Președintele Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), domnul Dragoș Simion, s-a întâlnit astăzi, la București, cu Directorul Executiv al EUROFISH, domnul Marco Frederiksen, pentru o discuție de lucru dedicată consolidării cooperării și stabilirii priorităților pentru anul 2026. Întâlnirea a avut loc la doar o zi după reînnoirea mandatului Președintelui ANPA, subliniind angajamentul României pentru continuitate și colaborare activă în acest domeniu.
Ambele părți au evidențiat excelenta cooperare existentă între ANPA și EUROFISH și au reconfirmat interesul comun pentru dezvoltarea unor inițiative care să sprijine creșterea durabilă, modernizarea și competitivitatea sectorului pescuitului și acvaculturii din România.
Discuțiile s-au concentrat asupra planului de lucru al EUROFISH pentru anul 2026, incluzând activități de schimb de bune practici cu alte state membre și consolidare a capacităților, sprijin pentru dezvoltarea sectorului de acvacultură din România și proiectele avute în vedere, relevante și pentru România, ca de exemplu publicarea de ghiduri pentru comercializarea producției din acvacultură sau viitorul sistemelor de acvacultură în iazuri. Președintele ANPA a prezentat prioritățile României pentru anul următor, în special creșterea producției naționale, a valorii adăugate în lanțul de producție, promovarea inovației în acvacultură, îmbunătățirea transparenței pieței și susținerea integrării producătorilor români pe piețele regionale și internaționale.
Cele două părți au convenit să mențină o colaborare strânsă, astfel încât activitățile EUROFISH să fie pe deplin aliniate nevoilor strategice și obiectivelor de politică ale României. Întâlnirea s-a încheiat cu angajamentul comun de a avansa acțiuni concrete care să genereze rezultate tangibile pentru sector în 2026.



