Piața de servicii crește în România: Sectorul de transport domină lista de servicii căutate în platforma de anunțuri OLX 

Date:

Cheltuielile consumatorilor pentru piața de servicii sunt în creștere de la an la an în România. Sectorul serviciilor înglobează un procent de 13% din totalul consumului privat din România, cu proiecții relativ mari pentru următorii ani, potrivit Euromonitor International.

În același context, OLX, cea mai mare platformă de anunțuri generaliste din țară, a lansat un raport, care arată evoluția cererii și a ofertei pentru sectorul serviciilor, din cadrul platformei. Potrivit raportului OLX, topul orașelor cu cea mai mare ofertă pe baza numărului de anunțuri publicate este reflectat prin următoarele date: capitala București domină paleta de servicii cu 18.345 de anunțuri în luna Martie, fiind urmată de Cluj-Napoca cu 4.115 de anunțuri publicate și Ilfov cu 3.314 de anunțuri.

Întrucât rata inflației rămâne ridicată, cu un procent de 14,5% în ultima lună, piața serviciilor rămâne un sector în creștere. Raportul OLX arată că sectorul de transport-auto a înregistrat cea mai mare creștere, cu 56.241 de răspunsuri pentru anunțurile publicate în platformă, urmat de sectorul construcțiilor cu 55.546 răspunsuri (în martie). De asemenea, sectorul de organizare evenimente a înregistrat o creștere semnificativă, românii fiind interesați de servicii pentru organizare nunți cu 14.056 de răspunsuri pentru anunțuri, precum și oferte pentru candy bar sau formații muzicale. Această cerere vine ca rezultat a unei perioade de doi ani în care organizarea evenimentelor, precum nunți sau botezuri, a fost aproape imposibilă din cauza restricțiilor.

În anul 2022, cele mai populare căutări pe platforma OLX, în categoria servicii au fost în sectorul transport – auto, înfrumusețare și afaceri. De asemenea, sectoarele de construcții, design interior și fotografie au stârnit un interes aparte românilor, ajungând, și acestea, în top 10, în clasamentul de popularitate de anul trecut.

Pentru a facilita căutările în platformă, serviciile OLX oferă acum peste 30 de subcategorii noi, dar și câteva categorii noi: firme și echipamente profesionale, închiriere de articole (vehicule – echipamente) sau închirieri pe termen scurt (cazări – turism). Pentru mai multe informații despre noile subcategorii și noutăți ale sectorului serviciilor OLX, accesați acest link.

Pentru categoria servicii, OLX se numără printre primele 3 platforme, în ceea ce privește scorul de satisfacție a clienților, cu o rată de 47% ce indică categoria -foarte satisfăcuți, potrivit unui raport OLX din februarie 2023.

„În ciuda faptului că pandemia a impus multe restricții pe piața serviciilor, OLX a fost întotdeauna o alternativă viabilă, în special pentru întreprinderile mici, reunind consumatorii și vânzătorii online și aducând la suprafață modalități noi de a oferi servicii. Iar noi, prin intermediul platformei, ne-am propus să contribuim activ la acest viitor mai prosper – oferind consumatorilor și vânzătorilor ocazia să se reunească pentru schimburi benefice de ambele părți.’’ declară Julia Rizzi, Senior Category Manager pentru OLX România, Portugalia și Bulgaria.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

EBcon cel mai mare eveniment internațional de Employer Branding din România și CEE revine în 2025

EBcon – conferinta de employer branding, cel mai amplu...

Bitcoin revine la peste 90.000 de dolari. Intrări mari în ETF-urile spot pe bitcoin

Piețele cripto au avut o săptămână solidă după Paște,...

BYD depășește Tesla iar piața chineză a vehiculelor electrice impune ritmul la nivel mondial

Peisajul vehiculelor electrice se schimbă, iar compania chineză BYD...