Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) atrage atenția asupra proiectului de Ordonanță privind modificarea unor acte normative din domeniul sănătății, inițiat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Documentul este promovat în lipsa unei consultări publice autentice și fără respectarea principiilor transparenței decizionale, cu riscul de a reduce accesul populației la servicii medicale, de a destabiliza sistemul sanitar și de a afecta economia națională.
În forma actuală, actul normativ poate genera un recul semnificativ în accesul la servicii medicale, blocarea investițiilor private și dezechilibre macroeconomice pe termen scurt, mediu și lung.
„Acest proiect nu reprezintă simple ajustări administrative și nu susține economii bugetare. Dimpotrivă, măsurile propuse pot destabiliza întregul sistem medical, afectând direct sănătatea populației. Dacă prevederile vor intra în vigoare în forma vehiculată, pacienții – milioane de români – vor întâmpina întârzieri majore în obținerea investigațiilor și tratamentelor necesare. Mai mult, costurile ar putea crește, ceea ce va restrânge și mai mult accesul la servicii medicale vitale”, avertizează Cristian Hotoboc (foto), președintele PALMED.
Riscul de infringement și încălcarea principiilor fundamentale
Proiectul de Ordonanță include prevederi cu caracter discriminatoriu, care stabilesc un tratament diferențiat între furnizorii publici și privați, deși ambele categorii oferă servicii similare și deservesc aceeași populație. Acest cadru ar favoriza în mod artificial sectorul public, contrar principiilor concurenței loiale și normelor europene privind interzicerea acordurilor anticoncurențiale și a abuzului de poziție dominantă, prevăzute la articolele 101 și 102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). O astfel de abordare poate atrage declanșarea unei proceduri de infringement împotriva României, cu consecințe economice și sociale grave.
Consecințe directe ale măsurilor propuse
• Limitarea accesului pacienților la servicii medicale private → creșterea timpilor de așteptare cu 3-6 luni.
• Descurajarea investițiilor private – peste 200 milioane euro/an pierduți.
• Dezechilibru concurențial – favorizarea sectorului public, contrar practicilor europene.
• Presiune crescută pe spitalele publice, risc de colaps pentru secții critice.
• Impact macroeconomic negativ – reducerea investițiilor, locurilor de muncă și contribuțiilor fiscale.
• Reducerea accesului la servicii esențiale – eliminarea unor spitalizări de zi și investigații paraclinice.
• Limitarea monitorizării pacienților cronici la o singură investigație/an.
• Blocarea digitalizării și modernizării infrastructurii medicale.
Contribuția vitală a sectorului privat în sănătate
• Asigură peste 50% din serviciile medicale ambulatorii finanțate public.
• Deține infrastructura majoritară în domenii critice: dializă (90%), radioterapie (80%), imagistică și laboratoare (80%), stomatologie (95%).
• Generează 100.000 de locuri de muncă, oferind specialiștilor oportunitatea de a profesa în România.
• Facilitează acces rapid la tehnologii de ultimă generație, reducând presiunea pe sistemul public și salvând vieți.
Apel la dialog și responsabilitate
PALMED solicită suspendarea procedurii de adoptare a proiectului în forma actuală și inițierea de urgență a unei consultări reale cu toate părțile implicate – autorități, furnizori publici și privați, organizații de pacienți – pentru a construi împreună un cadru legislativ echitabil, predictibil și orientat către pacient.
„Nu doar că nu se îmbunătățește accesul pacienților la servicii medicale, ci se riscă prelungirea listelor de așteptare și întârzierea tratamentelor. Sectorul privat nu trebuie privit ca un competitor al celui public, ci ca un partener indispensabil pentru acces echitabil la servicii medicale, reducerea presiunii pe spitalele publice și modernizarea sistemului de sănătate. Invităm Guvernul la un dialog constructiv, pentru a consolida – nu pentru a slăbi – ceea ce s-a clădit în peste 18 ani de parteneriat public-privat”, subliniază Cristian Hotoboc.