MET Group și Keppel finalizează acordul preliminar pentru furnizarea de GNL către Singapore 

0

Compania elvețiană MET Group, prin filiala sa de trading, MET International AG, a finalizat un Acord Preliminar (Heads of Agreement – HOA) cu Divizia de Infrastructură a Keppel Ltd. (Keppel), împreună cu un importator licențiat de GNL, pentru livrări pe termen lung, în cantitate de 0,5 milioane de tone pe an (mtpa). Acest acord consolidează parteneriatul dintre MET și Keppel, companie care deține 10% din acțiunile MET. Sursa de GNL către Asia provine din portofoliul european de import al MET, compania îndreptându-și tot mai mult atenția către această regiune. Parteneriatul va facilita securitatea în aprovizionare și diversificarea surselor de energie în Singapore.

MET s-a implicat activ în livrări pe termen mediu și scurt în zona Pacificului, iar acest acord preliminar reprezintă primul contract pe termen lung al Grupului în regiune. Acordul are ca scop să acopere cererea de gaze a Keppel din următorii ani, anticipată să crească, și se aliniază cu strategia MET Group de a-și extinde prezența globală pe piața de GNL.

Acordul consolidează și mai mult parteneriatul și sinergiile dintre Keppel și MET, având ca scop extinderea și valorificarea oportunităților în lanțul valoric al gazelor naturale din Singapore, dar și explorarea de oportunități în regiune, beneficiind de creșterea cererii de energie și electricitate în Asia. GNL este un element cheie pentru a asigura securitatea în aprovizionare pe piețele de energie, iar MET Group se angajează să extindă acest tip de livrări. În ultimii ani, MET a dezvoltat una dintre cele mai diversificate structuri de import de GNL din Europa, cu capacități de regazeificare rezervate pe termen lung în Germania, Croația și Spania. Compania a importat GNL în mai multe țări din zona Mediteranei (Grecia, Italia, Croația, Spania), Europa de Nord-Vest (Marea Britanie, Belgia, Olanda, Germania) și Europa de Nord (Finlanda).

În 2024, MET a încheiat un acord pe 10 ani cu Shell pentru achiziționarea de GNL din SUA cu intenția de a continua dezvoltarea portofoliului pe termen lung. De asemenea, MET a comandat primul său vas de GNL, cu livrare în 2027, după ce a ajuns la un acord de parteneriat cu armatorul danez Celsius Group.

Furnizarea de GNL este condiționată de semnarea unui Acord de Vânzare-Cumpărare (LNG Sales & Purchase Agreement) și de îndeplinirea condițiilor preliminare, inclusiv obținerea aprobărilor necesare de la autoritățile de reglementare.