OMNIASIG lansează MEDICAL PROTECT – Asigurarea de Sănătate, individuală și flexibilă, cu acces rapid la consiliere medicală și suport financiar imediat

0

OMNIASIG Vienna Insurance Group, lansează MEDICAL PROTECT, o nouă asigurare individuală de sănătate, concepută pentru a răspunde nevoii tot mai mari de acces rapid la consiliere medicală. Noua asigurare oferă protecție financiară în fața cheltuielilor medicale neprevăzute și constituie un sprijin suplimentar în momentele dificile cauzate de probleme medicale sau în perioadele de recuperare.

Polița poate fi încheiată în doar câteva minute, fără completarea unui chestionar medical și fără evaluare medicală anticipată, atât în orice sediu OMNIASIG sau prin intermediul reprezentanților autorizați, cât și 100% digital, direct din aplicația George de la BCR. 

Emiterea este simplă, iar asigurarea include, printre altele:

🔹 Acces nelimitat la servicii de TELEMEDICINĂ, disponibile 24/7, pentru aproximativ 20 de specialități medicale, inclusiv pediatrie;
🔹 Obținerea unei a doua opinii medicale de la specialiști internaționali pentru un diagnostic complex,  beneficiind de sprijin personalizat pe toată durata gestionării cazului medical;
🔹 Un beneficiu de PREVENȚIE, ce permite efectuarea unei verificări medicale periodice constând în consultații, analize și investigații de rutină, în limita a 500 de lei pe an pentru fiecare asigurat.

Pe lângă interacțiunea rapidă cu un medic generalist sau specialist, fără prezență fizică în cabinetul medical, polița oferă suport financiar sub formă de indemnizații fixe pentru:

🔹 SPITALIZARE și POST-SPITALIZARE;
🔹 INTERVENȚII CHIRURGICALE
🔹 AFECȚIUNI GRAVE, precum cancer, transplant de organ major, anemie aplastică, sau meningită bacteriană;

Prin lansarea MEDICAL PROTECT, ne-am propus să oferim o asigurare de sănătate individuală accesibilă și adaptată nevoilor actuale ale românilor – atât pentru sprijin financiar în momente dificile, cât și pentru un acces rapid la consiliere medicală, economisind timp și reducând deplasările atunci când nu sunt necesare. Protecția financiară, flexibilitatea, accesul la servicii medicale online și sprijinul în situații neprevăzute dificile, chiar și în cazul unor afecțiuni grave, sunt elementele-cheie ale acestei asigurări. Credem că fiecare persoană ar trebui să poată beneficia de o soluție de asigurare modernă, simplu de accesat și eficientă”, a declarat Mihai Tecău, președinte, Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.

„Prin George, ne dorim să oferim clienților BCR nu doar acces la servicii financiare, dar și la cele mai relevante soluții pentru o viață mai bună – iar sănătatea joacă un rol fundamental în acest demers. Integrarea asigurării Medical Protect în platforma noastră digitală reprezintă mai mult decat o funcționalitate: înseamnă încredere. Încredere că ai soluții la îndemână, că poți acționa imediat și că ești protejat. Este încă un pas prin care îi susținem pe oameni să aibă încredere în ei înșiși și în deciziile lor, chiar și în momentele dificile. Alături de celelalte produse de protecție disponibile în George – de viață, de călătorie, pentru locuință, pierderea veniturilor sau accidente – Medical Protect completează ecosistemul nostru de asigurări simple, rapide și relevante pentru viața de zi cu zi”, a declarat Ramona Badea, director executiv adjunct, Produse si Segmente Retail, BCR.

Lansarea noii asigurări vine în contextul creșterii semnificative a costurilor serviciilor medicale (creștere estimată la 20%-30% în ultimii cinci ani), precum și a nevoii crescânde de certitudine financiară, flexibilitate, ușurință în accesare, dar și de timp economisit, datorită mediului on-line, unde se pot desfășura consultații și avizări de daune. Prin avantajul accesului digital la servicii medicale, flexibilitatea acoperirilor și protecția financiară în situații medicale dificile, MEDICAL PROTECT răspunde cerințelor actuale de a avea o alternativă de acces la servicii medicale de calitate, fără a simți povara financiară.

Asigurarea de sănătate MEDICAL PROTECT poate fi o alegere practică, chiar și în situația în care o persoană deține deja programe de protecție prin asigurări de sănătate sau abonamente medicale, deoarece MEDICAL PROTECT poate substitui franșizele, co-plățile sau soldurile limitelor de despăgubire care nu sunt acoperite de alte programe.

Lansarea MEDICAL PROTECT se bazează pe experiența vastă a OMNIASIG în gestionarea asigurărilor de sănătate. În 2024, compania a acoperit peste 250.000 de servicii medicale și a soluționat aproximativ 90.000 de dosare de daună într-un singur an, în baza polițelor de asigurare de sănătate OMNI+. Aceste date confirmă relevanța și necesitatea unor produse de asigurare de sănătate moderne, accesibile și flexibile, adaptate nevoilor reale ale populației.