ICMET Craiova și Universitate din Craiova organizează ICH2P și IEEES 2025

0

Lucrările de cercetare pot fi depuse până la data de 30 septembrie.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnică ICMET și Universitatea din Craiova organizează în perioada 14-18 decembrie 2025, la Craiova, Conferință Internațională privind Producția de Hidrogen – ICH2P 2025 și Simpozionul Internațional de Exergie, Energie și Mediu – IEEES 2025, ambele manifestări ajunse la ediția cu numărul șaisprezece.

Conferința Internațională privind Producția de Hidrogen (ICH2P) este un eveniment la nivel internațional, multidisciplinar, consacrat în domeniul energiei bazate pe hidrogen, care se axează pe producția de H2, tehnologie și cercetare conexă. Simpozionul Internațional de Exergie, Energie și Mediu – IEEES a devenit un punct de reper în domeniu, încurajând colaborarea internațională și schimbul de cunoștințe pe teme legate de energie, exergie și mediu. Evenimentele vor fi organizate împreună datorită multitudinii de elemente comune care subliniază prestigiul lor academic, științific și tehnic

Inițiate de profesorul Ibrahim Dincer și colegii săi de la Ontario Tech University, pentru a evidenția cercetările de ultimă generație din domeniul producerii de hidrogen prin diverse metode termice, chimice, biologice și de altă natură, precum și utilizarea acestuia în diverse sisteme, inclusiv pilele de combustie, evenimentele și își propun să ofere cercetătorilor din domeniul hidrogenului oportunitatea de a-și expune lucrările, de a face schimb de informații și de a promova colaborarea între institute de cercetare din diverse țări, contribuind astfel la dezvoltarea sectorului prin inovare continuă.

Lucrările de cercetare pot fi depuse până la data de 30 septembrie 2025, urmând pașii descriși pe pagina evenimentelor, acestea urmând să fie evaluate de către un comitet consultativ internațional format din 29 de membri din țări precum Turcia, SUA, Marea Britanie, Canada, Danemarca, Franța, Finlanda, Croația și Turcia, precum și de un comitet științific alcătuit din 39 de cercetători și profesori din institute de cercetare și universități de prestigiu din România. Lucrările acceptate vor fi comunicate la data de 10 octombrie. Acestea vor fi prezentate la IEEES 2025 și ICH2P 2025 și vor fi publicate într-o carte de rezumate, cu ISBN. Lucrări de înaltă calitate, cu valoare arhivistică, vor fi luate în considerare în formă extinsă pentru publicare în diverse reviste internaționale de renume, precum „International Journal of Hydrogen Energy”, „International Journal of Global Warming”, “International Journal of Exergy” și „Energy Storage”.

Conferință Internațională privind Producția de Hidrogen și Simpozionul Internațional de Exergie, Energie și Mediu au fost găzduite de-a lungul timpului de țări precum Australia, Canada, China, Croația, Egipt, Franța, Grecia, India, Italia, Japonia, Qatar, Pakistan, Polonia, Portugalia, România, Coreea de Sud și Turcia, Emiratele Arabe Unite. Edițiile din 2025 vor fi organizate la Universitatea din Craiova, ceea ce confirmă importanța pe care mediul academic din România o oferă cercetării și inovării în domenii relevante pentru agenda europeană, precum hidrogenul.