de Yuen Yuen Ang
WASHINGTON, DC – Conflicte, războaie comerciale, inegalitate și degradare democratică umplu titlurile zilei. Fiecare criză pare să o alimenteze pe următoarea, iar uneori avem impresia că lumea se destramă. Liderii și gânditorii occidentali au adoptat un singur cuvânt pentru a surprinde această înlănțuire de amenințări: „policriză”.
Adam Tooze, istoricul de la Columbia University care a contribuit la popularizarea termenului, i-a rezumat atractivitatea în 2023: „Iată frica ta, iată ceva care te tulbură în mod fundamental. Așa s-ar putea numi.” Dar atunci când frica devine tema centrală, consecințele nu pot fi decât angoasa și paralizia, așa cum a observat Mark Leonard după Forumul Economic Mondial de la Davos din 2024.
Totuși, crizele nu sunt urmate neapărat de colaps. De fapt, perturbările au deschis de multe ori calea spre reînnoire – dar numai pentru cei dispuși să renunțe la vechea ordine.
Pornind de aici, privesc acest moment printr-un alt filtru – ca „polytunitate”, un termen pe care l-am creat într-un comentariu Project Syndicate din noiembrie 2024 și pe care l-am detaliat ulterior în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Ideea este simplă: perturbările simultane oferă o oportunitate unică, care apare o dată într-o generație, pentru transformarea profundă a instituțiilor și ideilor globale. Când totul pare să se prăbușească deodată, suntem obligați să depășim soluțiile de cârpire și să regândim sistemele de la zero.
Pentru început, ar trebui să recunoaștem că policriza este o narațiune occidentală care se prezintă drept globală. Doi teoreticieni europeni au inventat cuvântul în 1993, iar un alt expert european l-a popularizat recent. Un summit occidental al elitelor i-a oferit conceptului o platformă vizibilă, determinând amplificarea sa virală de către presa, think tank-urile și mediul academic occidental.
În ciuda lamentațiilor constante privind un „viitor terifiant”, discuția despre policriză rareori, dacă vreodată, recunoaște agenția lumii non-occidentale – numită astăzi eufemistic „Sudul Global” – sau soluțiile pe care aceasta le-a propus. Chiar dacă unii teoreticieni cer un „Umanism reînnoit”, ei evită să confrunte realitatea unei ordini structural inegale și frustrarea tot mai mare pe care aceasta o generează. Dominanța occidentală asupra finanțelor internaționale și instituțiilor globale persistă, în timp ce ideile și vocile non-occidentale rămân marginalizate în canoanele pretins globale.
Establishmentul preferă limbajul policrizei deoarece acesta estompează cauzele reale ale disfuncțiilor globale, făcându-le să pară dezastre naturale. În realitate, crizele suprapuse de astăzi își au originea în paradigma industrial-colonială care domină încă de la Revoluția Industrială – o viziune asupra progresului definit prin control: control mecanic asupra naturii și control occidental asupra restului lumii.
Desigur, acest capitol al modernizării a generat beneficii materiale și sociale enorme. Dar a semănat și semințele impasului actual. Încălzirea globală, criza definitorie a timpului nostru, rezultă dintr-un model industrial extractiv, susținut de un sistem comercial în care muncitorii din țările sărace produc pe salarii mici bunurile cumpărate în exces de consumatorii din țările bogate.
Paradigma industrial-colonială și-a epuizat resursele într-o lume extrem de variată și multipolară. Avem nevoie de o nouă mentalitate – pe care o numesc AIM: o Economie Politică Adaptivă, Incluzivă și Morală. A fi adaptiv înseamnă a guverna societățile nu ca pe niște mașini rudimentare, ci ca pe rețele vii, capabile să învețe și să evolueze. A fi incluziv înseamnă recunoașterea faptului că progresul depinde de folosirea a ceea ce ai, adică mobilizarea creativității locale, nu copierea modelelor celor bogați și puternici. Iar a fi moral înseamnă a admite că ideile sunt modelate de putere și a căuta să corectezi acest dezechilibru.
De-a lungul deceniilor de cercetare, am studiat China – și alte țări – prin prisma AIM. În cartea „How China Escaped the Poverty Trap”, am descris dezvoltarea nu ca pe un drum liniar, ci ca pe un proces de co-evoluție, marcat de un ciclu de feedback recursiv (adaptiv). Această analiză a arătat că strategiile care creează piețe noi pot arăta foarte diferit de prescripțiile standard pentru „instituții solide” (Incluziv). Apoi, în „China’s Gilded Age”, am contestat presupunerea orientalizantă a „excepționalismului chinez”, arătând că traiectoria Chinei oglindește istorii occidentale uitate, nu versiunile mitologizate din manuale (Moral).
AIM oferă o busolă pentru gândire și politici într-o epocă în care majoritatea globală își asumă tot mai mult propriul parcurs de dezvoltare, fără a mai urma rețetele occidentale sau așteptând să fie salvată de ajutorul extern.
Luați, de exemplu, faptul că China, India și Arabia Saudită investesc masiv în energie curată, în timp ce statele din Africa subsahariană experimentează cu salturi tehnologice în sectorul energetic. Iar pe măsură ce tarifele americane restrâng opțiunile de export către piețele bogate pentru economii emergente precum Vietnam și Etiopia, comerțul Sud-Sud depășește în volum comerțul Nord-Sud.
Pe plan intelectual, experții cei mai calificați să predea despre „economia politică a justiției” sau „economia circulară” nu sunt filozofii sau consultanții din Europa și America de Nord, ci grupurile indigene care au protejat ecosistemele timp de secole, în ciuda exproprierilor permanente.
„Polytunitatea” nu este o chemare la optimism naiv în fața unor amenințări existențiale. Este un realism orientat spre scop, care valorifică creativitatea unei comunități cu adevărat globale, nu a unei singure regiuni sau a unei clase privilegiate. Și nu promovează sloganuri goale sau atitudini superficiale. „Polytunitatea” este o agendă constructivă, fundamentată empiric. Dacă este aplicată corect și cu seriozitate, ar trebui să schimbe felul în care studiem și abordăm o serie de provocări, în primul rând dezvoltarea.
Ceea ce vedem astăzi nu este sfârșitul progresului, ci sfârșitul paradigmei industrial-coloniale și începutul alteia – dacă avem convingerea de a o construi.
Yuen Yuen Ang este profesor de economie politică la Universitatea Johns Hopkins, unde conduce „The Polytunity Project” și „The Multipolar World & US-China Roundtables”.
Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol, ClubEconomic
©Project Syndicate, 2025
