Interviu cu director, prof. ing. CORALIA BAROSAN,
Colegiul Tehnic de Aeronautică Henri Coandă București
Colegiul Tehnic de Aeronautică are un profil strategic pentru economia României. Cum definiți astăzi misiunea instituției într-un context în care industria aeronautică și tehnologică evoluează accelerat?
Misiunea Colegiului Tehnic de Aeronautică Henri Coandă este de o oferi servicii de educație și formare profesională în domeniul aviație, de a deveni nucleul de formare adaptabil la industria aeronautică. Ne concentrăm pe formarea de tehnicieni de aviație capabili să lucreze cu standardele europene, prin prisma parteneriatului cu ONG-uri care acordă licențe pe PART 146 (legislație europeană).
Care sunt cele mai dificile trei provocări manageriale cu care vă confruntați zilnic – resursă umană, infrastructură, finanțare, curriculum, unde simțiți că sistemul nu vă oferă suficiente instrumente?
a) În privința resursei umane ne confruntăm cu dificultatea de a aduce ingineri din industrie în învățământ deoarece sistemul nu oferă motivare financiară competitivă pentru experți.
b) În privința infrastructurii și modernizării echipamentelor, de precizat faptul că tehnologia aeronautică evoluează mult mai repede decât capacitatea de achiziție a școlii.
c) În ceea ce privește corelarea planurilor de învățământ cu ritmul industrial se observă o rigiditate a sistemului centralizat în aprobarea rapidă a noilor module de specialitate.
Profilul aeronautic presupune rigoare, disciplină și standarde ridicate de siguranță. Cum se transferă această cultură profesională către elevi încă din primii ani de studiu?
Transferul culturii profesionale se face prin:
- reguli stricte în laboratoare, ateliere de practică, încă din clasa a IX-a.
- atât profesorii ingineri cât și maiștri instructori modelează comportamentul elevilor.
- având în vedere că o eroare de execuție în aviație ar putea avea consecințe majore, este important să-i determinăm pe elevi să înțeleagă faptul că măsurile de siguranță sunt cele mai importante.
Există un decalaj între ceea ce solicită piața muncii – în special sectorul tehnic și industrial și ceea ce poate livra astăzi învățământul preuniversitar? Unde apar cele mai vizibile diferențe?
Decalajul piața muncii-învățământ există, în special în ceea ce privește viteza de adoptare a noilor tehnologii. Industria folosește echipamente computerizate avansate in timp ce școala folosește utilaje clasice, din lipsa fondurilor. Altă diferență vizibilă ar fi că piața muncii cere responsabilitate și capacitatea de a rezolva sarcinile sub presiune, aspecte care necesită o abordare practică și mai puțin teoretică.
„Industria evoluează mult mai rapid decât capacitatea sistemului educațional de a se adapta, iar școala trebuie să recupereze acest decalaj.”
În ce măsură colaborarea cu operatori economici sau companii din domeniul aeronautic influențează formarea practică a elevilor? Avem un model funcțional de parteneriat sau încă funcționăm punctual și fragmentat?
Colaborarea cu operatorii economici este esențială, colegiul nostru având încheiate parteneriate cu ROMAERO SA, TURBOMECANICA SA, BLUE-AIR, pentru stagii de pregătire practică învățământ tehnologic liceal și dual. Avem în derulare un proiect ERASMUS +, în cadrul căruia grupe de elevi din clasele de profil tehnic se deplasează la licee de profil din Europa în vederea consolidării cunoștințelor teoretice și dezvoltarea abilităților practice în domeniul aviației.
Finanțarea învățământului tehnic rămâne un subiect sensibil. Considerați că actualul model de finanțare per elev reflectă corect costurile reale ale unei școli cu profil tehnologic specializat?
Consider că finanțarea per elev actuală nu reflectă corect costurile reale. Învățământul tehnic si mai ales aeronautic necesită consumabile, materiale, echipamente de siguranță și mentenanță foarte scumpe. Dacă vrei să formezi viitori specialiști în domeniu finanțarea ar trebui să aibă un coeficient de cost mult mai mare.
„Dacă vrem specialiști reali pentru industrie, educația tehnică trebuie susținută prin investiții, echipamente moderne și specialiști din industrie în școală.”
Observați diferențe semnificative între generațiile de elevi în ceea ce privește disciplina, capacitatea de concentrare și asumarea responsabilității profesionale? Ce s-a schimbat concret în ultimii ani?
Se observă că generația actuală este mai rapidă în a înțelege tehnologia, dar are o capacitate de concentrare mai redusă. În ceea ce privește asumarea responsabilității profesionale, generația actuală are probleme, angajamentul crescând doar atunci când intervine recompensa imediată. Răbdarea și capacitatea de concentrare sunt printre minusurile aceste generații.
Problemele sistemice din educație – subfinanțare, instabilitate curriculară, presiune administrativă, ajung inevitabil la elevi. Cum se manifestă aceste vulnerabilități în parcursul lor educațional?
Vulnerabilitățile sistemice (subfinanțarea, instabilitatea) determină o demotivare a elevilor iar deficitul de cadre didactice și mobilitatea acestora de la o școală la alta determină o lipsă de continuitate în predarea materiilor.
„Învățământul tehnic nu poate forma specialiști pentru economie fără investiții reale în laboratoare, echipamente și resursa umană.”
Educația financiară devine esențială într-o economie tehnologică și competitivă. Cum se manifestă interesul liceenilor pentru noțiuni precum buget personal, salariu net vs. brut, taxe, contribuții sau economisire?
Interesul elevilor pentru educația financiară este în creștere pentru că elevii doresc să-și asigure o oarecare independență și sunt interesați să-și administreze bugetul personal provenit din burse de merit, burse sociale, burse profesionale, alocații, etc.
Considerați că elevii din învățământul tehnic sunt suficient pregătiți să înțeleagă realitățile economice: fiscalitate, costul forței de muncă, productivitate, antreprenoriat tehnic? Dacă nu, ce ar trebui schimbat?
Elevii nu sunt suficient de pregătiți pentru realitățile economice deși în clasa a X-a învață disciplina Educație Antreprenorială. Consider că nu este suficient pentru implementarea noțiunilor practice de fiscalitate. Educația financiară trebuie predată de profesioniști nu doar de profesori de economie.
„Educația financiară poate produce efecte reale în școli doar atunci când teoria este dublată de proiecte practice, simulări și parteneriate cu mediul economic.”
România discută frecvent despre criza forței de muncă specializate. Credeți că învățământul tehnologic este tratat strategic la nivel național sau încă este perceput ca o alternativă secundară față de liceele teoretice?
Decidenții recunosc nevoia acută de specialiști din toate domeniile dar, strategia este lentă în a ridica prestigiul liceelor tehnologice. Pentru aceasta este nevoie de resurse materiale, financiare și campanii masive de promovare.
Dacă ați avea libertate deplină de decizie pentru trei reforme imediate în zona educației tehnice preuniversitare, care ar fi acestea și de ce?
Propuneri de reforme:
- Investiții pentru dotarea atelierelor școală, conforme cu profilul liceului tehnologic și la standarde europene;
- Descentralizarea tuturor unităților de învățământ;
- Atragerea experților din industrie- prin motivare financiară.
Programul Național pentru Educație Financiară în România (PNEFR) își propune creșterea competențelor financiare la nivel preuniversitar. Din perspectiva dumneavoastră, cât de pregătit este astăzi un elev de liceu tehnic să înțeleagă relația dintre formarea profesională, venituri, taxe și stabilitate financiară personală?
Consider că elevii sunt pregătiți prin PNEFR doar la nivelul teoretic.
Credeți că Programul Național pentru Educație Financiară în România (PNEFR) va putea produce efecte reale în școli? Ce ar trebui făcut pentru ca educația financiară să fie cu adevărat utilă elevilor?
PNEFR poate produce efecte reale în școli dacă ceea ce se învață la nivelul teoretic se poate pune în practică prin proiecte, simulări reale, parteneriate, etc.
