După succesul Ciocolatei în stil Dubai Deluxe, Lidl România lansează trei noi sortimente de ciocolată Deluxe, dezvoltate în colaborare cu un furnizor local. Ciocolata cu cremă de alune și caramel, Ciocolata albă cu macarons și zmeură și Ciocolata albă cu brownie și caramel sărat aduc un plus de inovație și rafinament în segmentul ciocolatei premium.
Noile sortimente de ciocolată se remarcă prin combinațiile inedite de texturi și arome — de la contrastul delicat dintre ciocolata albă și jeleul fructat, până la echilibrul dintre caramelul sărat și prăjitura brownie. Toate sunt fabricate în România, în colaborare cu un furnizor local, în linie cu angajamentul Lidl de a dezvolta parteneriate durabile și de a susține producătorii locali.
Cele trei variante de ciocolată Deluxe — Ciocolata cu cremă de alune și caramel (130 g), Ciocolata albă cu macarons și zmeură (120 g) și Ciocolata albă cu brownie și caramel sărat (120 g) —pot fi găsite, începând din această săptămână, în vitrinele frigorifice a 137 de magazine Lidl din București și din alte 23 de județe.
Lansarea vine după succesul Ciocolatei în stil Dubai Deluxe, produs care a depășit rapid granițele țării, fiind exportat în magazinele Lidl din Croația și Serbia, începând cu prima parte a acestui an. Această evoluție confirmă potențialul și calitatea produselor fabricate local, din segmentul premium.
Prin extinderea mărcii proprii Deluxe, Lidl România își reafirmă angajamentul de a aduce valoare atât clienților, cât și producătorilor locali. Sub promisiunea „Știi că merită.”, Lidl continuă să ofere consumatorilor produse de cea mai bună calitate, la prețuri accesibile, și să construiască parteneriate durabile cu furnizorii din România. Astfel, fiecare produs creat local și ajuns pe rafturile magazinelor Lidl reprezintă nu doar o alegere inspirată pentru clienți, ci și o investiție în viitorul economiei românești.



