Proiectul AgriSchool Plus continuă în anul școlar 2025-2026 în liceele cu profil agricol din țară, stimulând spiritul antreprenorial în rândul elevilor, cu sprijinul profesorilor lor. Derularea activităților de educație antreprenorială Junior Achievement (JA) are la bază un kit educațional gratuit, adaptat învățării hibride – la școală și online, care include resurse tipărite și/sau digitale, disponibile pe platforma JA Learn™.
Anual, AgriSchool Plus aduce beneficii pentru peste 800 de elevi și 35 de profesori din liceele agricole, care participă la Programul Internațional JA de Educație Antreprenorială.
Pe baza succesului obținut în anul școlar trecut, ne propunem să continuăm proiectul și în anul școlar 2025-2026, diversificând activitățile și oferind astfel oportunități de dezvoltare profesională unui alt număr de tineri din liceele cu profil agricol.
Liceele cu profil agricol sunt așteptate să se înscrie în proiect pentru acest an școlar până pe 31 octombrie 2025.
La finalul anului școlar anterior, proiectul AgriSchool Plus a generat următoarele rezultate:
- Peste 1.400 elevi implicați în activitățile specifice
- 33 de licee participante
- 56 de profesori implicați direct în programul JA Educație antreprenoriala, dar și la activitățile de împărtășire de experiențe între profesorii participanți la proiect.
- 3 licee au fost beneficiare directe de mini-granturi – în care au avut rol de centre resursă în domeniul educației antreprenoriale, cu specific și aplicabilitate în agricultură.
Cele trei licee beneficiare de mini-granturi au fost Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” Sascut, Liceul Tehnologic Agricol „Olga Sturdza” Miroslava și Liceul „Demostene Botez” Trușești. Acestea au desfășurat o serie de activități, fiecare în parteneriat cu alte trei licee cu profil agricol, cu universități agricole, direcții agricole locale etc. Activitățile desfășurate au avut ca scop principal dezvoltarea unei culturi antreprenoriale în mediul rural, dar și construirea unei comunități de practică în care liceele agricole să își poată împărtăși experiențele, bunele practici și resursele în scopul îmbunătățirii continue a procesului de învățare și a rezultatelor obținute.
Astfel, în derularea acestor proiecte locale au fost implicate 12 licee cu profil agricol, 824 elevi și 72 cadre didactice, alături de 35 de voluntari din mediul de afaceri, universități agricole, autorități locale.
S-au organizat activități de tipul Innovation Day, seminarii și webinare cu teme antreprenoriale, elevii au facut vizite la diverse ferme și afaceri agricole și au avut întâlniri cu antreprenori. Aceștia au împărtășit elevilor din experiența lor, au vorbit despre etapele parcurse până au devenit afaceri profitabile și au răspuns la întrebările elevilor care se pregătesc să devină viitorii fermieri.
La finalul proiectelor derulate prin mini-granturi, fiecare liceu a realizat un traseu-model de implementare a programului de educație antreprenorială JA, adaptat după specificul fiecărui liceu în parte, bazat pe experiența de peste 5 ani pe care liceele o aveau în derularea lui.
Proiectul AgriSchool Plus este parte a Programului „Creștem prin Educație Agricolă“ (CEA), implementat în parteneriat cu Romanian-American Foundation, de un Consorțiu de organizații: Fundația World Vision România, Junior Achievement România, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Centrul Român de Politici Europene.
Feedback-ul primit din partea participanților la activitățile proiectului a pus accentul pe impactul pozitiv și lecțiile învățate:
„Workshhop-ul a fost activitate foarte interesantă mai ales pentru noi adolescenții, pentru că ne învață cum să facem o afacere pentru viitor. Cele trei lucruri pe care le-am învățat sunt: cum aș putea să-mi construiesc o afacere în viitor, cum să am mai multă încredere în mine și cum să folosesc feedback-ul primit în mod constructiv”– elev, Liceul Tehnologic „Pontica” Constanta
„Activitatea Innovation Day a fost foarte utilă atât pentru elevii mei, cât și pentru mine. Un exercițiu practic pentru viitorul elevilor prin testarea calităților antreprenoriale, a vorbitului în public, prin dezvoltarea capacității de a selecta informații relevante pentru prezentarea unei idei de afaceri către audiență și juriu. Am văzut o altă latură a elevilor mei, care devin atât de creativi când le dai libertatea să o facă.” – profesor, Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci.



