de Adrian Căruceru,
expert educație financiară
Programul Național de Educație Financiară pentru România
Acum 3 ani am avut de făcut o cheltuială importantă, de valoare mare. Dispuneam de un procent semnificativ din prețul de achiziție: 70%. Pentru diferența de preț, aveam două variante:
- să economisesc suma respectivă
- să iau un credit
Am ales cea de-a doua soluție. Decizia nu a fost una impulsivă, ci rezultatul unui proces scurt, dar clar, de analiză. Am vrut să știu dinainte ce impact va avea această alegere asupra banilor mei, pe ce perioadă și în ce condiții.
Înainte de a contracta creditul, mi-am făcut un plan de achitare. Am stabilit de la început regulile jocului: tipul creditului – nevoi personale, valoarea – echivalentul în lei al câtorva mii de euro, termenul de rambursare – 3 ani. Termenul era ales strategic, ca să am flexibilitate, nu ca să-l folosesc integral.
Am luat creditul, am completat suma necesară și am făcut achiziția. Din acel moment, creditul a devenit un proiect cu obiectiv clar: închidere rapidă, cu cost minim.
Din prima lună de rambursare mi-am pus planul în aplicare. Am urmărit soldul, nu rata. Am gândit fiecare rambursare anticipată ca pe o investiție cu randament garantat: reducerea datoriei și a dobânzii viitoare.
În 6 luni am returnat toți bani până la ultimul leu. Dobânda totală plătită a fost de 1,8% din suma împrumutată. Un cost pe care l-am considerat acceptabil raportat la beneficiul obținut: timp câștigat și acces imediat la ceea ce îmi doream.
Cum am reușit? Știam dinainte că voi face rambursări anticipate succesive. După fiecare astfel de plată, datoria scădea vizibil, iar motivația creștea. Controlul asupra creditului îți schimbă complet relația cu el.
Pentru rambursare am folosit o sursă suplimentară de venit, cu frecvență lunară, apărută cu puțin timp înainte. Am decis să o aloc integral pentru credit, fără compromisuri și fără ajustări artificiale în bugetul existent.
Astfel, bugetul lunar curent a rămas stabil. Rata nu a concurat cu cheltuielile obișnuite și nu a creat presiune. Creditul a fost izolat într-un flux separat, tratat ca un obiectiv temporar, nu ca o povară permanentă.
La final, când creditul era deja istorie, aveam și obiectul acelei achiziții importante, și sursa de venit suplimentară. Din acel moment, banii respectivi au putut fi redirecționați către alte obiective.
Experiența mi-a reconfirmat un principiu simplu: efortul pus înaintea unei experiențe amplifică satisfacția finală. Planificarea, disciplina și claritatea fac diferența dintre o datorie care apasă și una care servește un scop.
Iar despre datorii, concluzia mea rămâne aceeași: gestionate corect, ele pot deveni un instrument care îți cumpără timp și îți oferă opțiuni.
