de Ciprian Dumitru Muscă,
președinte, Asociația Forestierilor din România – ASFOR
Schimbările climatice nu sunt o chestiune de credință sau de spectacol mediatic – ele sunt o simplă consecință a chimiei de bază. De secole, omenirea extrage miliarde de tone de carbon din adâncurile pământului și le transferă în atmosferă și oceane. Rezultatul este inevitabil: compoziția chimică a planetei se modifică.
Fără panică și fără ideologie – doar realitatea fizică ne obligă să gândim pe termen lung. Întrebarea nu mai este dacă trebuie să acționăm, ci cum putem alinia progresul economic cu limitele planetei. Iar aici, Europa face o eroare fundamentală de calcul – una care penalizează exact țările care ar putea contribui cel mai mult la soluție, inclusiv România.
Ecuația incompletă a Bruxelles-ului
Când Uniunea Europeană contabilizează contribuția pădurilor la obiectivele climatice, ia în calcul, în principal, două elemente: emisiile directe și absorbțiile din ecosisteme (cât CO₂ „înghite” pădurea).
Lipsește însă al treilea element, poate cel mai dinamic: efectul de substituție.
Ce înseamnă acest efect? Sunt emisiile care nu se mai produc atunci când lemnul înlocuiește materiale intensive în carbon. Să ne imaginăm o clădire din lemn masiv în loc de una din beton și oțel. Sau ambalaje din celuloză în loc de plastic. Sau bioenergie în loc de gaz fosil. Fiecare astfel de înlocuire reprezintă tone de CO₂ care nu mai ajung în atmosferă. Sunt emisii evitate – reale, măsurabile și verificabile.
Argumentul nu este unul marginal. Panelul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) – cel mai important și recunoscut organism științific mondial care analizează și sintetizează toate studiile despre schimbările climatice – recunoaște explicit produsele din lemn recoltat ca un bazin important de stocare a carbonului. Totuși, politicile europene continuă să trateze efectul de substituție fragmentar, aproape ca pe o notă de subsol.
Un instrument nou: ISO 13391
Regulile jocului sunt pe cale să se schimbe. Criticii susțin adesea că efectul de substituție ar fi greu de verificat sau supraestimat. Însă nu mai vorbim despre estimări vagi.
Noul standard internațional ISO 13391 (2025) oferă o metodologie riguroasă, transparentă și internațională pentru calculul emisiilor evitate. Studiile recente și meta-analizele indică factori de substituție care variază, de obicei, între 1 și 2,5 tone de CO₂ evitate pentru fiecare tonă de carbon din lemnul utilizat.
Aceste cifre rămân pozitive și semnificative în condiții reale, mai ales când vorbim de lemn local și produse de lungă durată. Ignorarea completă a acestui standard înseamnă să ratăm o soluție bio-bazată dovedită științific, un aspect pe care UE începe deja să îl discute pentru viitoarele revizuiri LULUCF.
Mecanismul real și puterea exemplului
Să fim concreți. O construcție din lemn nu doar stochează carbonul captat de arbori, ci evită emisiile uriașe care ar fi rezultat din fabricarea cimentului și oțelului.
Să luăm un exemplu simplu și cuantificat: o casă unifamilială de 150 m² construită din lemn masiv sau structuri CLT stochează în materialele lemnoase aproximativ 50-80 tone de CO₂ (carbonul absorbit de arbori rămâne blocat în clădire pe durata de viață, adesea peste 100 de ani). În plus, prin înlocuirea betonului armat, se evită emisiile asociate producției acestora – circa 30–60 tone CO₂ suplimentare.
Astfel, o singură casă generează un beneficiu climatic net de 80–140 tone CO₂ față de varianta clasică. La scară națională, dacă 10.000 de locuințe noi pe an ar folosi lemn românesc prelucrat local, am vorbi deja de 0,8–1,4 milioane tone CO₂ evitate anual – echivalentul scoaterii din circulație a sute de mii de mașini pe benzină.
România și teama de „tăieri”
România deține aproape 7 milioane de hectare de păduri. Totuși, gestionarea activă este privită cu suspiciune. Mulți asociază orice recoltare cu defrișări ireversibile, dar diferența esențială este între tăierile ilegale (care distrug permanent) și gestionarea sustenabilă.
În pădurile productive românești administrate corect, recoltarea anuală legală rămâne sub creșterea naturală a pădurii. Acest lucru permite regenerarea rapidă și menținerea stocului de carbon, în timp ce lemnul extras devine „baterie de carbon” în economie. O pădure lăsată exclusiv în conservare ajunge la un echilibru în care nu mai absoarbe carbon net, pe când o pădure gestionată continuă să pompeze carbon din atmosferă în produsele finite.
Tot timpul cu ochii pe elefantul din cameră: Încrederea și ilegalitățile
Realitatea este crudă: orice argument aducem, ne lovim de același răspuns: ”România are probleme grave cu tăierile ilegale”, adevărul este că fenomenul a erodat puternic încrederea publică în întregul sector.
Tocmai de aceea facem eforturi continue pentru a susține un sistem SUMAL îmbunătățit, monitorizare satelitară independentă, sancțiuni drastice și trasabilitate 100%. Mai mult, prelucrarea locală în produse durabile (CLT, construcții) poate crește valoarea lemnului legal, reducând atractivitatea economică a „tunurilor” date cu lemn ieftin și generând beneficii reale pentru comunități.
Paradoxul fiscal: Taxăm „plămânul” înainte să respire
În timp ce la Bruxelles ar trebui să luptăm pentru recunoașterea beneficiilor climatice, acasă luăm decizii care sfidează logica economică și ecologică. Recent, impozitul pe terenurile forestiere a crescut, iar facilitatea scutirii de impozit pentru pădurile cu vârsta de până la 20 de ani a fost eliminată.
Această măsură este un nonsens în contextul crizei climatice. O pădure tânără este în plin proces de creștere și acumulare rapidă de carbon, dar nu produce niciun venit economic proprietarului (nu există masă lemnoasă de recoltat). În loc să încurajăm proprietarii să planteze și să îngrijească acești „puieți de carbon”, statul îi penalizează fiscal. Practic, taxăm exact „fabrica de aer curat” în faza ei cea mai vulnerabilă, descurajând investițiile pe termen lung necesare tocmai pentru efectul de substituție de mâine.
Ce avem de făcut
- Schimbarea narațiunii. Nu trebuie să cerem scuze pentru că avem păduri productive. Trebuie să cerem recunoașterea contribuției reale a acestora la obiectivele climatice europene. Este o poziție pro-știință, nu anti-mediu.
- Poziționare activă în negocierile europene. România trebuie să ceară explicit includerea efectului de substituție în revizuirea cadrului LULUCF. Avem acum instrumentul metodologic, ne trebuie vocea politică.
- Investiții în lanțul valoric. Efectul de substituție se materializează doar când lemnul ajunge în produse finite. Asta înseamnă capacități moderne de prelucrare și stimulente pentru construcțiile din lemn.
Europa își propune neutralitatea climatică până în 2050. Drumul trece inevitabil prin păduri. Pădurile noastre nu sunt doar o moștenire naturală, ci pot deveni un activ strategic economic și climatic. Dar acest lucru este posibil doar dacă demonstrăm că le putem gestiona cu integritate și inteligență.
Carbonul invizibil există. Întrebarea e dacă alegem să-l cuantificăm.
