CCIR, alături de companiile românești prezente la Adriatic Sea Defence & Aerospace Exhibition and Conference – 2025

Date:

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a participat, în data de 8 aprilie a.c., la Adriatic Sea Defence & Aerospace Exhibition and Conference, eveniment care se desfășoară la Zagreb, în Croația, în perioada 8-10 aprilie a.c. Vizita delegației CCIR la această manifestare a fost sprijinită de E.S. dna Mihaela Cămărășan, ambasadorul României în Republica Croația

Expoziția a reunit cele mai importante companii din lume care activează în domeniul industriei de apărare și industriei aerospațiale, fiind prezente un număr de 28 de state, printre care și România.

Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a subliniat faptul că „în actualul context, România trebuie să își consolideze structura de securitate alături de partenerii europeni, prin creșterea investițiilor în industria de apărare, aceasta reprezentând nu numai o necesitate strategică, ci și o oportunitate economică semnificativă pentru companiile românești. La nivelul CCIR, depunem eforturi pentru relansarea, diversificarea și modernizarea industriilor pentru apărare din România, în deplină concordanță cu strategiile europene și NATO. De asemenea, ne propunem atragerea sectorului privat în diferite nișe ale domeniului industriei de apărare, pentru a se implica în afaceri cu valoare adăugată mare, această abordare vizând stimularea inovației și creșterea competitivității companiilor românești pe piața internațională de profil”.

Ajuns la cea de-a opta ediție, Adriatic Sea Defence & Aerospace Exhibition and Conference (ASDA) reunește producători și furnizori din industria de apărare, companii din sectorul aerospațial, oficiali guvernamentali și militari, experți în securitate și apărare, servind ca platformă pentru prezentarea celor mai noi tehnologii și echipamente militare și stabilirea de parteneriate strategice între companii.  ASDA oferă oportunități semnificative pentru companiile românești din industria de apărare și aerospațială de a-și prezenta produsele și serviciile și de a stabili noi parteneriate de afaceri în acest sector strategic.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Analiză Storia: cum percep românii nivelul de curățenie din orașele și cartierele în care locuiesc

În prezent, Râmnicu Vâlcea, Brașov și Miercurea Ciuc sunt...

Corden BioChem investește în relansarea fabricii de bioetanol de la Podari

Compania Corden BioChem, caracterizată ca „lider european în domeniul...