În prima săptămână a lunii februarie ADRBI a găzduit la București a 7-a întâlnire interregională a proiectului european EMBRACER. Sub tematica „Mix Your Mode: Overcoming skill gaps to develop a high-level strategy for seamlessly interconnecting cities withunderserved areas”, partenerii din cele 10 state (Portugalia, Italia, România, Slovenia, Germania, Lituania, Finlanda, Irlanda, Ucraina și Serbia) au analizat modul în care autoritățile pot adopta și implementa standardele europene de mobilitate, cu accent pe planificare integrată, digitalizare, reducerea emisiilor și utilizarea combustibililor sustenabili. Prezent la eveniment atât în calitate de speaker cât și ca stakeholder relevant pentru regiunea București-Ilfov grație expertizei sale profesionale dovedită inclusiv în dialogul social cu autoritățile publice, Vlad Stoicescu, președintele Asociației pentru Combustibili Sustenabili (ASC) & CEO la VoltVert a făcut următoarele precizări:
Cum ar trebui să arate din perspectiva dumneavoastră o rețea de mobilitate cu adevărat rezilientă și ce exemple de bune practici vă inspiră în acest sens?
O rețea de mobilitate cu adevărat rezilientă trebuie să funcționeze ca un ecosistem multimodal integrat, capabil să absoarbă șocurile operaționale prin diversificarea surselor de energie și digitalizarea profundă a fluxurilor de date. Aceasta se bazează pe interoperabilitate și pe convergența dintre rețelele de energie și cele de transport, trecând de la simpla infrastructură fizică la sisteme ciber-fizice complexe. Reziliența nu mai este doar despre redundanță, ci despre predictibilitate și optimizare dinamică, discutând deci despre sisteme ITS (Intelligent Transportation Systems) și Gemeni Digitali (Digital Twins). Exemplele de bune practici care ne inspiră sunt modelul olandez, prin integrarea stațiilor de reîncărcare de mare putere cu algoritmi avansați de grid management și inițiativele „H2 Valleys” (Germania) care demonstrează cuplarea sectorială perfectă, unde hidrogenul nu este doar combustibil, ci un vector de stocare care leagă producția industrială de logistica grea. La nivel național, hub-ul energetic multimodal Petrobrazi este un proiect care marchează tranziția istorică de la
rafinarea tradițională la producția de molecule verzi (SAF și HVO). Este un exemplu de scalabilitate industrială pentru Europa de Sud-Est, demonstrând cum un activ fosil poate fi reconvertit într-un nod de reziliență pentru biocombustibili avansați, esențial pentru securitatea aprovizionării regionale în contextul volatilității geopolitice.
În ce măsură poate hidrogenul verde să contribuie strategic la tranziția către o mobilitate sustenabilă?
Hidrogenul verde reprezintă un pilon esențial în arhitectura procesului de decarbonizare a sectoarelor dificil de atenuat (hard-to-abate), contribuind strategic prin densitatea sa energetică ridicată și capacitatea de a susține transportul greu de lungă distanță. Într-un cadru definit de regulamentul (UE) 2023/1804 (AFIR – Regulamentul de Alimentare cu Combustibili Alternativi), hidrogenul nu este doar un vector energetic, ci o soluție de reziliență sistemică ce permite integrarea surplusului de energie regenerabilă intermitentă prin procesul Power-to-X. Din perspectivă strategică, implementarea infrastructurii aferente hidrogenului pe coridoarele TEN-T transformă România dintr-un consumator marginal într-un nod logistic european pentru molecule curate, susținând atingerea obiectivelor RED III și reducerea dependenței de importurile de hidrocarburi fosile.
Care sunt provocările pe care le întâmpină Bucureștiul când vorbim despre conectarea cu zonele periurbane?
Conectarea zonei metropolitane București-Ilfov se confruntă cu un paradox: deși cererea de mobilitate este în creștere exponențială, răspunsul sistemic este frânat de o fragmentare administrativă istorică și de un deficit de calitate a serviciului la punctul de intersecție dintre modurile de transport. O barieră structurală majoră este gestionarea infrastructurii de către entități diferite cu agende nealiniate. Deși există progrese în ticketing-ul comun, lipsa unei coordonări unice întârzie reacția rapidă la fluxurile de navetă periurbană. De asemenea, dincolo de disponibilitatea vehiculelor, un factor critic de respingere este calitatea precară a transferului fizic. Pentru ca transportul public să devină o alternativă reală la mașina personală, cetățeanul nu trebuie să experimenteze un disconfort major (murdărie, infrastructură pietonală degradată, lipsă de adăpost) atunci când schimbă metroul cu tramvaiul sau autobuzul periurban. Dacă „experiența ultimului metru” în stație implică riscul de a-ți compromite ținuta sau siguranța, bucureșteanul va percepe automobilul personal ca fiind singura opțiune viabilă, indiferent de costul carburantului sau de trafic. Să nu uităm că pietonii stau mai mult decât șoferii la semafor. Pe măsură ce traficul de rutină (naveta clasică) suferă mutații, observăm o creștere a traficului de business și a logisticii urbane (curierat, aprovizionare Just-in-Time, servicii). Infrastructura
actuală nu poate gestiona aceste fluxuri complexe fără digitalizare. Avem nevoie imperativă de tehnologii de tip Digital Twins (Gemeni Digitali) pentru a modela și determina sarcinile în trafic în timp real. Fără o monitorizare digitală care să integreze datele din infrastructură cu sistemele de plată și managementul flotei, nu putem optimiza timpii de semaforizare și nici nu putem prioritiza eficient transportul în comun. O notă pozitivă, dar încă insuficientă, este tendința de a „lăsa transportul în comun să respire” prin implementarea benzilor unice. Aceasta este singura soluție fizică pentru a garanta predictibilitatea timpului de parcurs. Extinderea acestora către intrările din zona periurbană este esențială pentru a descuraja intrarea mașinilor personale în inelul central. Provocarea nu este doar de a pune mai multe autobuze pe traseu, ci de a crea un ecosistem de mobilitate integrat, curat și digitalizat, în care transferul între moduri să fie la fel de confortabil și eficient ca utilizarea vehiculului propriu.
Care sunt domeniile-cheie în care ACS și membrii săi au avut inițiative si rezultate remarcabile având în vedere aria de acțiune pe care o vizează?
Asociația pentru Combustibili Sustenabili (ACS) nu funcționează doar ca un organism de advocacy, ci ca un accelerator de ecosisteme industriale, evoluând de la rolul de observator la cel de partener tehnic. Prin dialogul structurat facilitat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD), ACS furnizează date din industrie și studii de pre-fezabilitate (ex. hub-uri multimodale), asigurând că legislația nu este doar conformă cu UE, ci și fezabilă economic pentru operatorii privați din România. ACS a consolidat ecosisteme integrate de hidrogen, facilitând parteneriate strategice pentru producția descentralizată de hidrogen verde și dezvoltarea primelor flote municipale de hidrogen. Organizația este, totodată, afiliată la implementarea Strategiei Naționale a Hidrogenului. În paralel, membrii ACS au avansat soluții inovatoare în logistica verde (green cold chain), biocombustibili sustenabili și standardizare ESG, prin protocolul cu RENAR, consolidând infrastructura națională de acreditare și poziționând România ca actor relevant în tranziția energetică regională.
