Interviu cu Andrei Octav Moise,
membru în Boardul Fondului Proprietatea,
Președinte al Comitetului de Nominalizare și Remunerare.
Sunteți investitor, antreprenor și membru în Boardul Fondului Proprietatea. Cum vă influențează această dublă perspectivă modul în care priviți rolul FP în raport cu statul român și cu activele strategice din portofoliu?
Eu vin din zona privată, unde valoarea se creează, nu se confiscă. Ca investitor și antreprenor, sunt obișnuit ca regulile jocului să fie clare, transparente și respectate. Din această perspectivă, ce văd astăzi în relația statului cu Fondul Proprietatea este exact opusul: intervenție politică, opacitate și încercări evidente de a transfera valoare din proprietatea acționarilor privați în patrimoniul statului, fără o evaluare corectă și fără respect pentru piață.
FP nu este o pușculiță la cheremul ministerelor. Este un fond listat, cu zeci de mii de investitori, dintre care mulți români. Iar ceea ce văd acum este o ignorare totală a acestui fapt.
Ministrul Transporturilor a declarat public că statul ar trebui să cumpere la „preț de inventar” participațiile FP la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) și portul Constanța. Cum comentați aceste intenții?
Să cumperi la „preț de inventar” un activ de monopol național, care are o performanță operațională uriașă, este nu doar greșit – este în afara oricărei logici economice și în mod clar în detrimentul acționarilor.
Dacă un investitor privat ar încerca să cumpere un activ strategic la o valoare contabilă depășită, sub valoarea reală, în mod sigur, ASF ar avea ceva de spus. Dar când o spune statul, pare că nimeni nu se deranjează.
Așa ceva nu este deloc acceptabil. Este o tentativă de subevaluare intenționată, iar acționarii Fondului Proprietatea sunt obligați să subvenționeze forțat găurile din bugetul României. Statul nu poate să cumpere ieftin de la privați doar pentru că poate convoca o AGA.
În privința Aeroporturilor București, Fondul Proprietatea susține listarea la Bursa de Valori București, în timp ce statul vrea o negociere directă. De ce listarea la bursă este mai corectă și mai avantajoasă?
Listarea la bursă stabilește adevărul: prețul de piață, determinat de cerere și ofertă, nu de negocieri și aranjamente politice.
O negociere directă între stat și FP riscă să fie făcută la un preț administrat, nu la un preț corect. Și asta nu pentru că statul nu ar avea bani, ci pentru că are interesul să cumpere ieftin.
Pe scurt listarea ar fixa un preț public și transparent, ar atrage investitori instituționali și ar aduce aproximativ 500 milioane euro capital pentru infrastructură. Și foarte important, ar proteja interesul acționarilor minoritari. Să știți că cine fuge de transparență, o face cu un motiv precis.
În cazul Aeroporturilor București au existat suspiciuni de tranzacționare pe informații privilegiate, după creșteri puternice ale acțiunii FP înainte de publicarea convocatorului CNAB. Ce ne spune acest incident?
Ce s-a întâmplat ridică semne de întrebare serioase. Timp de trei zile, informația despre intenția de răscumpărare a fost întârziată, deși afectează direct prețul FP, care este listat la bursă. În acest interval, s-au făcut tranzacții mari, cu creștere de aproape 7% a acțiunilor FP.
Un astfel de lucru este extrem de grav, deoarece creează avantaj pentru unii, îi dezavantajează pe investitorii obișnuiți și, mai ales, afectează credibilitatea pieței de capital românești.
Consider că este inadmisibil ca instituțiile statului să transmită semnale de netransparență într-o piață care încearcă să se maturizeze si invit ASF sa investigheze cat mai riguros o posibila manipulare a pieței bazate pe informații privilegiate.
Și Portul Constanța este vizat de același scenariu: cumpărare la valoare contabilă, apoi listare. Este acesta un model acceptabil?
Este un model profund greșit și de fapt periculos. Statul încearcă să cumpere sub valoarea reală și apoi să listeze cu profit pentru el însuși. Ar fi un transfer de valoare de la acționari către stat. Iar dacă FP acceptă astfel de tranzacții, atunci la ce mai avem guvernanță corporativă? La ce mai avem Board? De ce mai avem piață de capital?
Portul Constanța este un activ unic, strategic, cu un rol major în securitatea economică. Nu poți să-l subevaluezi cu bunăștiință. Ar fi un precedent îngrijorător.
Care este mesajul dumneavoastră final către acționarii Fondului Proprietatea, dar și către Guvernul României?
Acționarilor le transmit următorul lucru: nu acceptați subevaluări. Nu lăsați pe nimeni să vă ia activele la prețuri subevaluate. CNAB și Portul Constanța valorează mult mai mult decât se încearcă a se sugera. Cereți transparență, cereți evaluări reale, cereți respect.
Pentru guvern mesajul meu este următorul: statul nu este deasupra legii, iar acționarii Fondului Proprietatea nu sunt o resursă de exploatat. Dacă doriți aceste active, plătiți prețul corect, stabilit de piață. România nu poate progresa prin modelul economic al subevaluării și capturării activelor private. Asta nu e strategie, e slăbiciune administrativă și lipsa de respect față de investitori.
Ce consecințe pot exista pentru piața de capital din România?
Dacă astfel de practici – subevaluare, opacitate, decizii politice în loc de mecanisme de piață – devin normă, atunci întreaga piață de capital românească riscă să se întoarcă în timp cu foarte mulți ani. Investitorii, fie ei locali sau internaționali, urmăresc trei lucruri esențiale: predictibilitate, transparență și protecția drepturilor lor. În momentul în care statul transmite semnalul că poate să ocolească regulile jocului oricând are un interes politic sau bugetar, încrederea dispare.
Consecințele sunt foarte grave: costul capitalului pentru România crește, investitorii instituționali se retrag sau își reduc expunerea, iar proiectele strategice rămân sub finanțate. În plus, orice tentativă de transformare a bursei de la București într-un hub regional devine iluzorie, pentru că nimeni nu va aduce bani într-un ecosistem unde regulile nu sunt respectate.
Pe scurt, dacă permitem precedentul „prețului de inventar”, dacă tolerăm întârzieri intenționate ale informațiilor sensibile sau dacă acceptăm negocieri netransparente în spatele ușilor închise, riscăm să compromitem ani întregi de eforturi pentru dezvoltarea pieței de capital. România are nevoie de o bursă solidă, respectată, nu de una vulnerabilizată de intervenții politice. Iar investitorii se vor comporta exact așa cum îi obligă realitatea: vor părăsi România și își vor muta capitalul în alte locuri.
