Aproape 700.000 de români au folosit anul trecut o asigurare voluntară de sănătate

Date:

Circa 677.000 de români au beneficiat anul trecut de servicii medicale acoperite de asigurările voluntare de sănătate. Astfel, în medie, fiecare persoană asigurată a utilizat în 2022 cel puțin o dată polița de sănătate încheiată fie direct, fie de către angajatorul lor, numărul de accesări înregistrând, de altfel, o creștere constantă în ultimii ani.

Per ansamblu, valoarea totală a serviciilor medicale plătite anul trecut sub formă de despăgubiri (indemnizații) de către companiile de asigurări în baza acestor polițe a fost cu 28% mai mare decât în 2021, depășind 362 milioane lei. Această valoare reprezintă, de altfel, o sumă care nu a mai fost necesar să fie cheltuită din fondul public de asigurări sociale de sănătate.

„O asigurare ne poate scuti de un stres major atunci când imprevizibilul își spune cuvântul în viața noastră, afectându-ne starea de sănătate. Aceste polițe pot asigura un nivel suplimentar de protecție a bugetului familiei, pentru a depăși mai ușor un dezechilibru financiar provocat de un accident sau o boală”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte și Director General al UNSAR.

De altfel, asigurările voluntare de sănătate reprezintă segmentul care a înregistrat una dintre cele mai susținute evoluții la nivelul pieței de asigurări facultative din România, reflectând utilitatea acestor instrumente financiare și confirmând, implicit, interesul în creștere din partea românilor. Datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară arată că piața asigurărilor voluntare de sănătate este de 9 ori mai mare decât acum 10 ani.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

CBRE: Piața industrială și de retail rămân ancore solide pentru investiții și dezvoltare, în 2025

CBRE România confirmă, prin datele sale recente de piață,...

Înrolare 100% online, oferită de Garanti BBVA noilor clienți persoane fizice

Garanti BBVA anunță că oferă „clienților noi, persoane fizice,...

ENERGY CEO FORUM & AWARDS GALA –2025 – 13 mai | InterContinental Athénée Palace Bucharest, Sala Le Diplomate

THE DIPLOMAT – BUCHAREST organizează cea de-a 14-a ediție...

Certificarea locomotivei electrice de 6000 kW, modernizată cu fonduri din PNRR

Compania RELOC Craiova, membră a GRAMPET Group, anunță „obținerea...