de Bogdan Petre,
vicepreședinte al Asociației pentru Studii
şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES)
În orice economie modernă, sistemul de asigurări joacă un rol vital, funcționând ca un mecanism de gestionare a riscurilor și ca o plasă de siguranță pentru cetățeni, companii și instituții publice. În România, un sistem de asigurări stabil este esențial nu doar pentru protejarea activelor individuale și a afacerilor, ci și pentru susținerea stabilității financiare și a dezvoltării economice generale. România a înregistrat progrese importante în construirea unei piețe de asigurări competitive, dar fragilitatea pieței și problemele recurente de reglementare au creat obstacole majore în calea stabilității pe termen lung.
Piața asigurărilor din România a trecut prin transformări semnificative de-a lungul ultimilor ani, fiind marcată de momente-cheie, unul dintre cele mai importante momente fiind înființarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 93/2012, aprobată prin Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 234 din 23 aprilie 2013.
Înființarea ASF a reprezentat un pas necesar în consolidarea și monitorizarea pieței de asigurări, având ca scop principal reglementarea activităților financiare nebancare și alinierea pieței românești la standardele Uniunii Europene. ASF a fost înființată pentru a centraliza controlul și pentru a asigura o supraveghere mai eficientă a sectorului de asigurări, pensii private și piața de capital, o mișcare care a venit ca răspuns la recomandările Comisiei Europene. Această centralizare a contribuit la o mai bună coordonare a reglementărilor și la creșterea transparenței pieței de asigurări, protejând consumatorii împotriva practicilor de risc ale companiilor nesigure.
Piața asigurărilor din România în 2024 a ajuns la un volum total al primelor brute subscrise de 23,4 miliarde lei, în creștere cu 11% față de 2023. Segmentul asigurărilor generale domină autoritar cu 81% din total, în timp ce asigurările de viață, deși pe un trend ascendent, reprezintă doar 19%. Într-o economie cu un PIB estimat la 1.600 miliarde lei și o creștere economică de 1,4% în varianta optimistă și 0,3% în varianta negativă, această pondere este mult sub media Uniunii Europene, unde raportul dintre primele de asigurare și PIB este de patru- cinci ori mai mare. Obiectivul reconstrucției sistemului de asigurări nu poate fi altul decât ridicarea acestei industrii la un nivel de încredere, penetrare și stabilitate comparabil cu piețele mature, adaptarea completă la standardele europene și internaționale și transformarea digitală integrală a proceselor, astfel încât asigurarea să nu mai fie percepută ca o taxă impusă, ci ca un mecanism esențial de protecție și planificare financiară.
Dimensiunea pieței a crescut constant în ultimii ani, dar structura rămâne dezechilibrată. În 2023, primele brute subscrise au fost de 21 miliarde lei, din care aproape 84% au venit din asigurări generale și doar 16% din viață. Anul 2024 a adus o accelerare, cu
23,4 miliarde lei în total, însă ponderea asigurărilor de viață abia a urcat la 19%. Primele trei luni din 2025 confirmă tendința de creștere, cu un volum de aproape 6 miliarde lei, dintre care 4,7 miliarde lei în segmentul non-viață și 1,3 miliarde lei în viață, ceea ce înseamnă o creștere anuală de 7% și o maturizare ușoară a structurii portofoliului.
Indicatorii de solvabilitate arată o capacitate bună de absorbție a șocurilor: în 2023, SCR ratio a fost 168%, iar MCR ratio 368%. În 2024, solvabilitatea s-a menținut peste limitele minime impuse de Solvency II, dar cu o scădere ușoară pe fondul creșterii rapide a cerințelor de capital. În primul trimestru din 2025, SCR ratio este 159% și MCR ratio 376%, confirmând că piața are încă rezerve solide.
Pe partea de daune, în 2023 s-au plătit 7,71 miliarde lei, iar în 2024 această sumă a urcat la 10,6 miliarde lei, cu o pondere de peste 80% în zona nonviață. Rezervele tehnice au crescut cu 19%, ajungând la 22,1 miliarde lei, iar investițiile totale au atins 31,6 miliarde lei, dintre care aproximativ 70% sunt plasate în obligațiuni de stat. În T1 2025, rezervele tehnice au urcat la 22,7 miliarde lei, investițiile la 33,4 miliarde lei, iar despăgubirile plătite în primele trei luni au fost de 2,81 miliarde lei.
Problema majoră rămâne concentrarea pieței pe RCA. În 2024, primele RCA au totalizat 9,94 miliarde lei, reprezentând aproape jumătate din segmentul nonviață. În T1 2025, asigurările auto obligatorii reprezintă 69% din nonviață, cu prime în valoare de 2,38 miliarde lei, în creștere cu 11% față de aceeași perioadă a anului precedent. Piața este controlată în proporție de 55% de primii trei asigurători, în scădere ușoară de la 60%, iar distribuția prin brokeri domină clar: 79% în general și 69% în viață.
La nivel de percepție, românii cumpără asigurări mai ales pentru preț și încrederea în companie, foarte puțini alegând pe criterii de acoperire reală a riscurilor. Lipsa unei culturi solide a asigurărilor se reflectă direct în gradul redus de penetrare, iar educația financiară pe acest segment este aproape inexistentă la nivel instituțional.
Privind în afara granițelor, diferențele dintre piața românească și piețele europene sunt izbitoare. În Polonia, o economie comparabilă ca dimensiune și istoric, gradul de penetrare al asigurărilor depășește 3% din PIB, față de sub 2% în România. Polonezii au reușit această performanță printr-o combinație de reglementare stabilă, stimulente fiscale pentru asigurările de viață și sănătate și o diversificare reală a produselor, care face ca RCA-ul să nu depășească 35% din piață. Modelul ceh este și mai echilibrat: cu o economie de dimensiuni mai mici decât a noastră, Cehia are o piață de asigurări matură, cu un segment de viață dezvoltat și cu produse integrate în planurile de pensii și economisire pe termen lung.
În piețele vest-europene, structura este complet diferită. Germania, Franța sau Olanda au asigurările de viață și sănătate ca pilon principal, iar asigurările auto reprezintă doar un segment secundar, fără dezechilibre majore în portofoliu. Franța, de exemplu, are un fond de garantare a plății daunelor (Fonds de Garantie des Assurances Obligatoires – FGAO) care intervine automat în cazurile de insolvență a unui asigurător sau în accidente cu vehicule neasigurate, eliminând blocajele administrative și protejând consumatorul. În Marea Britanie, Motor Insurers’ Bureau (MIB) are un rol similar, cu finanțare directă din contribuțiile tuturor asigurătorilor din piață.
Un alt element comun în aceste piețe este digitalizarea avansată. Subscrierea polițelor, verificarea valabilității, evaluarea daunelor și plata despăgubirilor se fac online, cu procese automatizate și interoperabilitate între companiile de asigurări și instituțiile statului. În Germania, platformele comune de verificare a polițelor permit autorităților să identifice instantaneu mașinile neasigurate, reducând evaziunea și presiunea pe sistem. În Polonia, digitalizarea s-a extins inclusiv la gestionarea daunelor în caz de dezastre naturale, cu algoritmi care calculează compensațiile pe baza imaginilor satelitare.
România nu este complet izolată de aceste trenduri, dar le adoptă fragmentar și cu întârzieri. În piața națională instrumentele de supraveghere preventivă bazate pe big data, utilizate deja în Franța sau Cehia, lipsesc. Fondul de garantare funcționează, dar cu limitări financiare și operaționale evidente în cazuri de insolvențe mari, cum au fost Astra, Carpatica, City Insurance și Euroins.
Diferența esențială nu este doar în volum, ci în arhitectura pieței. Piețele performante au o structură de încredere între reglementator, companii și clienți. Reglementatorul este respectat pentru că acționează rapid și predictibil, companiile sunt stabile și diversificate, iar clienții înțeleg că asigurarea este o componentă vitală a planificării financiare, nu o obligație birocratică. În România, lipsa de stabilitate legislativă, reacțiile pompieristice la crize și concentrarea excesivă pe RCA au generat un cerc vicios al neîncrederii.
Această comparație nu este un simplu exercițiu academic, ci o radiografie a decalajului pe care trebuie să îl recuperăm. Modelele din Polonia și Cehia sunt aplicabile aproape direct, în timp ce cele din Franța și Germania necesită adaptări la specificul local. Reconstrucția pieței românești trebuie să plece de la aceste exemple, cu obiectivul clar de a reduce dependența de RCA, de a crește asigurările de viață și sănătate și de a integra digitalizarea nu ca opțiune, ci ca infrastructură obligatorie.
Reconstrucția sistemului de asigurări din România trebuie să plece de la o schimbare fundamentală de paradigmă. Nu este suficient să reglăm tarife RCA sau să corectăm punctual deficiențe legislative, ci trebuie să regândim arhitectura întregii piețe pentru următoarele două decenii. Viziunea trebuie să fie una de stabilitate, diversificare, digitalizare integrală și creștere a gradului de penetrare prin stimulente inteligente, nu prin constrângeri administrative.
1. Stabilitatea legislativă. Piața de asigurări nu poate funcționa într-un mediu în care regulile se schimbă de la un an la altul, iar măsurile sunt luate sub presiunea crizelor. Legislația trebuie să fie un cadru unitar, predictibil, capabil să susțină dezvoltarea pe termen lung, nu doar să stingă focurile momentului. Asta înseamnă un cod al asigurărilor clar, integrat și armonizat cu directivele europene, dar adaptat realităților economice și culturale din România.
2. Protecția consumatorului. Falimentele răsunătoare din ultimul deceniu au arătat că mecanismele actuale sunt insuficiente pentru a proteja clienții în caz de colaps al unui asigurător. Fondul de garantare trebuie consolidat financiar și operațional, iar procedurile de despăgubire trebuie să fie rapide și automatizate. Un client nu trebuie să aștepte luni sau ani pentru o plată la care are dreptul, doar pentru că procesul birocratic este greoi sau pentru că instituțiile își pasează responsabilitatea.
3. Digitalizarea completă. Piața trebuie să treacă de la procese parțial informatizate la o infrastructură unitară, în care subscrierea, verificarea polițelor, gestionarea daunelor și plata despăgubirilor sunt integrate într-o platformă națională interoperabilă cu bazele de date publice, de la CNAS la Poliție și Registrul Auto Român. Utilizarea blockchainului pentru validarea contractelor și a inteligenței artificiale pentru evaluarea daunelor nu mai este o opțiune, ci o necesitate, dacă vrem să reducem fraudele și să creștem viteza de procesare.
4. Stimularea fiscală a produselor cu valoare socială și economică ridicată. Asigurările de viață, sănătate și locuință trebuie să beneficieze de deduceri fiscale consistente, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii. Experiența altor țări arată că acest tip de stimulent nu doar că extinde piața, ci și reduce presiunea pe sistemul public de sănătate și protecție socială.
5. Deschiderea pieței către capital internațional solid. România are nevoie de intrarea unor jucători globali cu expertiză în reasigurare, gestionarea riscurilor catastrofale și dezvoltarea de produse inovative. Atragerea acestora nu se face prin promisiuni, ci printr-un mediu predictibil, reglementări clare și perspective reale de creștere.
Viziunea strategică este clară: până în 2030, România trebuie să ajungă la un grad de penetrare al asigurărilor apropiat de media UE, să reducă ponderea RCA-ului sub 40% din piață, să dubleze segmentul de viață și sănătate și să opereze într-un cadru digital complet interoperabil. Orice alt obiectiv este o jumătate de măsură și nu schimbă fundamental realitatea actuală.
Reconstrucția pieței asigurărilor nu poate fi realizată prin ajustări cosmetice. Este nevoie de un set coerent de reforme care să atace simultan problemele instituționale, legislative, fiscale și structurale ale pieței. Primul pas este reforma instituțională.
ASF trebuie transformată dintr-un supraveghetor reactiv, care intervine după apariția problemelor, într-un regulator preventiv, capabil să detecteze și să corecteze derapajele înainte să devină crize. Asta înseamnă crearea unei unități dedicate de supraveghere bazată pe big data și inteligență artificială, capabilă să analizeze în timp real indicatorii financiari ai asigurătorilor și să semnaleze instantaneu riscurile de lichiditate, solvabilitate sau fraudă. În paralel, trebuie impus un standard unic de raportare digitală, astfel încât toate companiile să furnizeze date în același format, fără întârzieri și fără posibilitatea de manipulare.
A doua direcție este reforma legislativă. România are nevoie urgentă de un Cod al asigurărilor, un pachet legislativ unitar care să reglementeze toate tipurile de asigurări, de la RCA și property până la viață, sănătate și reasigurări. Codul trebuie să elimine contradicțiile dintre actele normative existente, să stabilească reguli clare pentru formarea prețurilor și să introducă mecanisme automate de ajustare în funcție de evoluția pieței. În cazul RCA, tarifele trebuie să fie determinate de formule transparente, bazate pe risc și statistici, nu pe negocieri politice sau presiuni de moment.
Reforma fiscală este a treia coloană de susținere a sistemului. Asigurările cu rol social, viață, sănătate, locuință, trebuie să beneficieze de deduceri fiscale atât pentru persoane fizice, cât și pentru angajatori. O companie care oferă angajaților asigurări de sănătate ar trebui să aibă deductibilitate integrală a cheltuielii, iar o persoană fizică ce plătește pentru o poliță de viață ar trebui să primească o reducere reală a impozitului pe venit.
Pe plan structural, piața trebuie diversificată. Dependența de RCA este un risc sistemic, un segment dominat de presiuni politice, volatilitate a daunelor și potențial ridicat de fraudă. Este nevoie de dezvoltarea segmentelor de property, sănătate, viață și riscuri catastrofale. Obligațiile minime de reasigurare pentru riscuri majore, cutremure, inundații, catastrofe climatice, trebuie introduse și monitorizate strict. Intrarea de noi jucători internaționali trebuie încurajată prin simplificarea procedurilor de autorizare și prin garantarea unei piețe competitive, fără bariere informale.
Cea mai importantă reformă pe termen lung, este cea a culturii de asigurare. Aici nu vorbim despre o campanie publicitară de o lună, ci despre un program național permanent de educație financiară aplicată. În școli, licee și universități trebuie introduse module obligatorii despre asigurări, iar la nivel public trebuie derulate campanii susținute, cu explicații clare despre beneficiile și mecanismele reale ale asigurării. În lipsa unei cereri informate din partea consumatorului, nici cea mai bine reglementată piață nu va atinge maturitatea.
Acest pachet de reforme nu este negociabil dacă ne dorim o piață funcțională. Implementarea fragmentată sau întârziată va însemna repetarea istoriei: falimente răsunătoare, lipsă de încredere, RCA dominant și restul pieței subdezvoltat.
Digitalizarea pieței asigurărilor din România nu trebuie privită ca un moft tehnologic sau ca un simplu pas „în ton cu vremurile”, ci ca o condiție de supraviețuire a sistemului. Într-o piață în care procesele sunt încă fragmentate, raportările se fac în formate diferite, iar verificările de polițe sau de daune se bazează pe documente scanate și apeluri telefonice, pierderile și riscurile de fraudă sunt inevitabile. Singura soluție este construirea unei infrastructuri digitale naționale unificate, administrată sub supravegherea ASF, dar accesibilă în timp real tuturor actorilor din piață – asigurători, brokeri, service-uri, autorități publice, clienți.
Primul pas este implementarea unui registru național al polițelor, în care fiecare contract de asigurare emis în România, indiferent de tip, să fie înregistrat instantaneu, cu datele esențiale criptate și protejate. Acest registru trebuie integrat cu bazele de date ale Ministerului de Interne, Registrului Auto Român, CNAS și ANAF, astfel încât verificarea unei polițe să fie automată și imposibil de falsificat. Tehnologia blockchain este aici instrumentul perfect, odată înregistrată o poliță, aceasta nu mai poate fi modificată sau ștearsă fără urme digitale clare.
Al doilea pas este digitalizarea procesului de despăgubire. Evaluarea daunelor trebuie făcută în baza unor proceduri standardizate, cu utilizarea inteligenței artificiale pentru analiza fotografiilor și documentelor transmise de client. Acest lucru reduce subiectivismul, accelerează plata și limitează tentativele de fraudă. Plățile trebuie efectuate prin sisteme automatizate, cu termene fixe și penalități pentru întârziere, nu există motiv ca un client să aștepte 90 de zile pentru o despăgubire atunci când toate datele sunt verificate în câteva minute.
Un alt element crucial este interoperabilitatea completă între actorii din piață. Service-urile auto, spitalele private și publice, evaluatorii independenți, companiile de reasigurare, toți trebuie conectați la aceeași platformă digitală, astfel încât schimbul de informații să fie instantaneu și sigur. În loc de PDF-uri trimise pe email și procese verbale pe hârtie, trebuie folosite fluxuri electronice standardizate, validate electronic și arhivate automat.
Inovația în produse este următoarea frontieră pe care piața națională este obligată s-o treacă.
Inovația trebuie să fie dublată de securitate cibernetică și conformitate cu reglementările europene, inclusiv GDPR. Orice digitalizare care nu include criptare, audit și monitorizare permanentă deschide piața la fraude, atacuri și pierderi reputaționale, ceea ce subminează reconstrucția.
În plus, digitalizarea trebuie să fie dublată de analiză predictivă. ASF și companiile trebuie să folosească datele colectate nu doar pentru raportări, ci pentru anticiparea riscurilor, de la probabilitatea unei fraude în RCA, până la estimarea impactului economic al unui cutremur asupra portofoliilor de property. Aceste analize trebuie transformate în politici preventive, nu doar în statistici post eveniment.
În lipsa acestui salt tehnologic, piața românească va rămâne captivă în trecut, vulnerabilă la fraude, instabilă la nivel de lichiditate și incapabilă să răspundă nevoilor reale ale consumatorilor. Digitalizarea nu este o opțiune, este linia de demarcație între un sistem funcțional și unul condamnat la colaps periodic.
Reconstruirea încrederii în piața asigurărilor din România este cea mai grea etapă și, paradoxal, cea mai puțin discutată în strategiile oficiale. După ani de falimente răsunătoare, procese interminabile și tarife instabile, publicul nu mai pornește de la prezumția de bună-credință. Mulți români consideră că o poliță este o taxă inutilă, iar companiile de asigurări sunt percepute ca entități care „iau banii și nu plătesc”. Fără schimbarea acestei percepții, nici cea mai sofisticată reglementare și nici cea mai modernă infrastructură digitală nu vor aduce rezultate.
Statul român, prin instituțiile sale, a avut un rol ambiguu în piața asigurărilor: teoretic, garant al stabilității și al protecției consumatorilor; practic, de multe ori pompier care intervine după ce incendiul a izbucnit și, în anumite momente, chiar generator de instabilitate prin măsuri prost gândite. Reconstrucția sistemului de asigurări nu se poate face fără o repoziționare clară a rolului statului și a instituțiilor-cheie: ASF, BNR, Ministerul Finanțelor, Guvernul, Parlamentul.
Reconstrucția pieței interne trebuie ancorată explicit în cadrul european, nu doar formal. Solvency II rămâne coloana vertebrală pentru cerințele de capital, evaluarea pe bază economică a activelor și pasivelor, testele de stres și guvernanța riscului. Aici nu avem loc de interpretări „naționale”: principiile sunt comune, iar convergența de supraveghere urmărită de EIOPA obligă la un standard unic de prudențialitate.
Big data și AI nu sunt opționale. Modelele predictive permit estimarea precisă a daunelor, ajustarea primelor în timp real și detecția comportamentelor frauduloase, reducând pierderile financiare cu procente semnificative. Implementarea unor algoritmi de machine learning permite analizarea comportamentului pieței, optimizarea portofoliului și chiar anticiparea cererii pentru produse noi, cum ar fi asigurările parametric sau microinsurance pentru segmente vulnerabile.
Reconstrucția nu poate fi completă fără o schimbare profundă a mentalității populației și a mediului de afaceri față de riscuri și protecție financiară. În România, rata de penetrare a asigurărilor rămâne scăzută în comparație cu media europeană, nu din lipsă de produse, ci din cauza deficitului de cultură financiară. Majoritatea românilor percep asigurarea fie ca un cost inutil, fie ca un instrument de birocrație fără valoare concretă, iar companiile continuă să se confrunte cu reticență la achiziția polițelor voluntare, chiar și atunci când riscul real este ridicat.
Primul obiectiv este integrarea educației financiare încă din școală. Curriculumul trebuie să includă module despre risc, economisire, planificare financiară și rolul asigurărilor în protecția individului și a familiei. Aceste lecții trebuie să fie practice, aplicate pe scenarii reale, astfel încât elevii să înțeleagă impactul unui accident, al unei boli sau al pierderii locuinței asupra bugetului unei familii și să perceapă asigurarea ca pe un instrument de securitate, nu ca pe o taxă suplimentară.
La nivel universitar și postuniversitar, programele trebuie să includă studii de caz din piața reală, managementul riscului, finanțarea asigurărilor și reglementare. Astfel, viitorii manageri, economiști și funcționari publici vor avea competența de a evalua riscuri și de a dezvolta produse adaptate realităților locale, inclusiv soluții inovative pentru segmente neacoperite.
De asemenea, implicarea instituțiilor publice este esențială. Campaniile coordonate de ASF, BNR, Ministerul Educației și alte autorități pot crea mesaje coerente și continuu actualizate despre rolul asigurărilor în viața de zi cu zi. Parteneriatele cu mass-media și platformele digitale permit atingerea unui public larg și asigură vizibilitate pentru inițiativele educative.
Am lăsat deliberat la final cea mai puternică piesă din puzzle-ul reconstrucției pieței de asigurări: înființarea unei companii de asigurări sub umbrela CEC Bank. Vorbim despre o bancă națională cu o reputație solidă și un capital de încredere rar întâlnit pe piața locală, capabilă să transfere aceste atuuri direct în zona de asigurări. O astfel de structură nu ar fi doar „încă un jucător”, ci un pol de stabilitate, cu acoperire națională, capilaritate în mediul urban și rural și o infrastructură logistică gata formată. Beneficiile sunt evidente: integrarea serviciilor bancare cu cele de asigurări într-un pachet complet, atragerea rapidă a unui portofoliu masiv de clienți, distribuția accelerată a polițelor chiar și în cele mai puțin accesibile zone și, mai ales, capacitatea de a respecta cu lejeritate orice indicator financiar de solvabilitate. Din prima zi de funcționare, o astfel de companie ar putea deveni lider de piață, independentă de brokeri și intermedieri costisitoare, schimbând fundamental echilibrul de putere din industria de asigurări și ridicând standardele de încredere, accesibilitate și performanță financiară la un nivel pe care actualii jucători îl pot doar urmări de la distanță.
Strategia de reconstrucție trebuie să fie planificată pe termen mediu și lung, cu obiective clare și măsurabile. Penetrarea asigurărilor trebuie să crească prin produse adaptate nevoilor reale ale populației și companiilor, cu politici de preț echilibrate și transparente.
Reconstrucția sistemului de asigurări din România este un proces complex și multidimensional, care nu poate fi realizat prin intervenții izolate sau măsuri superficiale. Este nevoie de o reformă structurală care să integreze reglementare strictă, digitalizare, educație financiară, guvernanță eficientă și aliniere la standarde internaționale.
