. Se înregistrează totuși gradul de acoperirea a importurilor. Chiar dacă a crescut cu 20%, avem un indice al competitivității care scade de la -0,13 la -0,03. Asta e problema în sectorul agroalimentar: de ce nu reușim să echilibrăm balanța de comerț exterior, pentru că, până la urmă, este vorba de a produce în interior. Sigur o să vedem și de ce avem câteva chestiuni.
Putem să spunem că România prezintă un model comercial cu performanțe excepționale ale exporturilor de cereale și oleaginoase și că există un deficit cronic cu produsele de procesare, ceea ce reflectă gradul redus de integrare. Putem discuta dacă nu cumva este și un export masiv de subvenție către statele vechi membre ale Uniunii Europene. Uitându-ne la ceea ce urmărește PAC-ul 2028-2034, vom vedea că se merge pe măsuri de piață mai mult și pe plăți directe. Atât timp cât noi alocăm mai multă cultură de câmp ca să exportăm cereale, se poate discuta și despre acest fenomen. Ce am putea să facem? Trebuie să creștem competitivitatea. La creșterea competitivității, trebuie să participăm cu toții, pornind de la producători la cei care sunt decidenți politici și la consumatori. Va trebui să cumpărăm produse românești! Atât timp cât puterea de cumpărare e mică, dacă e un produs mai ieftin, ce faci? Îl iei sau nu îl iei? Sau iei unul românesc, care e de calitate mult mai bună. Trasabilitatea este o poveste de succes dacă o aplicăm, pentru că am putea să reducem importurile de produse care sunt proaste calitativ. Și știm la ce ne referim.
Pe ce stă competitivitatea? Stă pe 2 piloni și sigur trebuie să-i luăm în calcul pe amândoi. Nu putem să luăm numai creșterea calității produselor și numai asigurarea unor costuri competitive; costuri, nu prețuri! Costul să fie sufletul pieței! Prețul nu îl fixăm noi. Socoteala aia de acasă nu se potrivește cu aia din târg. Noi vrem să fim la un preț, dar, aducând de pe piața Uniunii Europene, găsim un preț și nu știu cât de corect este format: dacă e format cu produse de calitate cel puțin de nivelul celor pe care le-am produce noi sau, în orice caz, cât mai curate. Luând fiecare dintre cei doi piloni, legat de calitate, este un proces complex. Propunem trei măsuri pe care putem să le discutăm, în trei domenii: asigurarea calității materiilor prime, creșterea calității postregulamentare și modernizarea sistemului de distribuție. La asigurarea calității produselor agroalimentare de natura materiilor prime principale, trebuie să avem tehnologii competitive, însoțite de pregătirea de înalt nivel a resursei umane. Avem o problemă cu resursa umană, nu numai în sectorul agroalimentar, ci și în general, în România. Spunem noi că la asigurarea calității agricole este bine să participe și unitățile de procesare și de distribuție. Sunt acele contracte integratoare. Sunt exemple de organizații procesatoare din industria alimentară care au un astfel de sistem, încât să finanțeze procesul de producție și să poată să aibă materia primă asigurată în cantitatea și la calitatea dorite de către ei, precum și racordarea la sistemul internațional de asigurare a calității, prin modernizarea distribuției, inclusiv legat de monitorizarea trasabilității produselor agroalimentare, pentru că trasabilitatea înseamnă să vedem ce produse vin, de unde vin și să le urmărim traseul. Dacă am avea implementat un astfel de sistem, s-ar limita importurile. Poate că ar trebui să vedem și comportamentul ANSVA, instituție legată de protecția producției interne.
Calitatea nu este singura condiție pentru realizarea competitivității, ci și costul. Și aici e nevoie de calitate. Ca să obții produse la cost competitiv, trebuie să ai randamente, productivitate a factorului de producție și să ai calitate a forței de muncă. Dacă putem să ajutăm cei doi piloni, dacă putem să-i susținem din toate punctele de vedere, financiar, în principal, putem să avem un avantaj competitiv în cadrul Uniunii Europene cu sectorul agroalimentar. Pentru asta, trebuie investiții. Să vedem de unde obținem venituri proprii, adică majorarea de capital și repartizarea profitului pentru dezvoltare. Pentru majorarea de capital, trebuie ca investitorul să aibă bani, să aducă, să lase familia și să investească într-un sector care este sau nu este protejat. Este vorba despre menținerea unei concurențe loiale pe piață. Profitul trebuie să-l ai, ca să-l repartizezi. Dacă nu-l ai, n-ai ce repartiza. Creditele bancare sunt un avantaj care nu ne asigură competitivitate de piață. Luați dobânzile în România, luați dobânzile din afară și o să vedeți că nu putem să vorbim despre un sistem competitiv egal. Nu e concurență loială. De asemenea, este de luat în seamă finanțarea din fonduri europene rambursabile și nerambursabile. Cele nerambursabile nu sunt de neglijat. De ce? Dobânzile sunt mult mai mici. Nu sunt 7%. Împrumutul legat de PNRR este la dobânda cea mai mică posibil, adică este la dobânda pieței europene, la jumătate de dobândă, dacă nu la mai puțin decât ne împrumutăm noi. Și atunci nu e bine? E bine. Important este să atragem fondurile, că dacă nu le atragem, o să rămână pe hârtie și noi ne văităm că n-avem competitivitate.
Ce se preconizează pentru 2028-2034 legat de finanțare pe Pilonul 1 (de Pilonul 2 nu se mai vorbește). Dacă nu mai avem bani alocați pentru dezvoltare rurală, e o pierdere pentru perioada următoare de șapte ani. Parlamentul European înțeleg că ar fi spus țărilor care au aderat mai târziu, în etapa a doua, a treia, inclusiv noi și care mai au nevoie de finanțare pentru dezvoltare rurală, să se mențină dezvoltarea rurală și pentru următoarea perioadă. Cred că am mai avea nevoie de o perioadă de programare 2028-2034 și am recupera ceea ce am pierdut în anii 2001-2004 prin privatizările forțate, inclusiv în zona agriculturii. Probabil că mai e loc de negocieri la nivel de state membre. Avem un beneficiar clar, Franța, care este și țară agricolă mare, dar chiar dacă are 51 de miliarde, are o scădere, o pierdere reală și inflația de 23%; la fel, Spania, pe locul doi, Germania, Italia, Polonia, toate înregistrează scăderi între 9 și 17%. Noi avem o creștere de la 14 miliarde la 16,57, dar e vorba de o creștere pe care noi o spunem 18%, dar dacă scădem inflația, e o creștere reală numai de 1%. Așa stau lucrurile pentru că toate s-au scumpit și încă nu avem dezvoltare rurală, ceea ce înseamnă că, dacă am câștigat 3 miliarde pe o parte, față de cele 7-7,5 cât erau, undeva între 4 și 5 miliarde le pierdem. Probabil sunt priorități inclusiv în armată, realizăm că suntem într-o perioadă delicată și sunt probleme deosebite. N-ar fi un capăt de țară, ideea este să folosim banii, nu să-i avem numai pe hârtie.
Este greu să realizăm omogenitatea producției materiilor prime pentru unitățile de procesare dacă nu consolidăm și dezvoltăm structurile de marketing pentru organizațiile de dimensiuni mai mici. Ne văităm că nu vindem, dar există forma de asociere pe care trebuie să o practicăm. Avem totuși competitivități, mai ales din punctul de vedere al calității. Pe anumite zone, nu stăm bine, dar e vorba de naturalețea produselor. Prețurile, din păcate, așa cum știm, sunt aliniate, chiar dacă puterea noastră de cumpărare este mai mică. Avem prioritate scăzută a factorilor de producție, rata dobânzii la credite, politici inconsecvente în sectorul agroalimentar și dependența de condițiile climatice.
E o gogoriță cu chestiunea că noi avem o agricultură poluantă. Suntem pe a treia poziție după țări din nord, adică agricultura noastă nu este poluantă și atunci, nu știu de ce trebuie să fim băgați în aceeași găleată cu finanțarea pentru mediu. Trebuie să existe o înțelegere, că doar nu acoperim noi tot ce se întâmplă în Europa, pentru că noxele și tot ce înseamnă poluarea nu înseamnă și afectarea mediului, nu înseamnă că se limitează la țară. Este o chestiune care circulă între țări.
Fără doar și poate că zootehnia noastră este așa cum este. Probabil că de aceea nici nu folosim cum trebuie, nu creștem valoarea adăugată, pentru produsele materii prime. Va trebui să vedem cum finanțăm zootehnia. E bine să crească sectorul zootehnic și cel de procesare, astfel încât să crească plus valoarea produselor și să nu le vândă ca materie primă. Sunt chestiuni legate și de condițiile climatice. Va trebui să discutăm despre sisteme de irigații.
Trebuie să implementăm strategii pentru fiecare grupă de produse, fiecare sector și subsector, să modernizăm organizațiile economice, exploatațiile, prin tehnologii performante, cu structuri de producții în zona vegetală, care să se adapteze pieței, nu să punem ceea ce vrem noi fiecare mai ales în exploatațiile de dimensiuni mici. Trebuie revăzut sistemul de distribuție, care să mențină calitatea produselor agricole, inclusiv prin sistemul de monitorizare. Trebuie revizuită asigurarea sistemului de finanțare – investiții substanțiale prin toate formele pe care le putem avea. Este importantă dobânda și va trebui discutat cu băncile, nu știu dacă neapărat cu Banca Națională, despre linii speciale de credit. Este nevoie de proiecte complexe, care să vizeze dezvoltarea unităților de procesare. Nu este secret, Germania așa s-a dezvoltat după război, creând unitatea de procesare în centru unităților de producție vegetală a materiei prime. Se reduce și poluarea, se reduce și costul cu transportul. Se impune susținerea tinerilor fermieri. Trebuie să-i atragem în această zonă. Îmbucurător este faptul că în ultimii ani, și la noi, și la facultățile de agricultură, sunt doritori, orientându-ne după prima opțiune, pentru economia agroalimentară și a mediului. Cam 50-60% din cei care sunt admiși sunt cu prima opțiune către noi și asta este îmbucurător.
Evenimentul se înscrie în ciclul de conferințe cu tema „Restructurarea și reconstrucția economiei naționale românești într-o lume în schimbare” organizate de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS), Academia de Studii Economice din București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), un demers comprehensiv de prefigurare a unor direcții de evoluție în orizontul următoarelor decenii.
Sponsori ai seriei de evenimente:
