Energy Policy Group (EPG) a publicat un studiu scris de cercetătoarea Nadia Maki care explorează atât provocările, cât și beneficiile planificării integrate a infrastructurii în România.
Securitatea energetică, competitivitatea și decarbonizarea României necesită investiții semnificative în infrastructura de transport și distribuție a energiei. Abordarea actuală, caracterizată prin planificarea separată a rețelelor electrice și de gaze naturale, riscă însă să genereze pierderi de miliarde de euro prin suprapuneri sau prin active subutilizate.
România are nevoie de investiții de aproximativ 21 de miliarde de euro până în 2030 în producția de energie electrică, având în vedere eliminarea treptată a cărbunelui, instalarea de capacități noi în energie eoliană, solară și nucleară și integrarea surselor flexibile, în special a noilor capacități de stocare, pe lângă cele necesare în electrificarea cererii finale și pregătirea infrastructurii de gaze naturale pentru hidrogen și biometan. Pe lângă acestea, modernizarea rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice va necesita investiții de 16-18 miliarde de euro până în 2030.
Modelarea europeană realizată de Fraunhofer arată că planificarea integrată în rândul sectoarelor și statelor ar putea economisi până la 500 de miliarde de euro la nivelul UE până în 2050, iar peste 70% din economii ar proveni numai din coordonarea intersectorială. Planificarea integrată ar coordona investițiile în infrastructura de energie electrică, gaze, transport și încălzire între sectoare și ar reduce cerințele necesare pentru îndeplinirea concomitentă a obiectivelor de adecvare și decarbonizare.
În România, au fost identificate trei bariere structurale în dezvoltarea planificării integrate: investițiile sunt aprobate pe baza cererilor de conectare demonstrate, conform cadrului de reglementare și nu în baza modelării unor scenarii, ceea ce limitează planificarea anticipativ; operatorii de rețea sunt compensați prin tarife specifice sectorului, ceea ce descurajează considerarea infrastructurii existente sau a planurilor celuilalt sector; lacunele instituționale împiedică coordonarea, deoarece România nu are o structură dedicată cu mandatul de a supraveghea planificarea intersectorială. Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) se concentrează pe reglementarea specifică sectorului, în timp ce autoritățile locale nu dispun de resursele și accesul necesare pentru a realiza o planificare integrată.
Lipsa unei abordări integrate a acestor bariere structurale, expune România riscului de a pierde miliarde de euro în active neperformante, într-un context în care UE intensifică cerințele privind planificarea integrată prin Strategia de Integrare a Sistemului Energetic, revizuirea Regulamentului TEN-E și Pachetul European pentru Rețelele de Energie. Pentru valorificarea avantajelor planificării integrate a infrastructurii energetice, România ar trebui să aibă în vedere următoarele măsuri:
- Clarificarea atribuțiilor planificării integrate și explorarea modului în care aceasta ar putea fi integrată în structura instituțională actuală, potențial în cadrul Ministerului Energiei sau al Secretariatului General al Guvernului. Această structură va necesita resurse adecvate pentru consultări intersectoriale și planificare integrată periodică a infrastructurii rețelelor.
- Modificarea procesului decizional al ANRE, în vederea aprobării investițiilor pe baza modelării intersectoriale și a analizelor de scenarii. Proiectele care pot demonstra o reducere a duplicării investițiilor intersectoriale ar trebui să fie accelerate.
- Revizuirea analizelor intersectoriale pentru identificarea eventualelor suprapuneri de infrastructură, luând în considerare metodologia utilizată în viitorul cadru al UE privind infrastructura energetică, conform Pachetului European pentru Rețele Energetice.
- Dezvoltarea proiectelor majore de infrastructură în baza unei analize cost-beneficiu intersectoriale și evaluarea contribuției acestora din perspectiva alinierii lor cu obiectivele privind tranziția energetică a României.
- Introducerea planificării integrate în documentele strategice și dezvoltarea capacității de modelare în cadrul structurii responsabile. Potențiale surse de finanțare: fonduri UE sau venituri din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS).
Studiul integral despre modul în care România poate să își depășească barierele în adoptarea planificării integrate a infrastructurii poate fi citit aici.
