Interviu cu Andrei Octav Moise,
membru în Boardul Fondului Proprietatea,
Președinte al Comitetului de Nominalizare și Remunerare
Din perspectiva experienței dumneavoastră în mediul privat și în piețe financiare internaționale, cum evaluați nivelul actual de maturitate al pieței de capital din România?
Piața de capital din România a crescut mult în ultimii ani, dar nu este încă o piață „matură” ca în țările dezvoltate. Avem progrese reale, dar și limite evidente.
Bursa a evoluat, însă depinde încă de câteva companii mari, lichiditatea este inegală, iar structura investitorilor este dominată în continuare de fondurile de pensii, nu de capital instituțional diversificat sau de investitori de retail. O piață cu adevărat matură nu se vede doar în anii buni, ci prin capacitatea de a finanța constant economia și de a trece stabil prin perioade dificile.
S-au făcut pași importanți atât în reglementare, cât și în transparență, comparativ cu acum câțiva ani, și cred că suntem pe drumul cel bun. Totuși, sunt încă multe de făcut, în special în zona educației financiare.
În opinia mea, obiectivul ar trebui să fie atragerea în piața de capital a investitorilor care acum își țin banii exclusiv în depozite bancare sau în real estate și demonstrarea faptului că bursa este un instrument esențial pentru diversificarea investițiilor, cu randamente potențial mult mai atractive.
Fondul Proprietatea joacă un rol particular în arhitectura pieței de capital românești. Cum vedeți evoluția acestui rol?
Fondul Proprietatea are un rol special în piața de capital din România. Nu a fost doar un investitor mare, ci, într-o perioadă în care piața abia se forma, a devenit un model despre cum ar trebui să funcționeze lucrurile: transparență, reguli clare și o comunicare corectă cu investitorii.
Astăzi, rolul Fondului nu mai este să acopere lipsurile pieței, ci să împingă lucrurile în direcția firească: listări la prețuri corecte, evaluări realiste, guvernanță serioasă în companiile din portofoliu și, în general, un comportament care ridică standardele pentru toată piața. Din păcate, Fondul Proprietatea nu mai este neapărat astăzi acel etalon de guvernanță corporativă pe care l-a reprezentat cândva. Tocmai de aceea, împreună cu ceilalți membri ai Consiliului Reprezentanților, depunem un efort foarte mare pentru a corecta derapajele apărute în timp și pentru a readuce Fondul Proprietatea acolo unde trebuie sa fie: un exemplu de transparență și performanță pentru toate companiile listate la BVB.
Relevanța Fondului nu vine doar din mărime, ci din exemplul pe care îl dă și din respectul pe care îl arată acționarilor prin transparenta si maximizarea randamentelor. Acest exemplu trebuie menținut constant, pentru că de el depinde încrederea pe care eu, personal, vreau să o reconstruiesc și să o consolidez pe termen lung în piața de capital.
Care sunt principalele provocări structurale ale pieței de capital din România?
Provocările pieței de capital din România sunt cunoscute și nu are rost să le ascundem sub preș. În afara câtorva companii mari, lichiditatea este foarte redusă, guvernanța corporativă este adesea doar „pe hârtie”, iar reglementările se schimbă prea des și câteodată imprevizibil. La asta se adaugă și diverse intervenții administrative care nu fac altceva decât să afecteze încrederea investitorilor.
Cea mai mare problemă, din punctul meu de vedere, este lipsa de consecvență si transparenta. Avem reguli care se modifică frecvent, mesaje contradictorii și decizii care nu sunt explicate clar pieței. Iar într-o piață fragilă, comunicarea și predictibilitatea nu sunt „nice to have”, ci absolut esențiale.
Dacă aceste probleme structurale nu sunt rezolvate, orice perioadă bună va rămâne fragilă. S-au făcut într-adevăr pași importanți în direcția corectă, dar trebuie să continuăm și chiar să accelerăm aceste îmbunătățiri. Altfel, creșterea va veni doar din context, nu din soliditatea reală a pieței — iar asta nu poate funcționa pe termen lung.
În ce măsură cadrul de guvernanță corporativă răspunde cerințelor investitorilor internaționali?
În multe companii românești – inclusiv cele listate, nu doar cele private – guvernanța corporativă există mai mult la nivel declarativ decât în practică. Atât investitorii internaționali, cât și cei locali nu cer perfecțiune, ci reguli clare, respectate consecvent, fără excepții și fără interpretări discutabile.
Pentru ei, lucrurile de bază sunt esențiale: membri cu adevărat independenți în consilii, comitete de audit și control care chiar funcționează, nu doar bifează proceduri, și o separare clară între rolul administratorilor neexecutivi și deciziile managementului executiv. Aceste aspecte nu sunt un „plus”, ci un minim obligatoriu.
Când guvernanța reală lipsește, efectele apar imediat: nu doar investitorii străini evită piața, ci și cei locali își reduc expunerea și nu mai consideră România o opțiune sigură pentru investiții pe termen lung – cu atât mai mult acum, când este extrem de ușor pentru orice investitor să mute capitalul oriunde în lume, în câteva ore sau maxim zile.
Cum evaluați apetitul investitorilor străini pentru activele românești?
Interesul investitorilor străini pentru România există, dar este clar selectiv și mult mai prudent decât în alte piețe. Problema nu este economia în sine – România are creștere, are companii bune și randamente competitive. Problema reală este incertitudinea.
Riscul pe care investitorii îl percep nu vine neapărat din regiune sau din contextul geopolitic, ci mai ales din deciziile interne schimbate des, în special cele fiscale și de reglementare. Lipsa de predictibilitate îi ține la distanță, nu fundamentele economiei.
România nu este penalizată pentru ceea ce este, ci pentru faptul că nu transmite clar încotro vrea să meargă. Investitorii se feresc de incertitudine, nu de oportunități. Dacă direcția devine clară și stabilă, apetitul lor va crește imediat și chiar exponențial in opinia mea.
Ce rol pot avea investitorii instituționali în profesionalizarea managementului?
Investitorii instituționali sunt, de fapt, cel mai puternic instrument de disciplină într-o companie. Nu prin discursuri frumoase sau recomandări generale, ci prin lucruri concrete: votul lor, criterii clare de performanță și faptul că alocă sau retrag capitalul în funcție de cum se comportă managementul.
Acolo unde investitorii instituționali sunt activi și consecvenți, managementul se profesionalizează rapid. Unde sunt pasivi, problemele rămân ani de zile.
Profesionalizarea nu vine din intenții bune, ci din presiune constantă, reguli ferme și aplicate fără excepții. Exact asta face diferența între companiile care evoluează și cele care stagnează.
Cum apreciați transparența și predictibilitatea politicilor economice și fiscale?
Predictibilitatea este, în continuare, una dintre cele mai mari slăbiciuni ale României. Investitorii pot accepta taxe mai mari sau mai mici și pot lucra cu niveluri diferite de fiscalitate, dar nu pot lucra cu reguli schimbate peste noapte.
Atâta timp cât nu avem calendare clare, consultare reală și explicații coerente pentru deciziile economice, orice avantaj competitiv dispare rapid.
Dacă predictibilitatea rămâne fragilă, atunci și strategia de atragere a investițiilor va rămâne slabă. Nu poți construi o clădire înaltă când fundația se schimbă de câteva ori pe an.
Este piața de capital utilizată eficient ca instrument de finanțare?
Piața de capital este, în continuare, mult prea puțin folosită ca sursă de finanțare pentru companii. Problema nu este lipsa banilor, ci lipsa de încredere și, uneori, lipsa de educație managerială.
Pentru multe firme, listarea încă este văzută ca o obligație sau ca un pas dificil, nu ca un parteneriat pe termen lung cu investitorii.
Dacă piața ar fi folosită constant și nu doar ocazional, companiile ar avea acces la capital mai ieftin, ar deveni mai disciplinate financiar și ar câștiga credibilitate rapid.
Care este rolul educației financiare în dezvoltarea pieței?
Educația financiară este esențială pentru o piață de capital stabilă. Cu cât avem mai mulți investitori locali informați corect, cu atât piața devine mai solidă și mai puțin speculativă.
Fără educație financiara, creșterea numărului de investitori este doar temporară și se poate risipi la primul șoc. Vedem asta foarte clar în zona crypto, unde zeci de mii de oameni au fost convinși că „investesc”, când de fapt au jucat mai rau decat la casino fără reguli, fără protecție și fără să înțeleagă riscurile reale.
Educația financiară face diferența între speculație și investiție: între a urmări randamente reale, în active tangibile și reglementate, și a cădea în capcana unor promisiuni iluzorii. Pe piața de capital, investitorii beneficiază de reguli clare, transparență și protecție, iar companiile listate la BVB funcționează într-un cadru bine definit, care poate susține pe termen lung creșterea activelor.
De aceea, dacă nu investim serios în educație financiară, creșterea numărului de investitori nu va fi sustenabilă; va fi doar o fază trecătoare, nu o fundație solidă pentru dezvoltarea pieței pe termen lung.
Ce pot face instituțiile pentru a stimula participarea investitorilor individuali?
Instituțiile pieței trebuie să ofere în primul rând claritate, simplitate și o comunicare sinceră. Investitorul individual nu are nevoie de protecție excesivă sau de mesaje pompoase, ci de reguli simple și informații corecte, prezentate fără ambiguități.
Birocrația inutilă și comunicarea festivă nu aduc încredere. Din contră, îi îndepărtează pe oamenii care abia încep să investească.
Participarea investitorilor individuali crește atunci când regulile sunt ușor de înțeles, aplicate consecvent și nu se schimbă arbitrar. Cu cât mediul este mai previzibil și transparent, cu atât mai mulți români vor dori să își plaseze economiile pe piața de capital.
Cum vedeți cooperarea dintre sectorul public și cel privat?
Cooperarea dintre sectorul public și cel privat în România, mai ales în companiile listate la BVB funcționează bine doar acolo unde există reguli clare, obiective comune și responsabilitate reală din partea ambelor părți. Când aceste condiții lipsesc, apar tensiuni, blocaje și decizii greu de înțeles pentru investitori.
În companiile listate unde statul este acționar, colaborarea public–privat poate fi extrem de eficientă cat timp statul înțelege rolul lui: să stabilească direcția strategică, dar să lase managementul profesionist să își facă treaba fără intervenții politice. Sectorul privat aduce disciplină, presiune pentru rezultate, transparență și o cultură a performanței. Statul poate aduce stabilitate și resurse atunci când respectă regulile pieței. Eu, personal, muncesc și îmi doresc ca Fondul Proprietatea să evolueze exact în această direcție și să devină un exemplu pentru alte companii listate care vor să construiască parteneriate public–privat solide și funcționale.
Problema apare când aceste două lumi nu comunică suficient, nu își respectă rolurile sau când deciziile publice sunt luate fără a ține cont de impactul asupra investitorilor. În astfel de situații, companiile listate devin un câmp de tensiune, nu un exemplu de guvernanță.
Dacă statul respectă regulile pieței, iar investitorii privați sunt activi și vigilenți, cooperarea public–privat poate transforma aceste companii în modele de guvernanță și transparență și poate genera randamente foarte atractive pentru investitori pe termen mediu și lung. Eu sunt un susținător convins al parteneriatelor public–private și sunt foarte încrezător că aceasta este direcția în care trebuie să ne îndreptăm în viitor.
Care sunt direcțiile strategice pentru consolidarea poziției României?
România poate deveni cu adevărat atractivă doar prin reguli simple, stabile și comunicate fără ambiguități. Capitalul internațional, la fel ca cel local, nu caută promisiuni, ci predictibilitate și coerență.
Avem avantaje competitive reale, însă acestea trebuie protejate prin politici economice și fiscale predictibile. Fără stabilitate și o viziune clară pe termen mediu și lung, aceste avantaje se pot pierde foarte repede.
Pe scurt, România își consolidează poziția atunci când transmite clar direcția în care merge și când creează un cadru în care investitorii pot avea încredere iar, in opinia mea, suntem pe drumul cel bun.
Cum apreciați inițiativa ASPES privind Programul Național de Educație Financiară?
Inițiativa ASPES privind Programul Național de Educație Financiară este nu doar binevenită, ci absolut necesară în acest moment. Educația financiară nu mai este un „extra”, ci o condiție de bază pentru stabilitatea economică și socială.
Un program structurat, coerent și aplicat consecvent poate schimba modul în care oamenii înțeleg economiile, investițiile și riscul. Dar impactul real va apărea doar dacă acest program este asumat la nivel instituțional de toți actorii și continuat indiferent de schimbările politice.
Realitatea este că, în prezent, majoritatea programelor de educație financiară sunt fragmentate, adesea lipsite de coerență și fără rezultate vizibile în rândul copiilor, studenților, profesorilor sau populației în general. De multe ori par făcute doar pentru a bifa o cerință, nu pentru a produce o schimbare reală, de care societatea are foarte mult de beneficiat.
Avem nevoie, ca țară, de un proiect serios și unitar în această zonă iar eu voi sprijini pe deplin inițiativa ASPES, tocmai pentru că vine să acopere o nevoie reală și urgentă.
