One United Properties achiziționează un teren de 10.710 metri pătrați în apropierea cartierului Floreasca și a Lacului Tei, pentru o nouă dezvoltare rezidențială, One...

  One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, România,...

UE și Noua Zeelandă au încheiat negocierile pentru un acord comercial

UE și Noua Zeelandă au încheiat negocierile pentru un acord comercial, care urmează să deschidă importante perspective economice întreprinderilor și consumatorilor din cele două...

Proiectul de business Tinerii în Arenă, laureat european

Proiectul Tinerii în Arenă, unul dintre cele mai mari evenimente de business din România adresate tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de...

Protocol de colaborare în arbitraj între Camera bucureșteană şi Bursa Română de Mărfuri

La Palatul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a avut loc plenul arbitrilor Curții de Arbitraj București (CAB), de pe lângă...

Tutunul, cea mai „solidară” industrie

  „Când vine vorba despre tutun, dincolo de blamul la modă, toată lumea realizează mai ales în perioadele dificile că industria e un pilon principal...