Creditare în condiții avantajoase pentru IMM-uri prin parteneriatul Alpha Bank România și FEI

Date:

Alpha Bank România continuă să sprijine companiile mici și mijlocii (IMM) prin intermediul parteneriatului strategic cu Fondul European de Investiții (FEI) ce aduce beneficii substanțiale în domeniul creditării. Astfel, companiile mici și mijlocii pot accesa credite în condiții flexibile și competitive, susținute de garanțiile și expertiza FEI. 

„În baza parteneriatului nostru cu FEI, putem oferi companiilor și start-up-urilor facilități de creditare cu costuri semnificativ reduse față de cele oferite în mod uzual accesând garanția oferită de FEI în procent de 30% și 70% din valoarea finanțării.

Instrumentele financiare Competitivitate și Sustenabilitate din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență implementate de către Alpha Bank România, vizează atât stimularea generării și creșterii de plus valoare la nivelul mediului de afaceri cât și tranziția către o economie verde și sustenabilă. Suntem încrezători că prin acest parteneriat, vom oferi soluții adaptate și potrivite activităților IMM-urilor pentru a-și valorifica potențialul de creștere inclusiv prin implementarea proiectelor cu componentă inovatoare”, a declarat Dragoș Drăghici, Director în cadrul Direcției IMM a Alpha Bank România.

Beneficiarii principali ai acestor soluții de finanțare sunt IMM-urile care îndeplinesc criteriile europene, având până la 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală de maximum 50 de milioane de euro. 

Companiile au acum acces la resurse financiare semnificative pentru a-și susține proiectele de dezvoltare și pentru a-și consolida poziția pe piață. Astfel, parteneriatul dintre Alpha Bank România și FEI reprezintă un pas esențial în direcția consolidării mediului de afaceri din România, oferind IMM-urilor instrumente și resurse pentru a-și atinge potențialul maxim și pentru a contribui la creșterea economiei. 

FEI susține companiile mici prin îmbunătățirea accesului acestora la finanțare în Europa și în multe țări din afara Europei. FEI proiectează și dezvoltă instrumente de capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare pentru promovarea inovării și creării de locuri de muncă.

În luna decembrie 2023, Alpha Bank România a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI) pentru implementarea unor instrumente financiare, precum garanțiile de portofoliu. Cele două produse de garantare sunt parte a pilonului de instrumente financiare din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și se concentrează pe domeniile sustenabilității și competitivității. Produsul SME Sustenabilitate este axat pe finanțările verzi, având ca scop adaptarea companiilor și a proceselor de afaceri la schimbările climatice cu impact major asupra calității vieții.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

O singură acțiune din grupul celor „7 Magnifici” a crescut de la începutul anului

A fost o săptămână aglomerată pentru patru companii din...

Eroii mari şi mici ai brandurilor româneşti

Suntem mari amatori de poveşti şi mari consumatori ai...

Analiză Eaton: Pene de curent – cum să protejezi tehnologia și datele atunci când rețeaua electrică se oprește

Pe măsură ce Peninsula Iberică își revine după întreruperile...