Declarații ale lui Ilie Van, președintele Secției de zootehnie din ASAS, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări în cadrul conferinței „România 2025-2040. POLITICI ȘI RESURSE PENTRU DEZVOLTAREA RURALĂ: AGRICULTURĂ, INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI SILVICULTURĂ” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 4 noiembrie 2025, la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”(ASAS).
Uniunea Crescătorilor de Păsări este o asociație profesională înființată în anul 1993, când sectorul avicol aproape că nu mai exista. Astăzi, sectorul avicol produce de 10-12 ori mai mult decât producea în anii respectivi. Este un sector care a dovedit că se poate.
Restructurarea este un concept extraordinar, dar am o rugăminte la mediul academic din agricultură: se definim în termeni simpli restructurarea și să n-o confundăm cu ce s-a întâmplat în anii ’90, când restructurarea a fost confundată cu reducerea. Restructurare înseamnă că iei ceva care nu funcționează și îl faci să funcționeze. În cazul nostru, agricultura fiind un sector cu particularități deosebite, cu caracteristici aparte, diferite de ale oricărui alt sector de bunuri, trebuie să te gândești cum să faci restructurare din punct de vedere tehnic, tehnologic, organizatoric, managerial, din punctul de vedere al marketingului și, bineînțeles, o restructurare financiară. Această definiție ar trebui să fie adresată fermierilor în termeni simpli, ca ei să înțeleagă că este vorba de o restructurare a unei activități: punere pe alte baze, ca să funcționeze mai bine decât a funcționat până acum.
Referitor la aspectul organizatoric, ne referim la structurile de producție și la funcționalitatea lanțului de producție zootehnică, precum și la organizarea instituțională. Nu putem să facem agricultură singuri. Este clar că ne trebuie instituții, că trebuie coordonată agricultura, chiar într-o economie de piață, prin pârghii, prin mecanisme, prin instrumente. Putem să ducem agricultura acolo unde dorim, dacă aceste pârghii și instrumente sunt corect calculate.
Al doilea aspect este legat de legislație. Să vedem dacă legislația din Uniunea Europeană, pe care mulți o critică pe bună dreptate din multe puncte de vedere, chiar ne încurcă peste tot sau poate că nu aplicăm noi în spiritul ei, așa cum ar trebui să facem. Deși discursul public este saturat de politici agricole comune, totuși să vedem dacă, din punctul de vedere al organizării instituționale și al spiritului acestei politici agricole comune, noi am respectat tot ce trebuie, ca să putem să ducem zootehnia și agricultura acolo unde dorim.
Referitor la câteva aspecte privind zootehnia la nivel global (creșterea populației globului, schimbările climatice, volatilitatea prețurilor etc.), se știe că, în momentul de față, zootehnia se confruntă cu probleme majore de boli cu transmisibilitate la om: gripa aviară, febra aftoasă Blue Tongue, PPA-ul de la porcine. Doar 11% din ce se produce la nivel mondial este destinat comerțului exterior și deci trebuie să ne acomodăm cu această idee, că nu putem să rămânem dependenți de importuri.
Factorii care determină consumatorul european să acceseze produsele zootehnice sunt: origine – 53%, preț – 51%, siguranță alimentară – 50%, gust – 49%, conținut nutrițional – 44%, etică și credință – 19%. Europa și America de Nord sunt mari consumatoare de carne; zona Mării Negre este ceva mai jos decât Europa.
În structura producției agricole, producția animală reprezintă între 31% și 41,8% în 2024, dar este de discutat dacă, din cauza reducerii și a secetei care a existat anul trecut, nu este posibil să fi crescut procentul, pentru că s-a redus producția vegetală.
Referitor la exploatațiile zootehnice, datele din 2020 arată că, la bovine, avem 12,6% din exploatații cu mai mult de 10 capete per exploatație, la suine, avem 4,6% cu mai mari de 10 capete, la ovine și caprine, cu 21% și 9,3% dintre exploatații. Deci, avem o structură de producție foarte fragmentată. Este greu de crezut că poți să faci față unei competiții europene este extrem de puternice cu efective de sub 10 capete, cu vaca ținută de lanț pe șanț și cu producțiile pe care le obținem în condițiile acestea. E clar că nu avem cum să facem față unei astfel de competiții.
Producția realizată în 2023-2024 la pasăre a crescut foarte mult: aproape 800.000 de tone, peste 50% față de celelalte categorii; la lapte, 4,6 milioane de tone. Avem două sectoare care pot fi adresate exportului: bovinele și ovinele. Aceste două sectoare pot să facă export de preferat de carne, dar facem mai mult export în viu. Trebuie să îmbunătățim acest aspect: dacă se poate, să ducem mai mult carne decât animale în viu, pentru că, la bovine, avem o carcasă de 160 de kg, ceea ce este total neeconomic. La ovine, avem 12 kg per carcasă, iarăși este total de neeconomic. Deci, avem de îmbunătățit la calitate foarte mult în ceea ce privește producția de carne. Stăm bine la pasăre.
La nivelul anului 2025, consumul în raport cu ce se mănâncă în Europa arată că România nu mănâncă vită și vițel: 1,55 kg, față de 10,3 kg în Europa; la ovine și caprine, suntem la 1,7-1,8 kg; la porcine, mâncăm 29 kg, față de 30,7 kg în Uniunea Europeană, dar mai mult de jumătate mâncăm carne de porc din import. La pasăre, este primul an când depășim exportul față de import. Consumul total de carne pe cap de locuitor este 58,35 kg în România, față de 69,10 kg în Uniunea Europeană, retail echivalent, adică este carne dezosată nu este carcasă.
Exportăm pentru prima oară 50.000 de tone de ouă, care înseamnă cam 800 de milioane de ouă. Consumul e 14,7, față de 13,9 la nivel european. La lapte, stăm foarte rău, în sensul că avem un consum de 252 l pe cap de locuitor, față de 342 l; se adaugă importul de 1,2 milioane l echivalent lapte, ceea ce duce consumul la 320 l, încă sub nivelul european. La carnea obţinută în România, avem 53% pasăre, față de celelalte specii care reprezintă 47%. Pasărea este dominantă într-o țară în care modelul alimentar este carne de porc, pasăre, vită, oaie, pasăre; se produce mai mult pasăre decât porc.
În balanța valorică la comerț, se observă o creștere a diferenței import-export: am ajuns la 1,3 miliarde diferență între import şi export la carne și procesate din carne; la lapte, aproape 800 de milioane, deci este foarte, foarte mare diferența.
Ar trebui să discutăm despre organizarea comună de piață. Noi lucrăm cu o legislație europeană, un regulament european 1308 din 2013, care înlocuiește un alt regulament, din 2007-2014 și ne organizează toată piața europeană. Instrumentul de bază în politicile agricole comune începând din 1962 a fost prețul minim garantat, până în 1992, la prima reformă MacSharry, când prețul minim garantat s-a înlocuit cu prețurile compensatorii. În această perioadă, de la un grad de autosuficiență de 80%, s-a ajuns la 120-130-150% pentru anumite produse, ceea ce reprezintă un lucru extraordinar. Obiectivele politice agricole comune nu s-au schimbat de atunci, doar s-au nuanțat: s-au introdus bunăstarea, securitatea, siguranţa alimentară.
Legat de organizarea instituțională, primul obiectiv îl constituie creșterea productivității agriculturii și progresul tehnic în ferme. De acest aspect, se ocupă AFIR-ul. Al doilea aspect este asigurarea unui nivel de trai la nivelul celorlalte sectoare economice în domeniul agriculturii. De acest aspect, adică de subvenții, se ocupă APIA. Al treilea aspect este stabilizarea pieţelor, de care nu se ocupă nimeni. Noi nu știm astăzi ce se întâmplă în piețele noastre și atunci, trebuie neapărat să ne orientăm către autorități, către guvern, să înființăm prin lege instituția pieței produselor agricole-agroalimentare. Nu avem nici sistem informațional de producție și de piață, nu știm ce lucrăm. De exemplu, noi producem 700.000-800.000 de tone de carne de pasăre, dar nu știm cât de găină, cât de curcă, cât de raţă, cât de gâscă. Avem datele de la Institutul Național de Statistică, dar pe fiecare specie în parte, ci la grămadă. Va trebui să avem un sistem informațional de produse și de piață, pentru că piața fiecărui produs este diferit și politicile sunt diferite.
Avem apoi tipurile intervenții și ajutoare: intervii pe piață, ajuți producția prin subvenții și protecție tarifară. De exemplu, când a fost superofertă de carne de porc pe piață, noi aveam posibilitatea să facem intervenții în piață, dar n-am făcut și am lăsat fermierul să închidă fermele pentru că nu s-a intervenit la timp.
Privitor la cheltuielile pentru agricultură, în anii ’60-’70-’80 aveam echivalentul a aproape 65 de miliarde de euro pentru agricultură; anul trecut și în actualul exercițiu, sunt cam 30 de miliarde, adică la jumătate.
Sunt și câteva probleme legate de legislație. Va trebui să fim foarte atenți, pentru că legislația europeană este complicată, dar este rezultatul consultării publice, iar noi nu participăm suficient la realizarea acestei consultări. Se întâmplă ca noi, ca asociație profesională, să primim de la Bruxelles, să dăm în teritoriu și să nu primim feedback. După ce apare legislația, ne trezim cu probleme. Trebuie neapărat să fim atenți la elaborarea legislației la nivel european, pentru că atunci este momentul să acționăm.
Evenimentul se înscrie în ciclul de conferințe cu tema „Restructurarea și reconstrucția economiei naționale românești într-o lume în schimbare” organizate de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS), Academia de Studii Economice din București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), un demers comprehensiv de prefigurare a unor direcții de evoluție în orizontul următoarelor decenii.
Sponsori ai seriei de evenimente:
