Inspectorii vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Brașov au realizat, în urma unei acțiuni operative desfășurate pe raza județului Sibiu, o captură semnificativă de produse accizabile.
În urma unui control de rutină, inspectorii vamali au oprit în trafic mai multe mijloace de transport, unde a fost descoperită o cantitate de 60.000 de pachete, reprezentând 1.200.000 de țigarete, fără timbru fiscal și fără documente de proveniență, disimulate printre produse de igienă transportate legal.
Transportul era efectuat de un cetățean ucrainean, care a declarat că marfa a fost încărcată în Grecia și urma să ajungă în Ucraina, România fiind doar țară de tranzit.
În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.



